Un tânăr de 27 de ani, a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru huliganism, hărțuire sexuală și viol. La pronunțarea sentinței, instanța de judecată a dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul celor două părți vătămate a prejudiciului moral, în mărime de 20.000 de lei și respectiv 50.000 de lei.
Tânărul a fost acuzată că, în seara zilei de 22 august 2021, în timp ce se afla în sectorul Rîșcani al Capitalei, fiind beat, a încălcat ordinea publică. După care, acesta s-a apropiat de o femeie și a început să o atingă indecent pe diferite părți ale corpului, astfel hărțuind-o sexual.
De asemenea, persoanei condamnate i s-a incriminat și săvârșirea unui viol, produs în decembrie 2021, într-un apartament din sectorul Buiucani al Capitalei. Prin constrângere fizică și psihică asupra unei femei, a întreținut cu aceasta un raport sexual forțat.
Oamenii legii au aplicat în privința inculpatului măsura procesuală de constrângere sub formă de arest preventiv.
Anterior, tânărul a mai fost condamnat pentru comiterea infracțiunilor similare. Acuzatorul de stat consideră că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă și urmează să o conteste cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

































































