În ultimii doi ani și jumătate, 19 copii și-au pus capăt zilelor în Republica Moldova. Sunt datele sistematizate de poliție, la o solicitare a echipei „Moldova gândește”, de la TV8, pe care am făcut-o în contextul Zilei mondiale de prevenire a suicidului. Cele mai tinere victime erau adolescenți care abia împliniseră 13 ani. Aproape în toate cazurile, ancheta nu a putut stabili motivele care au stat la baza acestor tragedii.

„Un minor și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu bunica”, „el ar fi fugit de acasă după ce s-a certat de la telefonul mobil”, „părinții au alertat poliția abia pe 16 iunie, sperând că se va întoarce”. Așa au relatat practic toate instituțiile media despre decesul lui Dumitru, un băiat de 15 ani care fusese găsit la o lună și jumătate de la dispariție. Versiunea poliției a fost că și-a pus capăt zilelor.

În statistica oferită de Inspectoratul Național de Securitate Publică, acesta este ultimul caz de suicid printre copii, înregistrat până în prezent. 

Ce l-ar fi motivat pe copil la un astfel de gest? Cum a fost viața lui până în ultimul moment? Și cum prevenim astfel de cazuri?

Problemele financiare, hărțuirea fizică sau online, neînțelegerile cu părinții, conflictele cu prietenii, utilizarea în exces a rețelelor de socializare de la vârstă fragedă, folosirea telefonului mobil sau a computerului pâna târziu - pot fi factori declanșatori ai schimbărilor de comportament la copii și chiar ai gândurilor suicidale la cei de vârstă mică. Psihologii spun că de multe ori adulții nu observă aceste lucruri sau le ignoră fără să vrea, fiind copleșiți de problemele cotidiene. „La fiecare comportamentul este diferit. Asta este atât de simplu să observăm. Când copilul strigă, vociferează, pentru că pe fon de furie, ei fiind și supărați, că: o să vezi tu, când nu o să fiu eu, am zilnic astfel de mesaje de la părinți, care sunt amenințați. Atunci, părinții a doua zi se gândeau că a fost la supărare, dar trebuie să fim atenți. Dacă copilul spunea așa ceva, el deja are și scenarii.”, spune psihologa Ina Crasnojon. 

Care a fost starea emoțională a lui Dumitru în ultima perioadă nimeni nu știe. Era un băiat ca mulți alții din satul lui. O localitate mică, de vreo mie de locuitori, situată în partea vestică a țării. Locuia într-o gospodărie modestă împreună cu tatăl, mama și doi frați mai mici, unul dintre care este cu nevoi speciale „Eu niciodată nu l-am obijduit așa, ca să zici ca să-l bată sau să fac ceva rău, nu...”, declară mama lui. 

Dar, din spusele ei, se întâmplau și situații tensionate în familie din cauza comportamentului băiatului. „Era tatăl era mai dur cu el... -Ei tatăl - da. Din partea tatălui a mai fost așa ceva. -Îl mai agresa? Sau doar verbal... Îl bătea? -Da, era și așa ceva. D' apoi cum era să asculte de părinți? Eu cu el din cuvânt vorbeam, să înțeleagă. Din partea familiei mele, din partea mamei am fost obijduită și eu, bătută...”

Tatăl băiatului era plecat în pădure în ziua în care filmam reportajul, așa că nu am reușit să discutăm și cu el. Erau și momente pe care mama nu le poate uita. Lui Dumitru îi plăcea să gătească, de aceea  îl vedea, peste ani, bucătar. Când acasă nu mergea totul bine, Dumitru își găsea, deseori, refugiul la  una dintre bunicile sale, care locuiește în același sat. Cu năframă neagră pe cap și cu vocea înecată în lacrimi, femeia  și-a promis că va purta doliu pentru nepot cât va mai trăi. „Eu eram singură, venea și mă ajuta. Noaptea mă temeam să dorm, cineva cândva a tras de ușă, și el venea și dormea la mine. Tare mi-e jale de el, era un băiat tare bun. La urmă nu știu ce era cu el...”

„Nu știu ce era cu el...”, e o întrebare la care a încercat să afle răspuns multă lume, de la cei apropiați la autorități. Asistentul social, care a discutat de mai multe ori cu băiatul, ne-a spus că i-a recomandat lui Dumitru și părinților să meargă la psiholog: „El deseori spunea că nu-l iubește, chipurile, nimeni, spun că este rău și că se va sinucide. Noi stăteam de vorbă mult cu el și cu părinții. Asistenta medicală i-a dat îndreptare și la un psiholog să se ducă. -A mai mers la psiholog? -A fost o dată sau de două ori a fost. -La Ungheni. -Da.”

Mama băiatului povestește că a observat schimbări la el, dar credea că problema era mai mult în comportament, decât în starea lui psihologică, emoțională: „El de mic cred că trebuia dus și de văzut ce este cu el. Dar dacă nu m-am dus...”

Dumitru avea probleme și la școală, spune directoarea gimnaziului în care studia copilul. L-a descris ca fiind foarte bun, cu capacități de a învăța, dar vulnerabil la situații mai tensionate - era suficientă o mică scânteie și devenea violent. 

Discuție cu directoarea gimnaziului: „Când ați simțit comportamentul acesta mai agresiv, poate trebuia mai mult să insistați ca copilul să beneficieze de asistență psihologică? -Noi am insistat atât cât am putut. Au fost și demersuri... -Când ziceți „atât cât am putut”, cât mai exact ați putut? -Păi, nu puteam să-l iau eu să-l duc eu personal la Ungheni. Am făcut solicitare, este solicitarea noastră și acum la Serviciul de Asistență Psihologică, așa și nu s-a mai ajuns ca copilul să fie evaluat. -Nu a avut niciodată un consult... -A fost pe parcursul anilor anteriori, când a mai fost la noi serviciul acesta, el a fost evaluat. -Mai mult a fost discuție între ei... -Dar la psihoterapeut, el a fost vara asta, la insistența polițistului, după ce a mai fugit de acasă. Dar ce credeți? Trebuia să fie cu ei la telefon, să vadă dacă au intrat și cu ce reușită ați ieșit.”

Dumitru i s-ar fi plâns bunicii că o profesoară l-ar fi bătut crunt, la lecție: „Îi trăgea cu arătătorul încât a rupt arătătorul. Fetele din clasă au filmat.”

Directoarea spune că nu știa despre un asemenea caz: „Nu mi-a spus elevul, nu știu de caz. Dacă bunica știe, dar nu s-a adresat, eu nu pot să afirm sau să infirm. -Știați că era agresat? -Era destul de violent el. -El -da, dar profesorii au fost violenți cu el? -Tare des strica lecțiile. Eu pot să accept faptul că învățătorul, la nervi, putea să... -El era violent, dar profesorii? Sunt violenți, în cazul de față, putem vorbi de un caz de violență din partea profesorilor? -E de acceptat și așa ceva. Atunci când elevul îți strică lecția, poate și profesorul își pierde cumpătul...”

Într-o zi de mai, Dumitru nu a mai venit la școală. Dispariția lui nu a mirat multă lume, pentru că obișnuia să absenteze. Cu toate acestea, profesorii au anunțat primăria, așa cum o făceau și în alte cazuri. „Se mai întâmpla că el se ducea pe o seară, două și nu venea. Sau se ducea la bunică-sa, dar nu spunea la părinți, sau chiar mai dormea prin alte case. De la școală s-a spus că nu este la școală și noi atunci ne-am întâlnit cu părinții și am stat de vorbă. Am aflat că dispăruse. -Deci voi ați încercat să aflați unde este copilul și nu invers, părinții să vină și să spună... -Noi de la școală am aflat. Și deja părinții ne-au spus că a dispărut.”, susține asistentul social. Așa că, oamenii din sat, în frunte cu primarul, au pornit căutările imediat.

Dumitru a fost găsit fără suflare după o lună și jumătate. Într-o pădurice nu departe de casă. A fost descoperit, din întâmplare, de un bărbat care lucra în vie. Cauza oficială a morții - suicidul. „Eu am căutat, mă gândeam că poate a lăsat vreun mesaj printre caiete, în scris. Poate a avut pe suflet, am căutat în toate caiețelele, nu am găsit nimica.”, spune mama în timp ce verifică caietele. 

În ajunul dispariției, Dumitru a rămas la bunica lui. În acea noapte, nu a închis un ochi, pentru că s-a jucat de pe telefonul ei. Fiind stors de oboseală, nu a mai plecat la școală. Dar a doua zi, a fost chemat la primărie, fiind suspectat de furtul unei bărci de la un om din sat. Bunica: „Nu știu ce a fost acolo, i-au zis că o să-l ia și o să-l bată. -La primărie? -Da. -Cine a vorbit cu el? -Poliția. I-am spus că atunci când o să împlinească anii, o să-l ia. Nu știu ce a fost acolo. După aceea, eu nu l-am mai văzut.”

Primarul spune că nu știe despre această situație, iar polițistul de sector, din acea vreme, nu mai activează în sat. L-am abordat la telefon: „Vreau să vă întreb, în ziua în care el a dispărut, se zice că a fost certat, inclusiv de dumneavoastră, că a furat o barcă... L-ați fi amenințat că o să-l închideți... Vă amintiți așa ceva? (tăcere) Polițistul nu ne-a răspuns nici la mesajul trimis ulterior de pe telefon. Cu aproape o lună mai devreme de acest caz, un alt copil și-a pus capăt zilelor. Este vorba de o persoană transgen, cunoscută în mediul public ca Felis, care ar fi fost umilită sistematic de colegii de școală. Din aprilie și până acum, nu există o finalitate în ancheta oamenilor legii. Într-un răspuns la o solicitare făcută de TV8, Procuratura sectorului Râșcani a declarat că: 

Răspunsul procuraturii sectorului Râșcani:

„La momentul de fаță, procesul penal se аflă în gestiunea organului dе urmărirе реnală, care continuă investigațiile, iar о hоtărâre definitivă nu a fost încă adoptată.”

Imediat după decesul lui Felis, la Parlament au avut loc audieri, la inițiativa deputatei Angela Pojoga-Munteanu. La acea ședință au participat la discuții reprezentanți ai Ministerului Educației, UNICEF, organizații neguvernamentale, dar și profesori din școala unde învăța copilul, în ultima perioadă. „La acel moment, reprezentanții instituției unde studiase copilul, ne-au spus că, de fapt, ei nu au nicio vină, pentru că copilul a ajuns la ei, în această instituție, tocmai în momentul în care a fost discriminat în altă instituție și, știind situația lui, a fost protejat și nu avea cum să fie motivul în incinta instituției lor.”, afirmă deputata. 

Angela Munteanu Pojoga este autoarea și promotoarea legii anti-bullying. Printre altele, aceasta prevede instruiri pentru fiecare cadru didactic astfel încât să poată depista cazurile de umilire a copiilor și cum să acționeze pentru a proteja victima. Ca legea să poată fi aplicată, Ministerul Educației trebuia să elaboreze, timp de 6 luni, un regulament cu toții pașii ce trebuiesc urmați pentru prevenirea, dar și soluționarea unui astfel de caz. Ministrul Educației, Anatolie Topală: „Când va fi prezentat, discutat în Guvern? Da, noi am elaborat proiectul, este acum în avizare la Ministerul Justiției. Când estimați că va fi deja folosit? -Imediat cum se aprobă va fi pus în aplicare, este o metodologie dezvoltată cu multe lucruri utile și sfaturi practice pentru cadrele didactice, pentru director, pentru toți care lucrează în școli, cum să aplice această metodologie.”

În școli, indiferent de numărul de elevi, prezența unui psiholog este vitală. Ne spune și directoarea gimnaziului din satul din care era și Dumitru. Nu există însă o lege națională care să descrie munca psihologului școlar. Potrivit Ministerului Educației, în Republica Moldova sunt 420 de psihologi școlari, pe când numărul elevilor depășește 300 de mii. Majoritatea specialiștilor sunt concentrați în municipiul Chișinău, Bălți și Comrat.

Răspunsul Ministerului Educației: 
„Tot mai frecvent sunt solicitate serviciile psihologului școlar în rezolvarea problemelor de ordin cognitiv, afectiv, relațional și comportamental, deși de multe ori adresabilitatea este tardivă. Cu toate acestea, nu avem o analiză documentată care să ne permită să constatăm că lipsa psihologului în instituție influențează comportamentele copiilor.”

E o problemă, dar psihologii trebuie să fie în fiecare instituție.”, susține deputata, care explică lipsa lor prin faptul că acest domeniu este mai puțin atractiv pentru tinerii din ziua de astăzi, pentru că salariile sunt mai mici. 

Ce trebuie să facă un părinte când observă anumite schimbări de comportament la copiii lor?

TOP TREI SFATURI: 
1. Să evite cearta, morala, sfaturile, pedepsele;
2. Să valideze emoțiile trăite de copii, să le arate copiilor că sunt înțeleși;
3. Să le comunice cât de mult îi iubește și să petreacă timpul împreună, să le povestească amintiri timpurii pozitive și să facă activități împreună.

Potrivit datelor statistice, în ultimii trei ani 19 copii și-au pus capăt zilelor. În majoritatea cazurilor, oamenii legii nu au putut identifica motivele. În cazul tentativelor de suicid, în această perioadă au fost înregistrate 222 de cazuri printre copii. Persoanele care se află în situații complicate pot găsi ajutor la Linia verde antisuicid, la 112 ori la Telefonul Copilului. 

Un reportaj de Veronica Gherbovețchii
Imagine: Sergiu Ciubaru
Montaj: Vlad Glinjan