Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1700: Alertă în spațiu, morți la Kiev și condiția lui Trump. Germania dezvăluie planurile lui Putin

/DOC/ Ex-ministrul Agriculturii, Viorel Gherciu, a ajuns în vizorul ANI: Ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităților

Viorel Gherciu jpg
12 septembrie 2022, ora 19:59

Fostul ministru al Agriculturii, Viorel Gherciu, a ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate (ANI) după ce ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităților. Mai exact, acesta ar fi deținut două funcții în același timp: cea de ministru, dar și de unic fondator și administrator la Întreprinderea Individuală Viorel Gherciu, fondată pe 5 august 2008 în raionul Orhei, și la Gospodăria Țărănească Viorel Gherciu, fondată pe 23 august 2010, în același raion.

Ca demnitar, Gherciu nu avea dreptul să desfășoare orice altă activitate remunerată, cu excepția activităților didactice și științifice.

„Funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții retribuite, cu activitatea de antreprenoriat, desfășurată personal sau cu deținerea oricărei funcții de conducere în cadrul societăților comerciale, cu exercitarea activității, inclusiv în organele de conducere, în cadrul persoanelor juridice de drept privat”, se arată în procesul-verbal al ANI.

ANI by Maria-Emilia Hîncu on Scribd

TV8.md reamintește că Viorel Gherciu a fost revocat din funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Deputatul PAS, Vladimir Bolea, a depus jurământul în dimineața zilei de 8 iulie, în calitate de ministru. 

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Ora de iarnă 2026 în Moldova: Când se schimbă ora și cum ne afectează
Ora de iarnă 2026 în Moldova: Când se schimbă ora și cum ne afectează
/PROMO/ O nouă hartă a Moldovei, multe întrebări: Ce se schimbă după reforma APL - de la 20:00, la „Alo, TV8”
/PROMO/ O nouă hartă a Moldovei, multe întrebări: Ce se schimbă după reforma APL - de la 20:00, la „Alo, TV8”
Horoscop 20 octombrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii atrag atenția, Scorpionii reduc cheltuielile, iar Balanțele au o întâlnire
Horoscop 20 octombrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii atrag atenția, Scorpionii reduc cheltuielile, iar Balanțele au o întâlnire
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
Va candida Volodimir Zelenski din nou la Președinția Ucrainei? Răspunsul liderului de la Kiev
Va candida Volodimir Zelenski din nou la Președinția Ucrainei? Răspunsul liderului de la Kiev

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente