Premierul Natalia Gavrilița afirmă că informațiile care au apărut mai devreme pe conturile de Telegram a președintei Maia Sandu și a vicepremierului Andrei Spînu sunt false. Totodată, prim-ministra spune că „este foarte interesant faptul că în mesajele respective este vizat Sergiu Litvinenco, care vine astăzi la ședința Guvernului cu sesizarea Curții Constituționale pentru a scoate în afara legii Partidul Șor.
„Este foarte interesant că în mesajele false care au apărut pe conturile de Telegram a oficialităților este vizat Sergiu Litvinenco, care vine astăzi la ședința Guvernului cu sesizarea Curții Constituționale pentru a scoate în afara legii Partidul „Șor”, care încalcă legea și ordinea constituțională. Interesant ce falsuri și minciuni vor ieși acum când lupta împotriva corupției, hoților și celor care doresc dezbinarea societății, aduc rezultate. Îndemn cetățenii să fie foarte atenți cu informația pe care o consumă”, a declarat Natalia Gavrilița.
La rândul său, ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a spus că aceste acțiuni sunt previzibile.
„Am văzut și eu aceste mesaje false. Era previzibilă acțiunea dată, deoarece ajungem la un final deloc plăcut pentru grupările criminale care s-au unit și încearcă să submineze procesele care s-au pornit împotriva lor”, a declarat Sergiu Litvinenco.
Totodată, în cadrul ședinței Guvernului, Andrei Spînu a menționat că mesajul transmis de pe contul său de Telegram a fost publicat din alte surse.