Procuratura Anticorupție informează că, vineri 16 septembrie 2022, un avocat a fost reținut în flagrant în timp ce transmitea unui procuror 10 000 de euro, pentru ca acesta din urmă să adopte o decizie favorabilă pe o cauză penală, aflată în gestiunea sa.
Precizăm că, urmare a cooperării unui declarant cu autoritățile, s-a stabilit că, acesta din urmă ar fi transmis avocatului în prima tranşă, bani în sumă de 7000 de euro sub formă de mită.
Aşadar, urmare a activităţilor de urmărire penală efectuate şi a măsurilor speciale de investigaţii, avocatul a fost reținut imediat după ce a obţinut o decizie favorabilă de la procuror şi respectiv, după ce a acceptat a doua tranșă a mitei în sumă de 3000 de euro.
Potrivit comunicatului Procuraturii Anticorupție, procurori și ofițeri efectuează percheziții în birourile de serviciu și la domiciliile procurorului și avocatului vizat.
Operațiunea a avut loc cu suportul ofițerilor din cadrul Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI.
Despre rezultatele acțiunilor de urmărire penală pe caz, procurorii vor informa ulterior, în măsura în care prezentarea unor date din dosar nu va periclita buna desfășurare a investigațiilor penale.





















