Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, alertă NATO, premieră în aer și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

Generații de la Constantin Mimi până la Adrian Trofim au menținut producerea vinului de calitate timp de circa 130 de ani (P)

Castel Mimi Conac Vechi
19 septembrie 2022, ora 14:33

Istoria „Castel-ului Mimi” a fost zidită de două familii, începând de la Constantin Mimi, care a creat primul chateau și una dintre cele mai vestite podgorii din Basarabia, până la familia Trofim, care a renăscut vinăria din Bulboaca, transformând castelul în una dintre principalele atracții turistice și unul din cei mai performanți producători de vinuri din Republica Moldova.

Constantin Mimi, proaspăt absolvent al Școlii Superioare de Agronomie din Monpellier (Franța), decide să construiască o veritabilă vinărie franceză aflându-se în „luna de miere” în renumita regiune franceză Bordeaux. 

După ce în 1890 plantează primul butuc de vie pe moșia sa, rămas până în prezent, în 1893 începe construcția vinăriei de la Bulboaca. În premieră pentru Basarabia, utilizând o serie de inovații pentru acel timp, cum ar fi betonul armat, chiar dacă încă nu era inventat aparatul de sudat, capetele de oțel fiind „legate” unul de celălalt. 

Fiind construit în pantă, a fost proiectat un sistem de transportare strugurilor din vița de vie, în beciurile unde erau butoaiele. Pivnița castelului era impresionantă pe atunci, cu o capacitate de 300 de mii de litri de vin. 

Constantin Mimi a fost și primul vinificator care a adus în Basarabia butași de soiuri franceze, oferind astfel vinului de aici o calitate recunoscută în rază de mii de kilometri. Tot el a fost și ultimul Guvernator al Basarabiei, între timp activând și în calitate de Guvernator al Băncii Naționale a României.

CEO „Castel Mimi”, Adrian Trofim, spune că “suntem a cincea generație de la Constantin Mimi, un om care și-a dedicat cu pasiune viața țării, viei și vinului. Ne-am născut, am crescut și lucrăm în această locație plină de istorie. Este un loc de suflet pentru bunei, părinți, pentru noi și copiii noștri. Aici am făcut primii pași, din care cauză și am decis să renaștem întreaga istorie de la Constantin Mimi până la „Castel Mimi”.

Vinăria din Bulboaca a activat circa 130 de ani oprind complet producția de vinuri doar de două ori, în timpul primului și al doilea războaie mondiale. În 1998 acest producător de vinuri a fost procurat de familia Trofim. În toți anii care au urmat „Castel Mimi” a devenit unul dintre cei mai importanți producători și exportatori de vinuri din Moldova, fiind într-un continuu proces de modernizare. 

În același timp, „Castel Mimi” a devenit o importantă componentă a patrimoniului național, fiind una dintre cele mai mari investiții vinicole din istoria țării și una dintre cele mai vizitate atracții turistice din țară, cu un flux de peste 30 de mii de turiști pe an din zeci de țări. 

(P) Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente