În data de 25 septembrie, în jurul orei 17:10, Poliția de la Comrat s-a autosesizat referitor la informațiile apărute în spațiul public, cu privire la accidentul de la Comrat, cu implicarea unei persoane cu funcție de demnitate publică, care se afla la volanul automobilului de serviciu.
În urma acțiunilor întreprinse de oamenii legii, s-a stabilit că în data de 24 septembrie, o persoană cu funcție de demnitate publică din UTA Găgăuzia, conducând o Toyota Camry, pe o stradă din municipiului Comrat, ar fi tamponat un automobil de model „ZIL” care staționa.
După lovitură, șoferul ar fi părăsit locul accidentului, eschivându-se de oamenii legii.
Toate circumstanțele sunt investigate în condițiile legii.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md





















