Trei bărbați de 42, 34 și 29 de ani au fost reținuți pentru creșterea și vânzarea marijuanei. Oamenii legii au ridicat circa un kilogram de substanță stupefiantă, în valoare de circa 200.000 de lei. Reținuții sunt domiciliați în Ialoveni și Chișinău.
Anterior, cel dintâi a ispășit patru ani de închisoare în penitenciarul din Cricova, până 2019, pentru contrabandă cu pastile ecstasy, introduse în Moldova, la revenirea din Franța.
Urmează ca procurorii PCCOCS să le formuleze învinuirile și să depună demersuri de aplicare a arestului preventiv în privința acestora, timp în care cei trei se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md






















