Persoanele înregistrate ca șomeri vor beneficia de vouchere pentru formare profesională. Deputații PAS au votat un proiect de lege în acest sens. Voucherele vor fi acordate de către Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă și vor putea fi folosite de persoanele șomere pentru a se înscrie la cursuri de calificare, recalificare sau formare continuă.
Potrivit proiectului de lege, voucherele vor reprezenta contravaloarea costului cursului de formare profesională, care, pentru prestatorii de servicii de instruire, va fi impozitată, iar pentru șomeri va fi neimpozabilă.
Deputatul PAS, Dorian Istratii, care a prezentat documentul a declarat că o diferență între sistemul de achiziții publice și utilizarea voucherelor este că în prezent Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă alege furnizorul de servicii educaționale. După votarea legii, acest lucr îl va face șomerul.
„Cu un voucher, beneficiarul singur își poate alege cursul de pregătire și prestatorul de servicii de formare pe piața muncii. Acest lucru face posibilă creșterea responsabilității șomerului pentru pregătirea sa, pentru dezvoltarea abilităților profesionale necesare și angajarea ulterioară sau dezvoltarea carierei”, a mai spus parlamentarul.
În anul 2021, la ANOFM au fost înregistrate 37 de mii de persoane cu statut de șomer, dintre care peste 66% nu aveau o calificare profesională. La cursuri de formare au participat doar 2,4% din numărul total de șomeri înregistrați.




























































