Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat vineri, 16 septembrie, postului de radio BBC, preluat de Reuters, că Ucraina a realizat o contraofensivă foarte eficientă împotriva forţelor ruse. Totodată, Stoltenberg a mai adăugat că acesta nu ar constitui un semnal că se apropie sfârşitul războiului, notează Agerpres.
„Este, desigur, foarte încurajator să vedem că forţele armate ucrainene au fost capabile să recupereze teritoriu şi să lovească de asemenea în spatele liniilor ruseşti”, a spus el, adăugând însă: „În acelaşi timp, trebuie să înţelegem că acesta nu este începutul sfârşitului războiului, trebuie să fim pregătiţi pe termen lung”, a mai precizat secretarul general al NATO.
Anterior, cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei, Jens Stoltenbrg a declarat că „NATO a sprijinit Ucraina încă de la independență și puteți continua să contați pe NATO atâta timp cât este nevoie. Ucraina va învinge”. Într-un interviu pentru postul TV german ZDF, șeful NATO a subliniat că „Putin a făcut o mare greșeală de calcul”, dacă a crezut că va câștiga războiul în câteva zile.
„ Dar cum va merge războiul este imprevizibil. Sarcina noastră este să maximizăm probabilitatea unui rezultat acceptabil al războiului din punctul de vedere al Ucrainei. Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să oferim Ucrainei sprijin militar, financiar, umanitar și economic”, a spus Jens Stoltenberg.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md






































