BMW Group intenţionează ca în 2023 să lanseze primele sale automobile cu interioare complet vegane. Acest lucru este posibil în primul rând prin dezvoltarea de materiale inovatoare cu proprietăţi asemănătoare pielii. Aceste materiale vor putea fi folosite şi pentru suprafeţele volanului, care trebuie să îndeplinească criterii exigente în ceea ce priveşte experienţa tactilă, aspectul premium şi rezistenţa la uzură.
Interioarele complet vegane vor fi disponibile în premieră din 2023 atât pentru modelele BMW, cât şi pentru MINI. BMW Group va răspunde astfel unei cereri pentru astfel de soluţii care se aşteaptă să crească şi mai mult în viitorul apropiat, în special în SUA, China şi Europa.
Află mai multe detalii pe AutoBlog.MD




































