Caz șocant la Orhei. Un bărbat de 66 de ani și-a ucis cu cruzime soția de 63 de ani. Cei doi ar fi consumat alcool împreună, iar mai apoi, înttre ei s-ar fi iscat o ceartă. După ce ar fi lovit-o cu pumnii de mai multe ori, învinuitul a luat un ciocan din curtea gospodăriei și i-a dat în cap. Mai apoi a găsit și un topor, cu care a lovit-o de câteva ori peste picioare. Soțul și-a lăsat soția să zacă într-o stare inconștientă.
Conform informațiilor oferite de ofițera de presă a IP Orhei, Elena Băutrău, polițiștii au fost înștiințați despre tragedie în data de 16 septembrie. Cadavrul a fost îndreptat la Centrul de Medicină Legală Rezina pentru efectuarea expertizei medico-legale, în rezultatul căreia va fi stabilită cauza exactă a decesului.
Suspectul a fost găsit la domiciliul său, unde a fost săvârșită crima. Acesta a fost escortat la Inspectoratul de Poliție Orhei.
În prezent, acesta se află în stare de ebrietate avansată și își recunoaște vinovăția parțial.
Suspectul urmează să fie reținut pentru 72 de ore. Polițiștii întreprind toate acțiunile pentru a stabili toate circumstanțele, precum și în scopul acumulării bazei probatorii în acest caz.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md





















