Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1471: Atac masiv și negocieri pe pauză. Putin șantajează Europa, iar Zelenski îl amenință pe Orban

Război în Ucraina, ziua 209: Șantaj nuclear și discurs amânat de Putin. Erdogan cere dezocupare, dar separatiștii vor referendum

missing
20 septembrie 2022, ora 22:21

Războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina continuă și în ziua 209. Până în urmă cu câteva săptămâni, războiul părea că se va prelungi până în iarnă, fără ca niciuna dintre părți să facă progrese apreciabile. Acest lucru s-a schimbat odată cu ofensiva ucraineană rapidă și de succes în regiunea Harkov, arată o analiză CNN. Totodată, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, în discursul adresat națiunii, că ritmul ajutorului internaţional acordat Ucrainei trebuie să corespundă ritmului în care armata eliberează teritorii de sub ocupaţia rusă. Pe de altă parte, separatiștii din Estul țării au cerut de urgență un referendum privind alipirea la Federația Rusă.

UPDATE Uniunea Europeană trebuie să respingă în continuare "propaganda rusă" legată de exporturile de grâu din Ucraina şi de sancţiunile UE, a declarat la New York şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, citat de dpa.

UPDATE Cancelarul german Olaf Scholz amână livrarea tancurilor către Ucraina, în timp ce Kievul cere Occidentului arme pentru a spori impulsul recentei sale ofensive împotriva invadatorilor ruși. De ce face acest lucru nu este clar. Poate că Olaf Scholz încă nu crede că Ucraina poate câștiga războiul împotriva Federației Ruse, scrie The Wall Street Journal.

UPDATE Se pare că discursul lui Vladimir Putin programat în seara zilei ar fi fost amânat. Termenul nu a fost precizat, dar propagandiștii Kremlinului susțin că adresarea va avea loc mâine. Între timp, președintele Comitetului de Apărare al Dumei, Andrei Kartapolov a transmis că „nu va exista o mobilizare generală, dar legea marțială poate fi introdusă doar în unele zone, în special de frontieră”.

UPDATE Generalul în rezervă David Petraeus, fost director al CIA, a declarat într-un interviu pentru CNN că Ucraina poate învinge în războiul declanșat de Rusia dar că acest conflict va fi unul mai cumplit decât cel din Afganistan. Cu o experiență militară de apreciat – fost comandant în războiul din Irak, comandant șef în Afganistan și fost director al CIA – acesta a subliniat că „Ucraina este susținută de SUA și NATO, în timp ce Rusia, chiar dacă ar declara astăzi mobilizarea generală, nu ar putea inversa realitatea fundamentală iar implicațiile sunt grave și sunt foarte, foarte clare“, notează B1.

UPDATE Serghei Puskepalis, renumitul actor din Rusia, și-a pierdut viața marți într-un accident de circulaţie în timp ce se deplasa cu un autovehicul blindat pe care urma să-l livreze armatei pro-ruse din Donbas, informează Agerpres.

UPDATE Selecționerul Ucrainei, Oleksandr Petrakov (65 de ani), a primit o amendă și un avertisment din partea UEFA pentru discriminare la adresa Rusiei, după ce s-a arătat dispus să ia arma în mână și să lupte cu forțele de invazie ale lui Vladimir Putin, transmite Daily Mail.

UPDATE Mare parte din companiile gigant multinaționale străine activeză încă în Rusia, generând venituri importante pentru regimul lui Vladimir Putin. Este concluzia unei cercetări efectuate de grupul activist B4Ukraine, o coaliție de organizații ucrainene și internaționale ale societății civile. Astfel, peste 1100 de mari companii din afara Rusiei încă își defășoară afacerile în acest stat, marile firme care au părăsit Rusia fiind mai degrabă excepția decât regula.

UPDATE La aproape 7 luni de la invadarea Ucrainei de către forțele Federației Ruse, doar circa 110 companii au ieșit complet de pe piața rusă, în timp ce alte peste 1.100 de companii internaționale continuă să fie prezente în federație, fie continuându-și activitatea la scară mai redusă, fie având operațiunile suspendate temporar, concluzionează cercetarea citată de G4media. Criticii susțin că prezența companiilor străine în Rusia nu face altceva decât să susțină financiar eforturile de război ale lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei și să faciliteze comiterea de masacre în țara atacată.

UPDATE De la începutul conflictului din Ucraina, vocea țărilor din Europa de Est și de Nord cântărește tot mai mult la Bruxelles. Este observația pe care o face publicația italiană Il Foglio.  Aceasta crede că efectele schimbării se vor face simțite pe termen mai lung.

UPDATE Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat că Washingtonul şi aliaţii săi vor respinge orice referendum organizat în regiunile separatiste, despre care a spus că nu ar aduce Rusiei niciun beneficiu pe câmpul de luptă.

UPDATE Cancelarul german, Olaf Scholz, a declarat că Germania nu va recunoaște referendumurile privind intrarea Donbasului și a teritoriilor eliberate în componenţa Rusiei, potrivit Rador.

UPDATE Referendumurile planificate în regiunile ucrainene ocupate de Rusia privind aderarea la Rusia nu vor fi recunoscute de comunitatea internațională, a declarat marți președintele francez Emmanuel Macron, care a calificat aceste planuri drept „cinice” și „o parodie”, anunță France24.

UPDATE Bursa de la Moscova din Rusia a anunțat marți că va înceta tranzacțiile cu lire sterline pe piața sa valutară din 3 octombrie."Suspendarea acestor operațiuni se datorează riscurilor potențiale și dificultăților de decontare în lire sterline", informează Reuters.

UPDATE SUA are informații că președintele rus Vladimir Putin se pregătește pentru posibile măsuri de mobilizare a populației, a anunțat consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, potrivit Nexta TV.

UPDATE UE a adoptat, astăzi, decizia de a acorda Ucrainei asistență macrofinanciară suplimentară în valoare de cinci miliarde de euro, în regim de urgență, conform unui comunicat oficial. 

UPDATE Președintele Rusiei, Vladimir Putin, se va adresa națiunii în această seară, într-un discurs extrem de neobișnuit, în care se așteaptă să ordone mobilizarea generală a armatei țării, scrie Newsweek.

UPDATE Olga Romanova, expert de top în sistemul penitenciar din Rusia, a adus la cunoştinţă că ultima tactică a Kremlinului de recrutare a pușcăriașilor pentru războiul împotriva Ucrainei pare ceva desprins din „cele mai rele coșmaruri”, potrivit The Daily Beast.

UPDATE Consilierul șefului Biroului președintelui Ucrainei Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak, consideră că conflictul din Ucraina nu se va încheia în această iarnă. El a făcut această declaraţie într-un interviu pentru postul de televiziune Sky News, transmite RIA Novosti. Potrivit afirmaţiilor lui Podoliak, este o greșeală să credem că acest conflict s-ar putea termina în iarna lui 2022. „Acesta va continua cu aceeași intensitate” – prognozează consilierulul șefului Biroului lui Zelenski. El a mai adăugat că autoritățile ucrainene păstrează în secret planurile legate de noua contraofensivă a Forțelor Armate ale Ucrainei. Anterior, șeful Statului Major al Apărării al Forțelor Armate Britanice, amiralul Tony Radakin, și-a exprimat opinia că conflictul din Ucraina este departe de a fi încheiat și confruntarea dintre părți va continua, notează Rador.

UPDATE Referendumurile false nu au nicio legitimitate și nu schimbă natura războiului de agresiune pe care l-a lansat Rusia împotriva Ucrainei, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, marți, în contextul în care oficialii susținuți de Moscova au anunțat referendumuri de alipire la Rusia în mai multe regiuni ucrainene aflate sub ocupație rusă.

UPDATE Orice referendum de alipire la Rusia în teritoriile ucrainene aflate sub ocupație rusă va distruge orice șansă rămasă de discuții între Kiev și Moscova, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Președinției Ucrainei, potrivit Liga.net

UPDATE Secretarul general al ONU i-a avertizat marţi pe liderii din întreaga lume cu privire la riscul unei "ierni a nemulţumirii mondiale", din cauza multiplelor crize care afectează omenirea, de la războiul din Ucraina la încălzirea climei.

UPDATE Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei raportează că ocupanții ruși au revocat amânarea mobilizării pentru 500 de muncitori de la Uzina siderurgică din orașul Yenakiieve, ocupat de Rusia, din regiunea Donețk.

UPDATE Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut, marţi, industriei de apărare să producă mai multe arme şi să reducă termenele de livrare cât mai repede posibil, precum și să asigure aprovizionarea trupelor cu armamentul și echipamentele necesare, potrivit agenţiei ruse TASS. Acesta recunoaşte problemele cu care Rusia se confruntă din cauza sancţiunilor şi cere studierea armelor NATO. 

UPDATE Preşedintele brazilian, Jair Bolsonaro, a cerut marţi o încetare imediată a focului în Ucraina. Bolsonaro, care este considerat a fi un apropiat al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, a făcut declaraţia în faţa Adunării Generale a Naţiunilor Unite de la New York, potrivit Reuters.

UPDATE După ce s-a confruntat cu grave probleme de aprovizionare și cu o lipsă de cartofi de prăjit în ultimele luni, compania care administrează fostele restaurante McDonald’s din Rusia, redenumite „Gustos și atât” după plecarea companiei americane din Rusia, susține că a rezolvat din probleme și că se așteaptă să redeschidă toate cele 850 de restaurante până la sfârșitul anului, relatează Reuters.

UPDATE Președintele federației ucrainene, Andri Pavelko, a anunțat că UEFA interzice Rusiei să participe la tragerea la sorți a preliminariilor CE. N-are voie la turneul final. Comitetul Executiv al forului continental a confirmat hotărârea astăzi. OFICIAL: Rusia nu intră în preliminariile EURO 2024! „Toate echipele rusești sunt suspendate, după decizia UEFA din februarie 2022, confirmată de TAS în iulie 2022, scrie GSP.

UPDATE Rusia şi-a intensificat „şantajul nuclear” împotriva Kievului prin bombardarea unei a doua centrale nucleare ucrainene, centrala Pivdenukrainsk, a spus directorul acestei instalaţii, Igor Polovici.

UPDATE Ucraina "va continua să elibereze" teritorii "indiferent ce are de spus Rusia”, spune ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba, ca răspuns la referendumul anunţat de separatişti. "Şantaj naiv cu ameninţări şi poveşti de groază” - a fost şi reacţia biroului lui Zelenski.

UPDATE Preşedintele rus Vladimir Putin "foloseşte energia ca instrument de război", deoarece se simte ameninţat de valorile UE, a declarat Sánchez pentru Politico la New York, unde peste 150 de şefi de stat şi de guvern se reunesc pentru Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, scrie Mediafax.

UPDATE Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că poporul republicilor separatiste pro-ruse Doneţk şi Lugansk ar trebui să fie „cel care îşi decide soarta”, iar organizarea referendumurilor „confirmă faptul că oamenii vor să fie stăpânii propriului destin”, relatează CNN.

UPDATE Autorităţile de la Praga au anunţat marţi că vor dona 20 de tramvaie Ucrainei pentru a le înlocui pe cele care au fost distruse în regiunea nord-estică Harkov. „Este esenţial să începem reconstrucţia oraşelor pentru ca refugiaţii să se poată întoarce acasă, ceea ce reprezintă obiectivul nostru comun", a declarat primarul oraşului Praga, Zdenek Hrib.

UPDATE Urmare a sancțiunilor impuse Rusiei, Uniunea Europeană a început să depindă de importurile de petrol și gaze naturale lichefiate din Statele Unite. Însă liderii industriei gazelor și petrolului de șist din SUA, industria care a transformat America în mare exportator, avertizează că au o capacitate limitată de producție.

UPDATE Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut apel, marţi, la Armenia şi Azerbaidjan să dea dovadă de ”reţinere” după cele mai grave confruntări dintre armatele acestor două ţări caucaziene din 2020, soldate cu aproximativ 300 de morţi, relatează AFP, potrivit news.ro.

UPDATE Forțele ucrainene au dat noi lovituri cu sistemele americane HIMARS, iar imaginile au făcut înconjurul rețelelor sociale. Lansările au fost realizate pe timp de zi, o situație mai puțin obișnuită, având în vedere că armata ucraineană folosește arma cu precădere în perioada nopții, când este mai greu de depistat, potrivit HotNews.ro.

UPDATE Uniunea Europeană ar trebui să fie „foarte atentă” cu privire la impunerea unui plafon de preț pentru toate importurile de gaze care intră în bloc, a avertizat Anna Lührmann, ministrul de stat al Germaniei pentru Europa.

UPDATE Şeful Biroului Preşedintelui Ucrainei, Andri Ermak, a declarat că „flashmob-ul aşa-numitelor referendumuri organizat de invadatorii ruşi” în teritoriile ocupate ale Ucrainei” arată de fapt teama acestora, astfel că declaraţiile făcute de ruși sunt manipulări, potrivit agenției de presă RBC, scrie Rador.

UPDATE Fostul comandant al trupelor SUA în Europa, generalul în rezervă Ben Hodges, a afirmat că forțele invadatoare nu vor mai putea recâștiga teritoriile pierdute în ultima lună, în fața armatei ucrainene.

UPDATE Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a primis marți că va continua politica externă „suverană” și a denunțat ambiția de „hegemonie” americană, înainte de Adunarea Generală a ONU.

UPDATE Prezentatoarea de televiziune Olga Skabeeva, considerată „păpușa de fier” a lui Vladimir Putin, a decis să spună rușilor adevărul despre războiul din Ucraina, provocând un moment de consternare vizibilă în emisiunea sa de la Rossiya-1. Momentul a avut loc în contextul discuțiilor despre înfrângerea catastrofală suferit de forțele rusești în regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei,în cursul acestei luni, unul dintre invitații în platou - profesorul universitar Maxim Kazanin -, comentând despre ultima reunire a liderilor militari ai NATO ce a avut loc la Tallinn că „toți acești oameni nu au fost niciodată pe câmpul de bătălie în timpul întregii lor cariere militare”, relatează HotNews.ro.

UPDATE Oficialii din Ucraina care participă la Adunarea Generală a ONU propun organizarea unui tribunal internațional care să judece atrocitățile comise de militarii ruși, o instanță asemănătoare celei de la Nuremberg, unde între 1954 și 1949 au fost judecați naziștii pentru crime de război.

UPDATE Deputații Dumei ruse au adoptat marți, 20 septembrie, o lege modificată care prevede închisoarea de până la 10 ani pentru predarea voluntară și dezertare și de până la 15 ani pentru jaf în timp de război. Codul Penal introduce conceptele de „mobilizare”, „lege marțială” și „vreme de război”, relatează Kommersant și Izvestia. Consiliul Federației Ruse va analiza aceste amendamente în sesiunea plenară din 21 septembrie.

UPDATE ​Un colonel din armata Ucrainei, fost purtător de cuvânt al Statului Major General, a explicat ce se întâmplă în acest moment pe front, de ce contraofensiva din Herson nu are rezultate importante și care sunt semnificațiile unor evenimente ce au avut loc recent în regiunile ocupate.

UPDATE Pilotul rus Nikita Mazepin, care a fost dat afară de la echipa de Formula 1 Haas după ce Rusia a invadat Ucraina, a afirmat că nu va renunţa niciodată la ţara sa, potrivit news.ro. FIA permite piloţilor ruşi să participe la curse, dar numai sub drapel neutru.

UPDATE Autoritățile pro-ruse de ocupație din așa-zisele ”republici populare” Lugansk și Donețk, dar și din Herson și Zaporojie au anunțat că vor organiza referendum de alipire la Rusia în perioada 23 – 27 septembrie, informează agenția rusă Tass.

UPDATE PepsiCo a încetat să mai producă băuturile Pepsi, 7UP şi Mountain Dew în Rusia, la şase luni după ce anunţa că îşi va suspenda vânzările şi producţia ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia.

UPDATE Rusia şi Ucraina au ajuns la un acord în vederea efectuării unui ”schimb de 200 de prizonieri”, anunţă preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan la postul public american de televiziune PBS, relatează AFP, conform news.ro.

UPDATE „Putin a vrut să schimbe cursul istoriei și a aruncat în aer securitatea europeană. Ce nu a înțeles dictatorul de la Kremlin și nu poate pricepe nici acum este faptul că, pe termen mediu și lung, perdantul major este Rusia. Toate deciziile pe care le-a luat Putin în ultimul an au fost proaste”, afirmă europarlamentarul Eugen Tomac.

UPDATE  Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat marţi UE că blochează donarea a 300.000 de tone de îngrăşăminte ruseşti ţărilor sărace, care au cea mai mare nevoie, într-un moment în care Moscova se plânge de obstacole la export din partea occidentalilor, potrivit AFP.

UPDATE Strategul politic ruso-israelian Mihail Sheitelman crede că după o altă înfrângere militară în Ucraina, Vladimir Putin are toate șansele să fie revocat din funcția de președinte al Federației Ruse.

UPDATE Fotografia cu o mână plină de pământ pe care erau două brățări glaben-albastre deshumată dintr-o groapă comună descoperită de ucraineni la Izium a devenit virală, după ce orașul a fost recucerit din mâinile soldaților ruși. O ucraineancă a văzut imaginea și și-a recunoscut soțul, relatează site-ul Censor.

UPDATE Oficialii instalaţi de Rusia în regiunea ucraineană Herson au anunţat că au decis să organizeze un referendum privind alipirea la Rusia, a anunţat, joi, liderul separatist al regiunii. Totodată, preşedintele Dumei ruse a declarat că va susţine decizia cetăţenilor, dacă aceştia vor vota să se alăture Rusiei, informează Rador.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus marţi într-o declaraţie pentru agenţia de presă rusă Interfax că nu se întrevăd pentru moment perspective pentru o rezolvare politico-diplomatică a situaţiei din Ucraina.

UPDATE Mai multe explozii s-au auzit, marţi dimineaţă, în oraşul Sevastopol din Crimeea, aflat temporar sub ocupaţie rusă. De asemenea, localnicii au raportat focuri de armă. Potrivit presei locale, prima explozie s-a auzit la 04:51 şi părea a fi rezultatul activităţii sistemului de apărare antiaeriană. O a doua explozie, mult mai puternică, s-a produs la ora 06:05. Cu toate acestea, potrivit unui corespondent al publicației online "Krîm Realii", nu se putea stabili din ce direcție se auzea explozia, mai ales că nu se vedea fum. În jurul orei 06:45, însă, au început să se audă focuri haotice de arme de calibru mic. Potrivit presei locale, focurile de armă s-ar fi auzit din zona Korabelni sau Inkerman, au durat aproximativ un minut şi nu au fost urmate de explozii. Partea ucraineană nu a comentat încă situația. Nu există nici declarații din partea ale așa-ziselor autorități din Crimeea, informează Rador.

UPDATE „Operațiunea militară specială” declanșată în Ucraina a luat sfârșit, zice Aleksandr Dughin. Cunoscutul filosof și propagandist al Kremlinului spune că Rusia trebuie să treacă la un alt nivel și că a început deja un război pe scară largă cu Occidentul. Potrivit lui Dugin, omenirea se află acum în faza pregătitoare izbucnirii celui de-Al Treilea Război Mondial. „Dacă se va ajunge la utilizarea armelor nucleare este o întrebare deschisă. Dar probabilitatea unui Armaghedon nuclear crește în fiecare zi”, este convins filosoful rus, notează Gândul.

UPDATE Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat marţi că Uniunea Europeană nu ar trebui să ia în considerare noi sancţiuni împotriva Rusiei, pentru că acestea nu ar face decât să adâncească actuala criză energetică şi să afecteze Europa, relatează Reuters.

UPDATE Statul Major al Forțelor Armate din Ucraina a anunțat că Rusia formează patru batalioane de soldați care urmează să fie dislocați în război. Posturile de ofițer ale acestora sunt ocupate de profesori de la o școală militară.

UPDATE Măsuri extreme în Georgia, în contextul războiului din Ucraina. Câțiva proprietari de baruri au decis să impună rușilor care vor să le calce pragul o declarație anti-Putin. Vizitatorii sunt rugați, de asemenea, să nu vorbească în rusă și să nu discute politică, potrivit formularului online.

UPDATE  La televiziunea de stat rusă s-a ajuns să se vorbească despre un atac nuclear asupra Londrei chiar în momentul în care aveau loc funeraliile Reginei Elisabeta a II-a! Publicista Julia Davis s-a specializat în monitorizarea mass-media din Federația Rusă, iar ce a observat luni, 19 septembrie, întrece orice imaginație, scrie Gândul.

UPDATE O barjă rusească încărcată cu militari și armament a fost distrusă în timp ce încerca să creeze un punct de trecere peste râul Nipru, în zona Nova Kakhovka, potrivit Comandamentului de Sud al Ucrainei.

UPDATE Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, își începe astăzi vizita de două zile la New York, SUA, unde se află pentru lucrările celei de-a 77-a Adunări Generale a Organizației Națiunilor Unite. Șeful statului a ajuns în Statele Unite ale Americii, fiind însoțită de președintele Estoniei, Alar Karis, președintele Poloniei, Andrzej Duda, dar și Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.

UPDATE Flota rusă din Marea Neagră şi-a relocat unele submarine din baza navală Sevastopol, situată în Peninsula Crimeea, în portul Novorossiisk, din sudul Rusiei, de teama unui atac din partea Ucrainei.

UPDATE Ucraina, în cadrul lucrărilor celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, ar trebui să extindă cooperarea cu alte țări, în primul rând din Africa, Asia și America Latină, a declarat ministrul de Externe, Dmytro Kuleba, șeful delegației ucrainene la Adunarea Generală, într-un comentariu pentru Ukrinform.

UPDATE În acest moment, perspectivele unei soluționări politice și diplomatice a situației din Ucraina nu sunt vizibile, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, pentru Interfax.

UPDATE Recep Erdogan susține că fără îndoială nu ar trebui să i se permită Rusiei să păstreze teritoriul ocupat în Ucraina de la începutul invaziei. În opinia președintelui turc, Rusiei nu trebuie să i se accepte concesiile teritoriale, iar Putin ar trebui să returneze teritoriile ocupate abuziv, inclusiv Peninsula Crimeea. Totodată, Erdogan a subliniat că nicio invazie nu poate fi justificată. Putin nu va recunoaște că a greșit, așa cum niciun lider nu recunoaște asta, a spus liderul Turciei.

UPDATE Generalul (r) Ben Hodges, fostul comandant al trupelor SUA din Europa, a declarat că armata rusă pierde teritorii ocupate din Ucraina și le pierde definitiv, o situație care crește riscurile ca puterea de la Kremlin să apeleze la armele sale nucleare.

UPDATE Ministrul german de externe Annalena Baerbock a subliniat rolul vital constant al ONU în gestionarea crizelor mondiale, înainte de a pleca spre New York pentru a participa la reuniunea Adunării Generale a ONU, ale cărei lucrări se deschid marţi, potrivit DPA.

UPDATE Fostul preşedinte rus, Dmitri Medvedev, a declarat, marţi, că este „esenţial” ca separatiştii susţinuţi de Rusia din Ucraina să organizeze referendumuri, în urma cărora regiunile lor să fie alipite la Rusia. Într-un mesaj publicat în reţelele de socializare online, Medvedev a spus că integrarea oficială a republicilor populare Doneţk şi Lugansk în Federaţia Rusă constituie un pas vital în protejarea intereselor acestora şi ar putea justifica în continuare folosirea forţei militare de către Rusia, pentru a le apăra, scrie Rador.

UPDATE Oficialii de la Casa Albă, Departamentul de Stat, Pentagon și agențiile americane de informații se arată mai îngrijorați ca niciodată că Vladimir Putin, pentru a compensa retragerea sa umilitoare din Harkov, ar putea face o mișcare prin care ar escalada conflictul armat declanșat în Ucraina, scrie „The New York Times”, citat de Adevărul. Americani au în vedere mai multe scenarii, printre care posibilitatea de a ataca centrele de aprovizionare a armatei ucrainene situate în afara granițelor, în țări precum Polonia și România.

UPDATE În ultimele 24 de ore, ocupanţii ruşi au efectuat 10 atacuri cu rachete, 15 cu aviaţia şi peste 56 de atacuri cu lansatoare MLRS asupra diferitelor ţinte din Ucraina, încălcând normele dreptului internaţional umanitar şi legile şi obiceiurile de război. Ca urmare a bombardamentelor ruseşti din ultima zi, infrastructura din cel puţin 33 de localităţi a fost deteriorată. Forţele de Apărare ucrainene au bombardat gruparea de trupe ruseşti în zona aşezării Svatove (regiunea Lugansk, la sud-est de Kupyansk). Până la 70% dintre militarii ruşi prezenţi în zonă au fost ucişi sau răniţi. Aproximativ 50 de unităţi de echipament de luptă, precum şi stocuri de muniţie au fost distruse sau deteriorate de forţele ucrainene în timpul unui atac efectuat acum două zile asupra concentrării trupelor ruseşti şi a echipamentului de luptă din apropiere de Novoaydar (regiunea Luhansk), notează Mediafax.

UPDATE Amenințarea nucleară din partea Rusia există atât în ​​contextul armelor, cât și al amenințării unei explozii la centrală nucleară de la Zaporojie, ocupată de ruși. Statele Unite ale Americii elaborează un plan de acțiune în cazul utilizării de către Rusia a armelor nucleare, a declarat ambasadorul american Bridget Brink într-un interviu acordat publicației ucrainene „Ukrainska Pravda”. 

„Lucrăm la asta și în SUA și discutăm cu aliații noștri cum am putea acționa ca răspuns la acele acțiuni care ar fi complet inacceptabile. Și președintele a spus acest lucru foarte clar”, a spus ea. În același timp, ea a reamintit că atât SUA, cât și Federația Rusă „au declarat că este imposibil să câștigi un război nuclear și este inacceptabil să-l iei în considerare”.

UPDATE Potrivit unui înalt oficial militar american, citat de CNN, SUA ar putea oferi Ucrainei tancuri, în viitor, însă nu reprezintă o opțiune pentru o luptă imediată din cauza problemelor legate de instruire, întreţinere şi sprijin.

UPDATE Contraofensiva uluitoare a Ucrainei și avansul în sud au oferit Kremlinului o serie de opțiuni, toate proaste. Odată cu apropierea iernii, este necesar să aleagă cărui front să acorde prioritate și dacă să dubleze eforturile pentru a ocupa regiunile Donețk și Lugansk. Acum este mai dificil să cucerească regiunea Donețk din cauza numeroaselor deficiențe logistice, care se vor agrava odată cu venirea iernii, scrie CNN într-o amplă analiză.

UPDATE Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a transmis luni seară pe Facebook că Federația Rusă a instruit comandanții unităților care operează în direcția Zaporojie să-și mențină pozițiile.

UPDATE Ucraina a anunţat ă trupele sale au avansat spre est în teritoriile recent abandonate de Rusia, deschizând calea pentru un potenţial asalt asupra forţelor de ocupaţie ale Moscovei în regiunea Donbas, scrie Reuters.

UPDATE Șeful republicii separatiste Donețk susține că luptele sunt în desfășurare în Yarova, la 20 km nord-vest de Liman, confirmând că trupele ucrainene au avansat probabil spre est din pozițiile capturate anterior în Sviatohirsk. Tot în Donbas, rușii au continuat atacurile la sol în mai multe zone aflate la sud de Bahmut, potrivit Biziday.

UPDATE Germania a făcut presiuni, luni, să obţină contracte pentru gaze naturale lichefiate (GNL) cu producătorii din Golf, iar alte state europene au evidenţiat măsuri de conservare a energiei, în timp ce livrările ruseşti au loc la niveluri foarte reduse, pe măsură ce iarna se apropie, transmite Reuters.

UPDATE Premierul britanic Liz Truss s-a angajat să acorde asistenţă militară Ucrainei în valoare de cel puţin 2,3 miliarde de lire sterline în 2023 pentru a o ajuta să se apere de invazia rusă iniţiată de preşedintele Putin.

UPDATE Mihailo Fedorov, ministrul ucrainean al transformării digitale, a susținut, într-o postare pe canalul de Telegram, că „armata IT” a spart site-ul grupulul paramilitar Wagner, folosit de Rusia pentru ofensiva din Ucraina, și a obținut toate datele personale ale mercenarilor, informează publicația Ukrainska Pravda.

UPDATE Joe Biden a promis că Statele Unite nu vor abandona Ucraina și că vor ajuta atât cât va fi nevoie. Liderul de la Casa Albă nu are nicio îndoială că Ucraina învinge Rusia în război, dar această victorie are un preț prea mare. El a spus că „faptele” lui Vladimir Putin sunt „barbare”. Într-un interviu pentru CBS News, Biden a promis că SUA nu vor înceta să ajute Ucraina. Liderul american a numit masacrele de civili, atacurile cu rachete asupra zonelor rezidențiale, școlilor, spitalelor și caselor de bătrâni barbare.

UPDATE Grupul Wagner, o companie militară privată rusă, încearcă să recruteze peste 1.500 de infractori condamnaţi pentru a participa la războiul Rusiei din Ucraina, dar mulţi dintre ei refuză să se alăture, a declarat luni un înalt oficial american din domeniul apărării, citat de Reuters. Kremlinul nu recunoaşte oficial existenţa grupării Wagner, dar informaţiile obţinute de Occident susţin că grupul este condus de Evgheni Prigojin, supranumit „bucătarul lui Putin”, deoarece compania sa de catering a oferit multă vreme servicii lui Vladimir Putin şi forţelor armate ruse.

UPDATE Potrivit ISW, dacă ucrainenii trec de Liman, vor înaintea mai ușor în direcția Lisiceansk – Severodonețk. Surse rusești remarcă faptul că ucrainenii folosesc în Harkov tancuri rusești T-72 capturate, ceea ce sugerează din nou că panica inițială a contraofensivei i-a determinat pe ruși să-și abandoneze echipamentele, aflate în stare bună de funcționare.

UPDATE Comandamentul Forţelor Aeriene ale Ucrainei transmite că armata ucraineană a distrus, luni, șapte ținte aeriene ruseşti. Potrivit comandamentului, avioanele ucrainene continuă să lovească pozițiile ruşilor, echipamentele și logistica acestora. Astfel, în cursul zilei de 19 septembrie, unitățile de rachete antiaeriene ucrainene au distrus un avion Su-25, o rachetă ghidată Ka-59 şi cinci drone.

UPDATE Pe Frontul de Sud, Armata Rusă a continuat să bombardeze puternic în regiunea Zaporijie și în orașul Nikolaev, unde au lovit la 300 de metri de centrala nucleară Pivdennoukrainsk. Totuși, reactoarele nu au fost afectate și au continuat să funcționeze. Forțele ucrainene continuă să lovească mijloacele militare, de transport și logistice rusești în regiunea Herson.

UPDATE Apărarea aeriană a Ucrainei a doborât aproximativ 55 de avioane de luptă ruseşti de la începutul războiului, a declarat, luni, comandantul Forţelor Aeriene americane în Europa, adăugând că Rusia nu a reuşit niciodată să stabilească o superioritate aeriană asupra Ucrainei, transmite CNN, potrivit news.ro.

UPDATE Profesorii ucraineni sunt forțați să aleagă între a colabora cu rușii sau a rezista împotriva autorităților proruse care au preluat controlul asupra școlilor ucrainene din regiunile ocupate, scrie The Guardian. Kremlinul speră că prin introducerea unei programe școlare rusești va reuși să formeze o nouă generație de tineri loiali Rusiei care vor accepta versiunea Moscovei a istoriei Ucrainei.

UPDATE Kremlinul analizează opțiuni de retragere din regiunea Herson. După ce Forțele Armate ale Ucrainei au preluat controlul asupra tuturor punctelor de trecere și rutelor logistice, a devenit extrem de dificil să se asigure aprovizionarea pentru aproape 30.000 de ocupanți ruși. Fostul deputat și blogger ucrainean Borislav Bereza scrie că, dacă Kremlinul nu reacționează la situație și lasă totul așa cum este, atunci armata ucraineană va elimina 20-30% dintre trupele invadatoare, iar restul vor cădea într-o capcană.

UPDATE Boomul industriei petroliere provocat de războiul din Ucraina a îmbogățit (din nou) țările din Orientul Mijlociu, care beneficiază de rezerve mari de energie, dar experții avertizează că aceasta ar putea fi ultima dată când prețul petrolului va mai atinge valori atât de mari, scrie CNN.

UPDATE Atrocitățile comise de trupele Moscovei în orașul ucrainean Izium vor ajunge și la urechilor populației ruse din regiunea vecină Belgorod, care vor auzi și altceva decât propaganda oficială, iar asta va avea consecințe asupra percepției acestora asupra războiului, susține politologul ucrainean Yevhen Mahda, pentru Libertatea.

UPDATE Tribunalul din Moscova l-a condamnat luni, 19 septembrie, pe deputatul municipal Alexei Gorinov la șase ani și 11 luni de închisoare, sub acuzația că a răspândit „informații false” despre armata rusă. Instanța a redus pedeapsa inițială primită de Gorinov cu o lună, relatează publicația independentă rusă Media Zona.

UPDATE Volodimir Zelenski a afirmat, luni seară, în discursul adresat naţiunii, că ritmul ajutorului internaţional acordat Ucrainei trebuie să corespundă ritmului în care armata eliberează teritorii de sub ocupaţia rusă. „În regiunea Harkov – stabilizăm situaţia, ne menținem poziţiile. Cu fermitate. Atât de ferm încât ocupanţii intră în panică Ei bine, am avertizat că soldații ruşi din Ucraina au doar două opţiuni: să fugă de pe pământul nostru sau să se predea. Colaboratorii au variante similare – fie vor încerca să evadeze, şi rămâne de văzut dacă Rusia îi va lăsa să intre pe teritoriul său, chiar dacă le-a dat pașapoarte, fie colaboratorii vor fi condamnați conform legislației actuale a Ucrainei", a spus Zelenski, care a precizat totodată că a condus o şedinţă a Statului Major, potrivit Antena3.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Cazul de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dereneu a ajuns simbolul unui conflict mai amplu dintre cele două mitropolii ortodoxe din Republica Moldova. În 2025, Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a decis definitiv că dreptul de folosință asupra bisericii aparține Mitropoliei Basarabiei. Clădirea este monument istoric și proprietatea statului, administrată de Ministerul Culturii al Republicii Moldova. Discutăm la Cutia Neagră PLUS despre responsabilitatea statului, rolul justiției, implicarea politicului și despre cum pot fi gestionate echitabil cele peste 600 de biserici aflate în proprietatea publică.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Persoane și companii, conectate la Șor, Plahotniuc sau Andronachi, au fost excluse subit în ultimii ani din lista de sancțiuni a SIS. Printre cei radiați se regăsesc personaje controversate, penali, dar și persoane care s-au apropiat de actuala guvernare. „Evadare din lista neagră”, o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Fostul premier Ion Sturza, invitat la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În căutarea dreptății pentru copiii schilodiți sau decedați. Ce pot face părinții ai căror copii au decedat ori s-au traumat pe terenurile gestionate de autorități? Cine mai poate să-i ajute? Unde să-și caute dreptatea? Doar la Cutia Neagră PLUS!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ambasadorul Ucrainei, Rahovei Paun, la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vama – între securitate, contrabandă și corupție. Șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie, în premieră la Cutia Neagră PLUS. detalii despre contrabanda de arme și cazul Leușeni. rețele criminale, droguri, țigări și trafic transfrontalier. Transnistria – zonă gri pentru controlul vamal și integrarea UE. corupția din interiorul Serviciului Vamal. arestări, dosare penale și funcționari suspendați. taxe vamale pentru colete online (Temu, AliExpress). legături politice, protecție și lipsă de integritate.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
PAS a primit un nou mandat de guvernare: a fost un vot de încredere sau unul strict pentru integrarea europeană? Discutăm despre schimbările (sau lipsa lor) din actul de guvernare, un prim-ministru surpriză, noii miniștri și emisarii speciali. Analizăm retragerea anunțată a lui Ilan Șor și consecințele pentru Orhei și Comrat, dar și despre justiție: Plahotniuc, condamnări fără detenție și dosare care ridică semne de întrebare. Invitați: Igor Boțan, director executiv ADEPT; Eremei Priseajniuc, expert independent; Dorian Istratii, deputat PAS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este posibil să cumperi 10 ari de pământ în luxosul cartier din Valea Morilor cu 50 de euro? Sau 7 ari de teren pentru construcții lângă Circ cu 700 de lei? Pentru Vlad Andronachi și un alt fost fruntaș PD - a fost posibil! Ce se construiește astăzi pe terenurile cumpărate pe bănuți, vedeți la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Invitatul noii ediții a emisiunii Cutia neagră PLUS cu Mariana Rață este directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu. Discutăm cele mai sensibile subiecte ale momentului: Tentative de obținere frauduloasă a cetățeniei și noua lege care schimbă regulile pentru toți. Cum au ajuns mii de străini să ceară cetățenia Republicii Moldova. Retragerea cetățeniei pentru cei implicați în acțiuni împotriva statului. Zeci de examinatori reținuți în dosarele de corupție la permise – de ce fenomenul nu se oprește? Problemele moldovenilor din Marea Britanie la preschimbarea permiselor. Consiliul pentru investiții sensibile ascunde numele companiilor? Toate răspunsurile le aflăm la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este bugetară, dar trăiește în lumea brandurilor de LUX: Chanel, Prada, Gucci, Valentino. Ținutele viceprimarului Chișinăului fac cât o avere întreagă. Conduce doar SUV-uri BMW pentru care ar trebui să adune o viață. Care este secretul Irinei Gutnic pentru o viață de VIP, aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul judecătorilor Curții de Apel Centru provoacă tot mai multe nedumeriri. Aproape jumătate dintre rapoartele Comisiei de vetting privind magistrații de la Apel au fost trimise la reexaminare de CSM. Ce nu e bine în aceste rapoarte? Înseamnă asta că nu își face bine treaba Comisia de Vetting? Despre aceste și alte întrebări, discutăm la Cutia Neagră PLUS: președintele Comisiei de Vetting Andrei Bivol, membra Consiliului Superior al Magistraturii Livia Mitrofan și avocata Cristina Ciubotaru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
La 10 zile după tragedia în care o fată de 13 ani a căzut în gol, alți opt copii au fost surprinși jucându-se pe același acoperiș al clădirii în ruină. Ce s-a schimbat? Cine răspunde? Și câți copii mai trebuie să moară? Clădire privată, ani de promisiuni, zero acțiuni. Analizăm la Cutia Neagră PLUS cu șeful adjunct de la Direcția de Poliție Chișinău Tudor Borș, ex-viceprimarul Chișinăului Victor Chironda și avocatul Constantin Tănase.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Partidul Nostru al lui Renato Usatîi a fost lider la donații primite de la pensionari și șomeri în campania electorală. Peste 60 de persoane au rupt din puținul pe care îl aveau pentru a ajuta formațiunea în alegeri. Echipa Cutia Neagră PLUS i-a căutat pe acești donatori generoși. Spre surprinderea noastră, mulți dintre ei au fugit de întrebări, iar alții s-au lansat în atacuri și amenințări la adresa echipei de filmare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În cei șase ani de la fuga sa din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc s-a pricopsit cu cel puțin șapte identități false — în România, Ucraina, Bulgaria, Rusia, Irak, Vanuatu și Mexic. Colegii noștri din echipa de investigații „Cu Sens” au reușit să meargă pe urmele acestor identități ascunse ale fostului oligarh. „Fețele nevăzute ale lui Vlad Plahotniuc” — la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Oameni de afaceri controversați sau acuzați de legături cu Vlad Plahotniuc, în lista de sponsori de campanie ai PAS. Printre donatori se regăsesc primari aleși din partea altor partide politice. Dar și medici, profesori și pensionari.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un nou Guvern, noi așteptări în justiție. Reforma justiției rămâne unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte în Republica Moldova. Ce a mers bine și ce nu în mandatul actualului ministru? De ce fel de ministru al Justiției are nevoie noul Guvern? Cum avansează procesul de vetting și cât de eficient este el în realitate? Dezbatem prioritățile și restanțele din justiție, practica „capodoperelor legislative” din Parlament și dosarele de rezonanță care pun la încercare independența sistemului, astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitați: avocatul Promo-LEX Vadim Vieru, președinte CRJM Ilie Chirtoaca și ex-ministrul Justiției Fadei Nagacevschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sute de bugetari cu venituri modeste au donat salarii întregi pentru campania electorală a Blocului Alternativa. /O noua investigație marca Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cine a finanțat în realitate campaniile de pe TikTok ale lui Vasile Costiuc? Ferme de boți și bani veniți din afara țării. /Rețeaua Șor, destabilizări și miliarde în cripto – ce s-a pregătit înainte de alegeri și cine a ajuns totuși în Parlament? /Fugarii revin în scenă: Plahotniuc, Țuțu, Andronachi – toți la Penitenciarul 13. Ce planuri se pun la cale din interior? /Răspunsuri la aceste întrebări și nu doar aflați astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitat: șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Apropierea fără precedent a Moldovei de UE a generat o ofertă bogată de partide și blocuri proeuropene pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. În tabăra proeuropeană a partidelor deja cunoscute li s-au alăturat proiecte politice mai noi, unele dintre ele cu totul neașteptate, cu politicieni care până nu demult serveau cauzei ruse în Moldova. Cine sunt politicienii care de-a lungul anilor și-au schimbat radical retorica, vedeți în noul material de la Cutia Neagră PLUS.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1470: Ofensivă fulger, tren atacat, mit spulberat și paranoia lui Putin. Merz s-a adresat lui Trump
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1470: Ofensivă fulger, tren atacat, mit spulberat și paranoia lui Putin. Merz s-a adresat lui Trump
/PROMO/ Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, invitat la „Cutia Neagră”: De la 20:00, doar la TV8!
/PROMO/ Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, invitat la „Cutia Neagră”: De la 20:00, doar la TV8!
/VIDEO/ Misiune de pacificare vs. trupe rusești: Cine și de ce creează confuzii în stânga Nistrului?
/VIDEO/ Misiune de pacificare vs. trupe rusești: Cine și de ce creează confuzii în stânga Nistrului?
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Exporturile de carne de pui din Ucraina vor fi reluate: Care sunt condițiile stabilite
Exporturile de carne de pui din Ucraina vor fi reluate: Care sunt condițiile stabilite

/VIDEO/ „Prima dată în istorie”: Momentul în care Israelul doboară un avion de luptă iranian

missing
05 martie 2026, ora 18:40

Un avion de luptă F-35 al forțelor aeriene israeliene a doborât, miercuri, deasupra Teheranului, un avion militar iranian Yak-130, de fabricație rusească. Imagini cu momentul interceptării au fost făcute publice ulterior de armata Israelului.

În imagini se vede aparatul iranian urmărit de avionul invizibil F-35 al armatei israeliene și momentul în care este lovit în aer și explodează, lăsând în urmă o dâră de flăcări, relatează Digi24

Armata israeliană a anunțat miercuri că a doborât un avion de vânătoare iranian folosind un aparat F-35 de fabricație americană și că este „prima dată în istorie” când se înregistrează un astfel de eveniment.

„Un avion de vânătoare F-35I «Adir» al Forțelor Aeriene Israeliene a doborât un avion de vânătoare YAK-130 al Forțelor Aeriene Iraniene. Este prima dată în istorie când un avion de vânătoare cu pilot uman este doborât de un avion de vânătoare F-35 «Adir»”, a transmis armata israeliană miercuri, într-un mesaj pe rețeaua X.

Președintele Parlamentului cere intervenția autorităților pentru a curma tentativele petroliștilor de a specula cu prețurile la carburanți, în contextul războiului din Orient. /Primii 82 de moldoveni, rămași blocați în Emiratele Arabe Unite, au revenit azi dimineață în Moldova, anunță autoritățile. Situația din Orientul Mijlociu a umflat spectaculos prețurile la biletele de avion, acestea ajungând să coste peste 30 de mii de lei. /Președintele american crede că ofensiva asupra Iranului va dura până la două luni, după ce zilele trecute declara că războiul se va încheia în cel mult o lună.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Un bărbat din sectorul Botanica al capitalei a fost găsit carbonizat în locuința sa, cuprinsă de flăcări. Salvatorii au intervenit cu autoscara de exterior, pentru a evacua oamenii din clădire. /Prețul la motorină, va crește de mâine cu peste 50 de bani, anunță ANRE, în timp ce guvernul a instituit azi stare de alertă în domeniul energetic pentru următoarele 60 de zile. /Între timp, războiul din Orientul Mijlociu a ajuns într-o țară membră NATO. Turcia anunță doborârea unei rachete balistice iraniene, aproape de granița cu Siria.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fermierii cer Guvernului rambursarea accizei la motorină, în condițiile în care majorările în lanț ale prețurilor la carburanți le afectează deja activitatea. De mâine, motorina va fi mai scumpă cu tocmai 34 de bani. /Se vrea înlăturarea lui Igor Dodon de la conducerea PSRM. Liderul socialiștilor se plânge că mai mulți colegi de-ai săi ar complota împotriva sa și ar vrea ca el să ajungă la pușcărie pentru a-i lua locul. /Războiul din Orientul Mijlociu continuă pentru a patra zi, cu atacuri reciproce între Israel și Liban, care s-a alăturat Iranului în conflict. În ultimele 24 de ore, atât Teheranul cât și Tel Aviv au fost ținta unor bombardamente masive.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
În cea de-a treia zi de război în Orientul Mijlociu, Israelul anunță eliminarea unor oficiali de rang înalt din spionajul iranian, în timp ce Teheranul a lansat un val de atacuri cu rachete către Țara Sfântă și alte state din Golf. /Astăzi se împlinesc 34 de ani de la Războiul de pe Nistru. Cu această ocazie, în toată țara au avut loc ceremonii de comemorare a celor peste 300 de cetățeni, căzuți pe câmpul de luptă. /Primarul Ion Ceban crede că reținerea conducerii orașului Durlești ar fi fost pusă la cale de guvernare care ar vrea să numească, în fruntea primăriei, un reprezentant PAS.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Nicanor Ciochină va sta 7 ani la închisoare pentru accidentarea mortală a adolescentului de la Boldurești. Mama băiatului a izbucnit în lacrimi în momentul în care magistrații au pronunțat sentința. /Primărița din Durlești, viceprimarul și încă 6 persoane au fost reținute de CNA în urma unui val de percheziții desfășurate în această dimineață. Toți sunt vizați într-un dosar de escrocherie cu terenuri publice. /Fostul prim-vicepremier și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost găsit mort în locuința sa din Caragaș, raionul Slobozia. Anchetatorii din stânga Nistrului examinează versiunea unui jaf soldat cu omor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Cercetarea judecătorească în dosarul în care Vlad Plahotniuc este învinuit de furtul miliardului s-a încheiat cu citirea declarațiilor martorului secret, care a descris tranzacții și achiziții atribuite oligarhului, în valoare de sute de milioane de euro. /După aproape un an de blocaj, vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri a discutat, astăzi, la Tiraspol cu așa numitul ministru de externe al administrației separatiste. /Rușii au lansat, noaptea trecută, un atac masiv cu drone și rachete asupra mai multor regiuni din Ucraina. Zeci de civili din Harkov, Kiev și Krivoi Rog au fost răniți, între care și copii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Moldsilva - în vizorul autorităților. În timp ce ministerul Mediului anunță ca a descoperit defrișări ilegale la Ghidighici și a demis mai mulți șefi de ocoale silvice, CNA anchetează, în paralel, delapidarea fondurilor pentru împăduriri la Iargara. /Start reparației străzilor din capitală. Primăria anunță că a început lucrările, iar primele, vor fi cârpite, craterele de pe arterele principale. Între timp, vulcanizările abia de fac față numărului mare de mașini avariate. /Imagini apocaliptice în estul Braziliei unde sunt cel puțin 32 de morți și 40 de oameni dispăruți. Regiunea este puternic afectată de inundații masive, provocate de ploile torențiale.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Astăzi se împlinesc patru ani de când, în dimineața de 24 februarie 2022, Ucraina s-a trezit în sunet de explozii. În câteva minute, milioane de oameni au înțeles că viața lor se schimbase pentru totdeauna. /O lume întreagă și-a arătat solidaritatea cu Ucraina. Drapelul țării vecine a fost arborat în mai multe state europene, inclusiv la instituțiile UE din Bruxelles. Lideri internaționali, printre care conducerea Republicii Moldova, au transmis mesaje de sprijin și au apreciat efortul Ucrainei de a menține pacea în Europa. /Când invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina a ajuns la 1.418 zile, luna trecută, a egalat durata campaniei prin care Moscova a învins Germania nazistă în al Doilea Război Mondial.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost audiat astăzi pentru prima dată în dosarul fraudei bancare. Ex-liderul democrat s-a plâns că procesul se desfășoară cu încălcări și a declarat că dosarul i-ar fi fost fabricat la comandă. /5 persoane au fost reținute în urma a 40 de percheziții desfășurate în mai multe primării și la un operator economic, într-un dosar ce vizează delapidarea fondurilor naționale și europene destinate infrastructurii. /Cel puțin două persoane au murit și trei au fost rănite în urma unui atac cu drone rusești în Regiunea Odesa. Atacuri au fost raportate și în Regiunea Dnipropetrovsk.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Oamenii legii anunță că in urma perchezițiilor desfășurate ieri în cazul pregătirii asasinatelor mai multor persoane publice din Ucraina, au fost reținuți 11 suspecți, atât în țara vecină cât și în Moldova. 3 dintre aceștia au fost plasați azi în arest. /Premierul Alexandru Munteanu anunță un nou termen pentru darea în exploatare a liniei electrice Vulcănești - Chișinău. Potrivit lui, aceasta va deveni funcțională nu în martie, cum spunea Maia Sandu, ci în luna mai. /Ambasada Republicii Moldova din Iran avertizează cetățenii să evite călătoriile în statul islamic și să părăsească țara pe rute sigure, pe fondul riscurilor de securitate crescute.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Percheziții de amploare în Republica Moldova într-un caz ce vizează planuri ale serviciilor ruse de a lichida persoane publice din Ucraina. /Alertă sanitară. A fost întregistrat primul caz de variola maimuței în Republica Moldova. ANSP a demarat ancheta epidemiologică. /Oamenii legii anunță că au deconspirat o schemă de evaziune fiscală de peste 7 milioane de lei în domeniul construcțiilor, arhitecturii și design-ului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Codul portocaliu de ninsori și viscol, intrat în vigoare aseară, a lăsat fără lumină mii de gospodării din sudul țării. A fost sistată circulația camioanelor pe mai multe șosele, iar zeci de autospeciale au fost antrenate la deszăpezirea drumurilor. .Nu există premise pentru scumpirea curentului electric, a declarat azi ministrul Energiei, la două zile după ce Premier Energy și FEE Nord a cerut majorarea tarifelor. .Negocierile de pace Rusia–Ucraina de la Geneva se încheie fără progrese, în timp ce atacurile aeriene rusești continuă. Liderul de la Kiev acuză Rusia că amână în mod deliberat progresul către un acord care să pună capăt războiului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost adus forțat la Curtea Supremă de Justiție în dosarul „Kuliok”, dar a refuzat să dea declarații. La ședință a venit și Igor Dodon, însă cei doi nu s-au intersectat. /Locuitorii a câteva sate din raionul Soroca au avut parte de o dimineață de coșmar. O bubuitură puternică i-a băgat în sperieți. /Incendiu devastator în orașul Sîngerei. O casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări, iar proprietarul a ajuns la spital în stare gravă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se cere scumpirea luminei. Distribuitorii au solicitat autorităților să aprobe tarife majorate. Ce argumente se invocă și ce spun oamenii, vedeți imediat. /Iarna nu cedează! Mâine seară intră în vigoare un cod portocaliu de ninsori, lapoviță și vânt. Avertizarea este valabilă pe 80 la sută din teritoriul țării. /Şefa diplomaţiei europene declară statele UE nu sunt pregătite să ofere Ucrainei o dată concretă pentru aderarea la blocul comunitar, iar președintele Letoniei spune că nu ar fi corect ca Ucraina să adere înainte Republicii Moldova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Poliția a cedat, iar enoriașii au reușit să intre aseară în biserica de la Dereneu, unde e scandal deja de câteva săptămâni. Între timp, cele 6 persoane reținute acum două zile, printre care și primarul localității au fost eliberate. /Alexandru Harea a fost numit în funcția de director al SPPS, la trei luni de la demiterea lui Vasile Popa. Maia Sandu a semnat decretul aseară. /În aproape patru ani de război, peste două milioane de ucraineni au trecut prin Moldova, iar circa 140 de mii s-au stabilit temporar sau permanent. Bilanțul a fost făcut azi de Agenția ONU pentru Refugiați.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
ANRE a decis reducerea tarifului la căldură pentru locuitorii Chișinăului, dar și scumpirea agentului termic pentru orașul Bălți. /Nemulțumiți de activitatea unei Autogări pe care o numesc ilegală, zeci de transportatori au protestat azi în fața sediului ANTA. /Deși a venit azi la ședința la care urma să depună primele sale depoziții în dosarul fraudei bancare, Vlad Plahotniuc nu făcut declarații, invocând motive de boală. Audierea acestuia a fost amânată pentru luni.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Violențe în fața bisericii din Dereneu, raionul Călărași. Preoți și credincioși s-au luat la bătaie, aseară, cu polițiștii care le-au îngrădit accesul în lăcașul de cult, iar tensiunile au continuat și astăzi. /Vlad Plahotniuc va fi adus silit în instanță pentru a face declarații în dosarul Kuliok, în care Igor Dodon este acuzat de luare de mită. Fostul democrat urma să vină astăzi pentru a fi audiat, însă a refuzat să se prezinte. /Canada este marcată de unul dintre cele mai feroce atacuri armate din ultimii ani. O femeie a tras mai multe focuri într-o școală omorând nouă oameni. 27 au fost răniți.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Au început probleme la stațiile PECO Lukoil din Moldova. Deja de două zile, clienții rețelei de benzinării nu pot face plăți cu cardul, după ce două bănci au blocat conturile companiei. /Președinta Maia Sandu a avertizat, de Ziua Internațională a Siguranței pe Internet, asupra riscurilor online pentru copii, în contextul în care sunt discutate posibile restricții digitale pentru cei sub 16 ani. /Rușii rămân fără Telegram. Potrivit autorităților de la Kremlin, aplicația va fi blocată treptat începând cu ziua de astăzi.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
La sfârșit de iarnă, Termoelectrica a cerut reducerea tarifului pentru căldura centralizată în Chișinău cu 330 de lei per Gcal, în timp ce la Bălți prețul la energia termică ar putea crește cu peste 230 de lei. /Lucrările de renovare a mansardei din Durlești bat pasul loc, așa cum primăria Chișinău nu a reușit nici acum să aloce ajutorul financiar oferit de Guvern. Ceban dă vina pe birocrație, în timp ce autoritățile locale spun că de vină este faptul că funcționăm în baza unui buget provizoriu. /Rusia a atacat cu rachete balistice regiunea Odesa, provocând distrugeri semnificative. Au fost vizate blocuri de locuit, iar o persoană a murit.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Codul galben de polei continuă să facă prăpăd pe întregul teritoriul țării. A fost sistată circulația camioanelor de mare tonaj, al transportului interurban, zeci de vehicule au derapat în șanțuri, iar salvatorii au tractat ambulanțele care nu au putut ajunge la pacienți. /Alertă de fraudă! Ministerul Muncii și Protecției Sociale avertizează cetățenii că un grup de escroci se dau drept reprezentanți ai programului „Ajutor la Contor” și solicită date personale și bancare. /O nouă tentativă de asasinare a unui oficial militar rus de rang înalt s-a produs la Moscova. Primul adjunct al șefului serviciilor de informaţii militare ruse a fost împușcat de mai multe ori, în această dimineață de o persoană necunoscută.

/VIDEO/ Primele drumuri din Moldova care intră în reparație capitală: Ar putea fi finalizate în 2026
/VIDEO/ Primele drumuri din Moldova care intră în reparație capitală: Ar putea fi finalizate în 2026
/PROMO/ Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, invitat la „Cutia Neagră”: De la 20:00, doar la TV8!
/PROMO/ Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, invitat la „Cutia Neagră”: De la 20:00, doar la TV8!
Primul mesaj oficial de la Chișinău. Mihai Popșoi condamnă atacurile Iranului: „Facem apel la reținere”
Primul mesaj oficial de la Chișinău. Mihai Popșoi condamnă atacurile Iranului: „Facem apel la reținere”
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
/VIDEO/ „Șoc energetic”: Războiul din Orient scumpește carburanții în Moldova. Prețul la gaz la fel ar putea crește
/VIDEO/ „Șoc energetic”: Războiul din Orient scumpește carburanții în Moldova. Prețul la gaz la fel ar putea crește

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.