Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1471: Atac masiv, alerta lui Zelenski și scrisoare dură. Kievul va ajuta SUA, iar Putin amenință Europa

Război în Ucraina, ziua 218: Pericol nuclear, noi sancțiuni UE și avarie misterioasă. Podoliak anunță cum se poate sfârși războiul

missing
29 septembrie 2022, ora 21:13

Suntem în ziua cu numărul 218 a războiului pornit de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin în Ucraina. Administrația Vladimir Putin a semnalat, miercuri seară, că va acționa rapid pentru îndeplinirea "aspirațiilor" locuitorilor regiunilor din sud-estul Ucrainei care s-au pronunțat în favoarea unirii cu Rusia în referendumurile contestate vehement de Occident. În timp ce armata ucraineană aproape a încercuit orașul Liman, ocupat din luna mai de ruși, Moscova se pregătește să anexeze regiunile Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie. În Piața Roșie din Moscova sunt instalate scene și tribune pentru presupuse celebrări populare, care ar urma să aibă loc în acest weekend. Totodată, Occidentul și Kremlinul se acuză reciproc de avarierea conductelor Nord Stream, văzută de specialiști ca o catastrofă ecologică.

UPDATE Preşedintele Volodimir Zelenski a emis un nou avertisment către Rusia cu privire la un răspuns "foarte dur" din partea Ucrainei în cazul în care Moscova va anexa patru regiuni ucrainene în urma a ceea ce Kievul şi Occidentul spun că au fost referendumuri false organizate de Rusia sub ameninţarea armelor.

UPDATE Comunicațiile de criză între Moscova și Statele Unite, deschise în timpul Războiului Rece, au fost reluate, pe fondul ameninţărilor ruse de a folosi arme nucleare în Ucraina.

UPDATE Forţele ucrainene au cucerit întreg teritoriul oraşului Kupiansk şi au alungat trupele ruse din poziţiile de pe malul estic al râului Oskil, care desparte oraşul din nord-estul Ucrainei.

 

UPDATE Administraţia Putin a anunţat că analizează posibilitatea reluării negocierilor cu SUA pentru prelungirea Noului Tratat privind Reducerea Armamentului Strategic. Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a declarat că Moscova este deschisă reluării negocierilor la nivelul comisiilor de experţi din Rusia şi Statele Unite, notează Mediafax.

UPDATE Ministrul interimar al Apărării din Bulgaria, Dimitar Stoianov, le-a spus joi reporterilor, înainte de reuniunea Consiliului de Securitate al Bulgariei, că se opune furnizării de arme grele Ucrainei, așa cum au cerut diplomații ucraineni, potrivit news.bg.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin a declarat că au existat multe semne de întrebare în timpul mobilizării, toate greșelile ar trebui corectate, iar cei care au fost înrolați fără o justificare adecvată ar trebui să se întoarcă acasă.

UPDATE Scurgerea de gaze din conducta Nord Stream 1 se va încheia probabil luni, a anunţat operatorul gazoductului.

UPDATE În contextul anunțului făcut de Vladimir Putin privind anexarea regiunilor ocupate parțial în Ucraina de către armata rusă, Volodimir Zelenski a convocat joi Consiliul de Securitate Naţională şi Apărare al ţării pentru o reuniune de urgenţă vineri.

UPDATE Decretarea mobilizării parțiale a slăbit susținerea regimului lui Putin, iar dacă armata Rusiei va suferi o altă înfrângere majoră pe câmpul de luptă cel mai probabil soarta lui este pecetluită, scrie Anatol Lieven, director al programului Eurasia din cadrul Quincy Institute for Responsible Statecraft, potrivit Adevărul.

UPDATE Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a numit organizarea mobilizării parțiale drept o problemă de importanţă vitală. Șeful statului rus i-a reunit, joi, într-o şedinţă pe membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al Rusiei.

UPDATE Forțele ruse riscă o „înfrângere iminentă" în fața soldaților ucraineni care avansează spre Lîman, un centru de aprovizionare cheie din estul Ucrainei, consideră observatorii militari, potrivit The Moscow Times. Aceștia spun că o eventuală înfrângere în Lîman va amenința pozițiile din alte zone ale armatei armatei ruse și va șubrezi și mai mult moralul soldaților.

UPDATE Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, a declarat că şase ucraineni au fost eliberaţi într-un nou schimb de prizonieri cu Rusia.

UPDATE Sute de copii din estul Ucrainei ar fi blocaţi în tabere de vară din Rusia, după ce au fost trimişi în vacanţă înainte ca forţele ucrainene să recucerească părţi din regiunea Harkov, potrivit Sky News.

UPDATE Guvernul de la Moscova încearcă să îi atragă pe ruși în armată pentru a lupta în Ucraina cu promisiuni care vizează ștergerea datoriilor în caz de deces sau invaliditate, relatează Novaia Gazeta. 

UPDATE Un fost maior al armatei americane şi soţia sa, medic anestezist, au fost acuzaţi penal pentru că ar fi încercat să vândă în Rusia date medicale extrem de sensibile despre pacienţii militari, a dezvăluit joi Departamentul de Justiţie, citat de Reuters.

UPDATE Parlamentarul rus Nikolai Valuev, fost boxer profesionist și campion mondial WBA la categoria grea, a declarat presei din Rusia că a primit o convocare la centrul de recrutare pentru a merge pe frontul din Ucraina.

UPDATE Statele Unite și aliații lor speră să coaguleze comunitatea internațională pentru a trimite un mesaj fără echivoc lui Vladimir Putin: folosirea armei nucleare va atrage un răspuns economic și diplomatic extrem de dur, chiar și din partea prietenilor Rusiei, scrie Politico.

UPDATE Un consilier al muftiului Daghestanului, Aina Gamzatova, a publicat pe canalul său Telegram o scrisoare către președintele rus Vladimir Putin în care cere „un răgaz” de la mobilizarea la război. Mesajul vine după ce în Daghestan au avut loc proteste și confruntări dure între cei care manifestau față de mobilizarea la război și forțele de ordine, potrivit Digi24.

UPDATE Conflictele din fosta URSS, inclusiv cel în desfăşurare dintre Rusia şi Ucraina, sunt, „bineînţeles", rezultatul „prăbuşirii Uniunii Sovietice", a mai afirmat joi preşedintele rus, acuzând Occidentul că seamănă discordie.

UPDATE Cântăreața Alla Pugaciova a decis să părăsească Rusia, alăturându-se soțului ei, Maxim Galkin, în Israel. Alla Pugaciova a părăsit din nou Rusia pe 29 septembrie, de data asta însoțită de copiii ei. Cântăreața împreună cu fiul Harry și fiica Lisa au zburat de pe aeroportul Vnukovo.

UPDATE Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a condamnat ferm, joi seară, planul Rusiei de anexare a unor regiuni ucrainene, avertizând că acţiunea riscă să genereze o "escaladare periculoasă" a conflictului militar cu Ucraina. "Ar fi o escaladare periculoasă. Orice decizie în sensul anexării regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie nu ar avea nicio valoare juridică şi merită să fie condamnată", a afirmat Antonio Guterres, conform agenţiei Reuters.

UPDATE SUA vor aloca Cehiei o finanțare militară de 106 milioane de dolari, informează joi, 29 septembrie, DPA. ”Înţelegem acest dar ca pe o expresie a aprecierii pentru modul în care Republica Cehă a ajutat Ucraina încă de la începutul conflictului”, a declarat ministrul apărării, Jana Cernochova, la Praga.

UPDATE Peste jumătate dintre ruşi au declarat că s-au simţit înspăimântaţi, anxioşi sau furioși după ce au aflat că Moscova recrutează sute de mii de soldaţi pentru a-i trimite pe front în Ucraina, arată un sondaj realizat de organizaţia nonprofit Levada Center, publicat joi, 29 septembrie, relatează Reuters.

UPDATE Aleksei „Terek” Nagin, un comandant al trupei de asalt PVK „Wagner”, a fost lichidat în Ucraina, raportează comunitatea internațională de voluntari InformNapalm.

UPDATE Rusia îi trimite pe front pe recruții recent mobilizați după doar câteva zile de antrenament sau chiar deloc, susțin activiștii din cadrul unui grup pentru respectarea drepturilor omului la o săptămână după ce președintele Vladimir Putin a decretat mobilizarea militară „parțială” a țării pentru războiul din Ucraina, relatează The Moscow Times și Newsweek.

UPDATE Rețelele de telefonie mobilă din toată Europa ar putea fi afectate și chiar întrerupte în această iarnă, din cauza crizei de energie. Oficialii din industria telecomunicațiilor spun că se tem că o iarnă severă va pune la încercare infrastructura de telecomunicații a Europei, forțând companiile și guvernele să încerce să atenueze impactul, scrie Reuters.

UPDATE Popularitatea președintelui rus Vladimir Putin a înregistrat a doua cea mai mare scădere din ultimii 20 de ani, după ce a anunțat mobilizarea parțială, relatează The Moscow Times. Chemarea rezerviștilor la luptă a provocat nemulțumire și proteste în Rusia.

UPDATE În loc să fugă din Rusia, bărbații ar trebui „să ceară guvernului să oprească războiul”, a declarat Vitali Kliciko, 51 de ani, primarul Kievului, într-un interviu pentru Bild.

UPDATE Rusia nu mai eliberează paşapoarte persoanelor mobilizate în armată, a anunţat Guvernul, rus, relatează AFP.

UPDATE Comisia Europeană propune, în cadrul celui de-al optulea pachet de sancțiuni antiruseşti, ca UE să interzică importul de metale prețioase și semipreţioase, importul de produse cosmetice, inclusiv hârtie igienică, și să impună sancțiuni împotriva președintelui companiei Kalaşnikov, Alan Luşnikov, și a filozofului rus Aleksandr Dugin, relatează RBC-Ucraina cu referire la Politico.

UPDATE Ungaria anunță că nu va susține noul pachet de sancțiuni pe care Uniunea Europeană îl va impune Rusiei după organizare referendumurilor-farsă pentru anexarea regiunilor ucrainene ocupate. Conform șefului de cabinet al premierului ungar, guvernul de la Budapesta se opune sancțiunilor în domeniul energiei, relatează Reuters.

UPDATE Președintele Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului Rusiei, Viaceslav Volodin, vrea ca soldații și comandanții din Batalionul Azov care au fost eliberați pe 21 septembrie, într-un schimb de prizonieri cu Ucraina, să fie aduși înapoi în țară, pentru a fi judecați, relatează agenția rusă de știri TASS.

UPDATE Un ofițer rus de recrutare a fost surprins în timp ce intră pe geamul unui bloc, pentru a deschide ușa de la intrare pentru colegii săi militari, potrivit unei înregistrări video, publicate joi de canalul Nexta, pe Twitter. Scenele au fost filmate de o cameră de supraveghere montată în scara blocului, în orașul rus Vladivostok, din Siberia de est, notează Libertatea.

UPDATE Ambasadorul Rusiei la Washington amenință SUA cu războiul nuclear. Statele Unite împing Rusia către „o ciocnire a puterilor nucleare majore, plină de consecințe imprevizibile”, a declarat Anatoli Antonov, ambasadorul Rusiei la Washington.

UPDATE Incident extrem de grav petrecut în Muntenegru. Autoritățile publice au arestat 36 de cetățeni ruși sub suspiciunea de spionaj în favoarea Moscovei. De același lucru se fac vinovați și doi muntenegreni, care și ei au ajuns în spatele gratiilor, notează Gândul.

UPDATE De când a lansat pentru prima dată invazia Ucrainei, Moscova a relocat forțele militare de la bazele sale din Europa de Nord pentru a acoperi golurile din trupele care suferă pierderi mari și eșecuri pe câmpul de luptă împotriva trupelor ucrainene, notează FP.

UPDATE Rusia a decis să interzică prin decret prezidențial circulația camioanelor occidentale prin țară, potrivit Sky News. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret prin care autorizează guvernul să interzică circulația unor camioane occidentale pe teritoriul rusesc.

UPDATE Ministrul polonez al afacerilor externe, Zbigniew Rau, consideră că răspunsul NATO la orice fel de utilizare a armelor nucleare în Ucraina ar trebui să fie non-nuclear, dar „devastator”. 

UPDATE Finlanda își va închide granița pentru cetățenii ruși cu vize de turism în spaţiul Schengen, începând de joi de la miezul nopții (21.00 GMT), ceea ce se așteaptă să ducă la o scădere semnificativă a traficului transfrontalier, a anunțat guvernul.

UPDATE Unele instituții media au anunțat un incendiu la blocul numărul doi al centralei nucleare Zaporojie, cea mai mare din Europa. Informația a fost negată de administrația rusă, iar șeful Administrației armate din Nikolaev, Evghenii Evtușenko, a precizat că informația se verifică și nu sunt înregistrate valori crescute ale radiației. Pe de altă parte, rușii acuză că ucrainenii ar fi lansat un explozibil din dronă în zona centralei, dar reactorul este în siguranță. Autoritățile de la Chișinău anunță că, la ora 08:00, nivelul fondului radioactiv pe teritoriul Republicii Moldova înregistra valori normale.

UPDATE Trei avioane de luptă ruseşti Su-30 au aterizat pe aerodromul din Baranovici din Belarus. Ultimele aterizări ale avioanelor de luptă ale Forțelor Aerospațiale Ruse în Belarus au fost înregistrate pe la sfârșitul lunii martie, anunţă Agenţia de presă RBC-Ucraina, cu referire la grupul de monitorizare Belaruski Gaiun.

UPDATE Parlamentul European va cere suspendarea negocierilor de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană pentru atât timp cât Belgradul refuză să se alăture sancţiunilor blocului comunitar contra Rusiei, relatează joi euractiv.com.

UPDATE Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, joi, că un atac deliberat asupra infrastructurii aliaţilor va fi întâmpinat cu un răspuns ferm, ca urmare a ceea ce NATO califică drept "acte de sabotaj" asupra conductelor Nord Stream.

UPDATE În Belarus se pregătesc locuri pentru cazarea a 20.000 de militari mobilizaţi de Federaţia Rusă, au anunţat de serviciile de informaţii ale Ministerului Ucrainean al Apărării (GUR), conform Ukrainska Pravda. Potrivit GUR, sunt folosite depozite, hangare şi alte spaţii ale fermelor abandonate. Instrucţiunile au fost date de autorităţi consiliilor locale de către Comitetul Central al Republicii Belarus. Din cauza lipsei de echipamente pentru transportul personalului militar, vor fi utilizate camioane şi autoturisme civile.

UPDATE Germania a fost nevoită să își amâne anul acesta ieșirea planificată de la energia nucleară, în condițiile în care lipsa gazului rusesc și a energiei nucleare franceze alimentează o criză energetică iminentă pe timp de iarnă în Uniunea Europeană. Două dintre cele trei centrale nucleare rămase vor fi puse în funcțiune până la jumătatea lunii aprilie, într-o măsură „necesară” pentru a limita riscul de penurie de energie electrică în rețeaua electrică din sudul Germaniei.

UPDATE Kievul nu recunoaște referendumurile de anexare organizate de Rusia, chiar dacă Moscova a anunțat că 96% locuitorii din regiunile ocupate au votat pentru aderarea la Federație Rusă. Oamenii povestesc acum cum au fost organizate aceste alegeri și spun că trupele lui Putin „mergeau cu mitraliere să voteze oamenii”. „N-am deschis ușa, am stat ascunși ca șoarecii. Suntem ucraineni și rămânem ucraineni”, spune o femeie din regiune, scrie Gândul.

UPDATE Serviciul de Securitate al Ucrainei, SBU, a identificat un militar rus și spune despre el că a ordonat capturarea orașului Mariupol și asaltul sălbatic asupra uneia dintre cele mai mari întreprinderi industriale din oraș, Azovstal, scrie Novoe Vremia, citând comunicatul oficial al SBU. Ucraineii spun că este vorba despre comandantul Armatei 8 Gărzi Combinate din Districtul Militar de Sud al Forțelor Armate Ruse, general-locotenent Andrei Mordvicev, și l-au numit „un criminal de război”.

UPDATE Artiștii ruși Oleg Gazmanov, Nikolai Rastorguev și Iulia Cicerina ar putea fi incluși pe lista neagră a persoanelor fizice din Rusia vizate de sancțiunile Uniunii Europene, conform unor noi sancțiuni aplicate împotriva Rusiei, anunţă EUobserver.

UPDATE Fostul ministru al apărării al autoproclamatelor republici populare Doneţk, Igor Strelkov (Ghirkin), consideră că Forțele Armate ale Ucrainei ar putea iniţia o ofensivă în regiunea Lugansk sau Zaporojie, în viitorul apropiat, titrează „MK”.

UPDATE În magazine din Rusia circulă deja o nouă hartă a lumii cu Ucraina care aparține Rusiei. Hărțile au fost pune la vânzare într-un lanț cunoscut de magazine rusești. Granițele țării sunt modificate semnificativ, iar insula Sahalin apare în posesia Japoniei.

UPDATE Președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, va avea astăzi o convorbire telefonică cu Vladimir Putin. În mod special, Recep Tayyip Erdoğan intenţionează să discute despre organizarea de către Rusia a referendumurilor false în teritoriile ocupate ale Ucrainei, relatează Agenţia de presă RBC-Ucraina cu referire la Agenţia Anadolu.

„Există întotdeauna riscul ca Rusia să folosească arme nucleare împotriva Ucrainei. Cu toate acestea, trebuie să ne punem întrebarea cu privire la calitatea acestor arme”, anunţă Agenţia de presă RBC, informează Rador.

UPDATE Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, va semna vineri tratatele privind anexarea la Rusia a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, a anunţat joi Kremlinul, transmit agenţiile de presă internaţionale.

UPDATE Avioane de supraveghere ale SUA au fost observate în zona enclavei Kaliningrad în contextul apariției unor informații conform cărora SUA ar fi intensificat monitorizarea arsenalului nuclear al Rusiei.

UPDATE Lunetistul canadian Wali, 40 de ani, pe care rușii au pretins că l-au ucis, dar el era în viață și se întorsese acasă, în Quebec, a declarat, într-un interviu pentru ziarul german Bild, că a revenit pe frontul din Ucraina, unde va conduce o unitate specială de 150 de soldați, scrie Libertatea.

UPDATE În Finlanda, guvernul va adopta astăzi o rezoluţie care va limita semnificativ dreptul cetăţenilor ruşi de a intra în ţară ca turişti şi de a folosi Finlanda ca ţară de tranzit, atunci când călătoresc în alte părţi ale spaţiului Schengen, a anunţat de guvernul de la Helsinki, în urma unei întâlniri de aseară, în care s-a discutat situaţia actuală a politicii externe şi de securitate şi măsurile necesare care ar trebui luate, scrie Mediafax.

UPDATE Generalul român Virgil Bălăceanu, fostul reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles, a afirmat că Alianța nu are niciun interes în a declanșa o ofensivă împotriva Federației Ruse, apelând, mai degrabă, la loviturile chirurgicale, „care nu înseamnă un război generalizat”. „NATO nu are niciun interes, Statele Unite nu au niciun interes pentru o ofensivă, pentru o invazie a Federației Ruse. Este o problemă complexă, este o provocare, dar asta nu înseamnă că NATO va face un război, care înseamnă o aplicare a articolului 5, în condițiile în care vorbim de un stat non-NATO”, a declarat generalul.

UPDATE Rusia ar fi putut desfășura arme nucleare în Crimeea, lângă Feodosia, unde depozitul a fost reconstruit în 2015, a declarat Oleksandr Musienko, șeful Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Legale Militare din Ucraina, citat de Agenţia de presă RBC, informează Rador.

UPDATE În estul Ucrainei se profilează o nouă catastrofă militară de proporții pentru armata rusă: unitățile sale sunt izolate în intrândul din zona localității strategice Liman, existând riscul iminent de a fi încercuite.

UPDATE Preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, a avertizat că ar putea dura câţiva ani până când producţia globală de energie se va diversifica, prelungindu-se riscul stagflaţiei sau al unei perioade de creştere redusă şi inflaţie ridicată, transmite Reuters.

UPDATE Diniyar Bilyaletdinov, fost jucător la Everton, a fost citat să lupte în războiul din Ucraina. Putin a instaurat săptămâna trecută mobilizarea parțială, ceea ce îi va aduce 300.000 de soldați în plus.

UPDATE Soții și mame ale unor militari din regiunea separatistă ucraineană Donețk s-au plâns că rusele lor au fost victime ale unor agresiuni sexuale din partea militarilor ceceni, potrivit site-ului rus de investigații Meduza. Femeile au făcut o plângere la șeful republicii autoproclamate Donețk, Denis Pușilin, iar aceasta a fost publicată pe canalul de Telegram Batman DPR.

UPDATE Directorul CIA, William Burns, a susținut că „mobilizarea militară parțială” a președintelui rus, Vladimir Putin, nu va îmbunătăți substanțial poziția Rusiei în război.

UPDATE Un soldat rus a fost înregistrat în timp ce spunea că a primit ordin să-i ucidă „pe toți cei pe care îi vede”, chiar dacă este vorba despre civili. Înregistrarea obținută de The New York Times arată că soldatul rus i-a mărturisit iubitei sale cu care vorbea la telefon că a primit ordin ca el și colegii săi să-i ucidă „pe toți pe care îi văd”.

UPDATE Rusia a pierdut cel mai modern radar de apărare aeriană și un sistem EW după lovitura HIMARS. Potrivit canalului Telegram AFU StratCom, trupele ucrainene au distrus timp de două zile, 18-19 iulie, în regiunea Herson- stația mobilă universală de radar cu trei coordonate 48Ya6-K1 "Podliot-K1" lângă Lazurne și sistemul de război electronic "Repelent-1" lângă Hidroelectrica Kahovka, notează Newsweek.

UPDATE Unii bărbați ucrainieni din partea ocupată de Rusia a regiunii Zaporojie fug pentru a evita o eventuală recrutare forțată în armata Moscovei, arată France24.

UPDATE Bărbații din Rusia încearcă să fugă de războiul din calea lor, neținând cont de sumele imense pe care trebuie să le plătească. Ca să treacă granița, ei ajung să plătească filtrul de poliție până la 15.000 de ruble, iar cei care au mașină cer până la 1.000 de dolari pentru un loc în mașină.

UPDATE La punctele de control de la frontiera Rusiei cu Kazahstanul, la granița rusă din regiunea Celiabinsk, au început să le dea convocări bărbaților ruşi care încearcă să părăsească Rusia, relatează 74.RU, cu referire la guvernul regiunii.

UPDATE Consilierul Mihail Podoliak, unul dintre principalii sfătuitori ai președintelui Volodimir Zelenski, spune că soarta războiului stă în gradul de înarmare a Ucrainei și că, dacă ucrainenii vor cuceri oricare din orașele Lugansk sau Donețk, armata rusă se va demoraliza complet și se va prăbuși. Din acel moment, războiul se va termina în termen de câteva luni, anticipează consilierul prezidențial de la Kiev.

UPDATE Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, i-a spus omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, că referendumurile de alipire la Rusia care au avut loc în patru regiuni ale Ucrainei vor complica eforturile de a relua „procesul diplomatic”, relatează The Kyiv Independent. Totodată, liderul de la Ankara a precizat că Turcia „este pregătită să ofere orice fel de sprijin pentru reglementarea războiului prin negocieri pașnice”, se precizează într-un comunicat transmis de biroul lui Erdogan.

UPDATE Un tribunal rus a dispus miercuri încarcerarea a trei tineri poeți care au participat la un moment artistic împotriva mobilizării pentru a lupta în Ucraina, unul dintre ei susținând că a fost violat de poliție în timpul arestării sale, scrie AFP.

UPDATE Rusia concentrează trupe militare și echipamente în apropierea graniței cu Harkov, în vederea unei posibile ofensive. Serghei Melnik, comandantul garnizoanei militare din Harkov, a declarat pentru Telegraph că Rusia atacă regulat cu obuze și trimitea drone kamikaze peste graniță, după retragerea de luna trecută.

UPDATE Ajutorul militar suplimentar, anunțat miercuri, 28 septembrie, de Pentagon, constă în echipamente care vor fi livrate la Kiev în câteva luni, relatează AFP, citată de Agerpres. Noul pachet de ajutor include 18 sisteme de artilerie de precizie HIMARS, 150 de vehicule blindate "Humvee", 150 de vehicule tactice de armament, radare şi sisteme de apărare anti-drone, potrivit unui comunicat al Pentagonului. Cu noua tranșă, ajutorul militar acordat se SUA Ucrainei de la începutul invaziei ruse ajunge la 16,2 miliarde de dolari.

UPDATE O persoană a fost reținută joi dimineață în orașul Novosibirsk, după ce a aruncat cocktailuri Molotov prin ferestrele clădirii unde funcționează comisariatul militar pentru cartierele Leninsky și Kirovsky, a anunțat comisarul militar al regiunii Novosibirsk, Evgeni Kudriavțev, citat de TASS.

UPDATE Ambasadorul autoproclamatei republici populare separatite Lugansk în Rusia, Rodion Miroşnik a declarat că aderarea (regiunii Luhansk din Ucraina, n.r.) la Rusia ar urma să aibă loc pe parcursul unei săptămâni.

UPDATE China și India s-au arătat ferm împotriva posibilității ca Moscova să anexeze provincii ucrainene. După șapte luni de război în Ucraina, apărarea neatenuată a Rusiei este din ce în ce mai subțire în comunitatea internațională.

UPDATE Rusia a mobilizat 2 mii de soldați din Crimeea în Herson, potrivit Statului Major al Armatei Ucrainei. Un tânăr recrut din Crimeea a fost surprins într-un moment jenant, în care se vede că nu știe nici măcar cum să pună arma pe umăr. Filmarea, distribuită de jurnaliștii occidentali, a fost făcută în Sevastopol.

UPDATE Israelul vrea să-i aducă acasă pe toți cei de origine evreiască din Rusia, din cauza posibilității încorporării în armată, scrie ziarul Jerusalem Post. Ministerul Imigrației și Absorbției, împreună cu Ministerul de Finanțe, au elaborat un plan de urgență pentru scoaterea din Rusia a evreilor pasibili să fie mobilizați, iar Guvernul israelian urmează să-l aprobe.

UPDATE Comisia Europeană a anunțat propunerea sa pentru al optulea pachet de sancțiuni față de Rusia, ca urmare a invaziei din Ucraina. Șefa executivului european, Ursula von der Leyen, a spus că „nu acceptăm falsul referendum și oricare anexare în Ucraina și suntem determinați să facem Kremlinul să plătească pentru această escaladare suplimentară”. Noul pachet include noi restricții la import și export, includerea unor noi indivizi pe lista neagră a UE dar și un acord de principiu cu statele G7 de a plafona prețul țițeiului rusesc pentru țările terțe, transmite Digi24.

UPDATE Valentin Reznicenko, şeful administraţiei regionale Dnepropetrovsk, a anunțat joi că o rachetă inamică a lovit un cartier rezidențial al orașului Dnipro, provocând moartea a cel puțin trei persoane, printre care și un copil, și rănirea altor cinci civili.

UPDATE La cererea Rusiei, Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri, 30 septembrie, în contextul scurgerilor de gaze din conductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2, în Marea Baltică, a anunțat Suedia, relatează AFP, citată de Agerpres.

UPDATE Oficiali europeni din domeniul securității au văzut luni și marți nave de suport ale Marinei ruse în apropierea scurgerilor de gaze de la conductele Nord Stream, potrivit unor surse europene care cunosc situația, relatează CNN.

UPDATE Ministerul de Externe rus a afirmat joi că avariile de la conductele Nord Stream care au determinat scurgeri de gaz în largul coastelor daneze şi suedeze s-au produs într-o zonă "aflată sub controlul" agenţiilor de informaţii americane, scrie Reuters.

UPDATE Pericol climatic. Scurgerile de metan din conductele avariate ale gazoductelor Nord Stream vor fi, de departe, cea mai mare scurgere de gaz cu efect de seră înregistrată vreodată, notează Mediafax.

UPDATE Paza de coastă suedeză a descoperit o a patra scurgere de gaz din conducta Nord Stream avariată la începutul acestei săptămâni, a anunțat un purtător de cuvânt al acesteia, conform unui ziar local citat de Reuters.

UPDATE Armata Norvegiei va fi desfășurată pentru a proteja infrastructura de petrol și gaze împotriva unui posibil sabotaj, a declarat miercuri prim-ministrul Jonas Gahr Stoere, citat de BBC.

UPDATE Serviciul federal de securitate al Rusiei (FSB) investighează daunele suferite de gazoductele Nord Stream de sub Marea Baltică drept „terorism internațional”, a anunțat Parchetul general rus, citat de AFP, relatează Hotnews.ro.

UPDATE Peste jumătate din cantitatea de gaze care se afla în conductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2 s-a scurs deja, iar volumul rămas este de așteptat să se piardă până duminică, a declarat șeful Agenției Daneze pentru Energie, Kristoffer Bottzauw, citat de Reuters.

UPDATE Ipoteza unui „sabotaj” este cel mai intens vehiculată pentru a explica scurgerile de gaze din gazoductele Nord Stream 1 şi 2 din Marea Baltică, însă discuțiile se concentrează acum  asupra metodei prin care s-a reușit avarierea conductelor. O astfel de operaţiune ar fi desigur complexă, dar nicidecum imposibilă pentru o armă cu capacitatea necesară, scrie AFP într-o analiză în care enumeră câteva teorii care ar putea explica incidentul din Marea Baltică.

UPDATE „În viitorul apropiat va urma o etapă crucială în acțiunile noastre comune de îndeplinire a aspirațiilor locuitorilor celor patru regiuni de a se uni cu Rusia”, a comunicat Ministerul de Externe de la Moscova.

UPDATE Serviciile de informații ale Statelor Unite și cele ale statelor aliate și-au intensificat eforturile de a detecta mișcările și comunicațiile armatei ruse care ar putea semnala că Vladimir Putin a dat ordinul unui atac nuclear în Ucraina, potrivit mai multor foști și actuali oficiali americani, scrie Politico. Aceștia au avertizat, însă, că indiciile care arată că imprevizibilul lider de la Kremlin a decis să lanseze cele mai de temut arme ale armatei sale ar putea apărea prea târziu pentru a fi detectate de SUA înainte ca atacul să aibă loc.

UPDATE „Rezultatele referendumurilor din Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie arată că locuitorii nu vor să revină la viaţa anterioară şi au făcut o alegere conștientă în favoarea Rusiei”, a subliniat Ministerul rus de Externe, citat de cotidianul Le Monde.

UPDATE UE, Statele Unite, Marea Britanie, NATO şi Grupul G7 au catalogat referendumurile drept "farse" şi au anunţat că nu vor recunoaște anexarea de către Rusia a regiunilor Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie. Uniunea Europeană şi Statele Unite intenţionează să impună noi sancţiuni împotriva Rusiei.

UPDATE Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a transmis joi dimineață, 29 septembrie, că discută cu aliații occidentali ca răspuns la „referendumurile false organizate de Rusia” și le transmite soldaților invadatori, dacă vor să trăiască, să se predea. „Ucraina nu poate şi nu va suporta nicio încercare a Rusiei de a pune mâna pe vreo parte a pământului nostru”, a spus preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în discursul său zilnic, potrivit site-ului președinției.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Cazul de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dereneu a ajuns simbolul unui conflict mai amplu dintre cele două mitropolii ortodoxe din Republica Moldova. În 2025, Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a decis definitiv că dreptul de folosință asupra bisericii aparține Mitropoliei Basarabiei. Clădirea este monument istoric și proprietatea statului, administrată de Ministerul Culturii al Republicii Moldova. Discutăm la Cutia Neagră PLUS despre responsabilitatea statului, rolul justiției, implicarea politicului și despre cum pot fi gestionate echitabil cele peste 600 de biserici aflate în proprietatea publică.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Persoane și companii, conectate la Șor, Plahotniuc sau Andronachi, au fost excluse subit în ultimii ani din lista de sancțiuni a SIS. Printre cei radiați se regăsesc personaje controversate, penali, dar și persoane care s-au apropiat de actuala guvernare. „Evadare din lista neagră”, o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Fostul premier Ion Sturza, invitat la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În căutarea dreptății pentru copiii schilodiți sau decedați. Ce pot face părinții ai căror copii au decedat ori s-au traumat pe terenurile gestionate de autorități? Cine mai poate să-i ajute? Unde să-și caute dreptatea? Doar la Cutia Neagră PLUS!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ambasadorul Ucrainei, Rahovei Paun, la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vama – între securitate, contrabandă și corupție. Șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie, în premieră la Cutia Neagră PLUS. detalii despre contrabanda de arme și cazul Leușeni. rețele criminale, droguri, țigări și trafic transfrontalier. Transnistria – zonă gri pentru controlul vamal și integrarea UE. corupția din interiorul Serviciului Vamal. arestări, dosare penale și funcționari suspendați. taxe vamale pentru colete online (Temu, AliExpress). legături politice, protecție și lipsă de integritate.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
PAS a primit un nou mandat de guvernare: a fost un vot de încredere sau unul strict pentru integrarea europeană? Discutăm despre schimbările (sau lipsa lor) din actul de guvernare, un prim-ministru surpriză, noii miniștri și emisarii speciali. Analizăm retragerea anunțată a lui Ilan Șor și consecințele pentru Orhei și Comrat, dar și despre justiție: Plahotniuc, condamnări fără detenție și dosare care ridică semne de întrebare. Invitați: Igor Boțan, director executiv ADEPT; Eremei Priseajniuc, expert independent; Dorian Istratii, deputat PAS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este posibil să cumperi 10 ari de pământ în luxosul cartier din Valea Morilor cu 50 de euro? Sau 7 ari de teren pentru construcții lângă Circ cu 700 de lei? Pentru Vlad Andronachi și un alt fost fruntaș PD - a fost posibil! Ce se construiește astăzi pe terenurile cumpărate pe bănuți, vedeți la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Invitatul noii ediții a emisiunii Cutia neagră PLUS cu Mariana Rață este directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu. Discutăm cele mai sensibile subiecte ale momentului: Tentative de obținere frauduloasă a cetățeniei și noua lege care schimbă regulile pentru toți. Cum au ajuns mii de străini să ceară cetățenia Republicii Moldova. Retragerea cetățeniei pentru cei implicați în acțiuni împotriva statului. Zeci de examinatori reținuți în dosarele de corupție la permise – de ce fenomenul nu se oprește? Problemele moldovenilor din Marea Britanie la preschimbarea permiselor. Consiliul pentru investiții sensibile ascunde numele companiilor? Toate răspunsurile le aflăm la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este bugetară, dar trăiește în lumea brandurilor de LUX: Chanel, Prada, Gucci, Valentino. Ținutele viceprimarului Chișinăului fac cât o avere întreagă. Conduce doar SUV-uri BMW pentru care ar trebui să adune o viață. Care este secretul Irinei Gutnic pentru o viață de VIP, aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul judecătorilor Curții de Apel Centru provoacă tot mai multe nedumeriri. Aproape jumătate dintre rapoartele Comisiei de vetting privind magistrații de la Apel au fost trimise la reexaminare de CSM. Ce nu e bine în aceste rapoarte? Înseamnă asta că nu își face bine treaba Comisia de Vetting? Despre aceste și alte întrebări, discutăm la Cutia Neagră PLUS: președintele Comisiei de Vetting Andrei Bivol, membra Consiliului Superior al Magistraturii Livia Mitrofan și avocata Cristina Ciubotaru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
La 10 zile după tragedia în care o fată de 13 ani a căzut în gol, alți opt copii au fost surprinși jucându-se pe același acoperiș al clădirii în ruină. Ce s-a schimbat? Cine răspunde? Și câți copii mai trebuie să moară? Clădire privată, ani de promisiuni, zero acțiuni. Analizăm la Cutia Neagră PLUS cu șeful adjunct de la Direcția de Poliție Chișinău Tudor Borș, ex-viceprimarul Chișinăului Victor Chironda și avocatul Constantin Tănase.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Partidul Nostru al lui Renato Usatîi a fost lider la donații primite de la pensionari și șomeri în campania electorală. Peste 60 de persoane au rupt din puținul pe care îl aveau pentru a ajuta formațiunea în alegeri. Echipa Cutia Neagră PLUS i-a căutat pe acești donatori generoși. Spre surprinderea noastră, mulți dintre ei au fugit de întrebări, iar alții s-au lansat în atacuri și amenințări la adresa echipei de filmare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În cei șase ani de la fuga sa din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc s-a pricopsit cu cel puțin șapte identități false — în România, Ucraina, Bulgaria, Rusia, Irak, Vanuatu și Mexic. Colegii noștri din echipa de investigații „Cu Sens” au reușit să meargă pe urmele acestor identități ascunse ale fostului oligarh. „Fețele nevăzute ale lui Vlad Plahotniuc” — la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Oameni de afaceri controversați sau acuzați de legături cu Vlad Plahotniuc, în lista de sponsori de campanie ai PAS. Printre donatori se regăsesc primari aleși din partea altor partide politice. Dar și medici, profesori și pensionari.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un nou Guvern, noi așteptări în justiție. Reforma justiției rămâne unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte în Republica Moldova. Ce a mers bine și ce nu în mandatul actualului ministru? De ce fel de ministru al Justiției are nevoie noul Guvern? Cum avansează procesul de vetting și cât de eficient este el în realitate? Dezbatem prioritățile și restanțele din justiție, practica „capodoperelor legislative” din Parlament și dosarele de rezonanță care pun la încercare independența sistemului, astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitați: avocatul Promo-LEX Vadim Vieru, președinte CRJM Ilie Chirtoaca și ex-ministrul Justiției Fadei Nagacevschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sute de bugetari cu venituri modeste au donat salarii întregi pentru campania electorală a Blocului Alternativa. /O noua investigație marca Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cine a finanțat în realitate campaniile de pe TikTok ale lui Vasile Costiuc? Ferme de boți și bani veniți din afara țării. /Rețeaua Șor, destabilizări și miliarde în cripto – ce s-a pregătit înainte de alegeri și cine a ajuns totuși în Parlament? /Fugarii revin în scenă: Plahotniuc, Țuțu, Andronachi – toți la Penitenciarul 13. Ce planuri se pun la cale din interior? /Răspunsuri la aceste întrebări și nu doar aflați astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitat: șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Apropierea fără precedent a Moldovei de UE a generat o ofertă bogată de partide și blocuri proeuropene pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. În tabăra proeuropeană a partidelor deja cunoscute li s-au alăturat proiecte politice mai noi, unele dintre ele cu totul neașteptate, cu politicieni care până nu demult serveau cauzei ruse în Moldova. Cine sunt politicienii care de-a lungul anilor și-au schimbat radical retorica, vedeți în noul material de la Cutia Neagră PLUS.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1470: Ofensivă fulger, tren atacat, mit spulberat și paranoia lui Putin. Merz s-a adresat lui Trump
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1470: Ofensivă fulger, tren atacat, mit spulberat și paranoia lui Putin. Merz s-a adresat lui Trump
/PROMO/ Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, invitat la „Cutia Neagră”: De la 20:00, doar la TV8!
/PROMO/ Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, invitat la „Cutia Neagră”: De la 20:00, doar la TV8!
/VIDEO/ Misiune de pacificare vs. trupe rusești: Cine și de ce creează confuzii în stânga Nistrului?
/VIDEO/ Misiune de pacificare vs. trupe rusești: Cine și de ce creează confuzii în stânga Nistrului?
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Exporturile de carne de pui din Ucraina vor fi reluate: Care sunt condițiile stabilite
Exporturile de carne de pui din Ucraina vor fi reluate: Care sunt condițiile stabilite

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1471: Atac masiv, alerta lui Zelenski și scrisoare dură. Kievul va ajuta SUA, iar Putin amenință Europa

05 martie 2026, ora 12:18

Volodimir Zelenski avertizează că retragerea armatei ucrainene din Donbas nu garantează sfârșitul războiului, aşa cum sugerează Vladimir Putin. Liderul ucrainean a subliniat că țara lui este gata să încerce să negocieze încheierea războiului cu intermediari puternici, dar condițiile trebuie să fie astfel încât „să nu ne bazăm doar pe cuvintele Rusiei”.  Zelenski a a mai anunțat că negocierile de pace trilaterale dintre Ucraina, Rusia și SUA sunt suspendate din cauza războiului din Orient.

Președintele rus, Vladimir Putin, avertizează că Rusia poate întrerupe „chiar acum” livrările de gaze naturale către Europa și să se orienteze către noi „piețe emergente”, pe care le consideră mai promițătoare, relatează Reuters. Totodată, Rusia s-a declarat pregătită să medieze eventuale negocieri de pace între Iran și SUA, în contextul tensiunilor tot mai mari din Orientul Mijlociu, însă Washingtonul consideră că nu are nevoie de intermediari.

UPDATE Forțele ruse au atacat Ucraina cu 155 de drone noaptea trecută. Apărarea aeriană ucraineană a reușit să intercepteze 136 dintre ele, deși au fost înregistrate lovituri în opt locuri.

UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că le va propune țărilor arabe din Orientul Mijlociu un schimb de rachete Patriot vs. drone interceptoare ucrainene.

UPDATE O criză energetică prelungită, provocată de tot mai durul război din Orientul Mijlociu, ar putea oferi o cale de supreviețuire obositei mașinării de război a Rusiei într-un moment când ea dădea semne de criză, relatează The Guadian, citată de Rador.

UPDATE Autoritățile ucrainene au declarat că au descoperit două scheme de fraudă cu combustibil în interiorul armatei, care au dus la o pierdere totală pentru stat de 683.950 de dolari, scrie Kiev Post. Primul caz a avut loc în regiunea sudică Nikolaev între 2022 și 2025, unde oficiali militari ar fi falsificat documente pentru a obține surplus de combustibil și a-l revinde pentru profit, potrivit unui comunicat de presă publicat de Procurorul General. Un alt caz a avut loc în regiunea Jitomir din centrul Ucrainei între 2024 și 2025, în care introducerea incorectă a datelor a dus la includerea unor taxe inutile, despre care Procurorul General a spus că „a dus la transferul nejustificat de 189.226 de dolari” care „ar fi trebuit să fie alocate pentru nevoi de apărare”, scrie Spotmedia.

UPDATE Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a descris Iranul ca fiind unul dintre factorii cheie care au permis agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, afirmând că presiunea sporită din partea Israelului și a SUA va reduce capacitatea Teheranului de a contribui la război. „Iranul a fost unul dintre principalii factori care au facilitat efortul de război al Rusiei împotriva Ucrainei, prin intermediul acestor arme de distrugere – aceste drone Shahed. Și faptul că Iranul se confruntă acum cu acest atac total al Israelului și al SUA va degrada, de asemenea, rolul său în războiul dn Ucraina”, a spus Rutte, scrie Spotmedia.

UPDATE Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că nu se poate baza pe declarațiile liderului rus, Vladimir Putin, că războiul se va încheia dacă Ucraina nu va mai fi prezentă în Donbas. „Dintr-un motiv oarecare, în lume, unii au început să creadă cuvintele lui Putin conform cărora dacă Ucraina nu va mai fi în Donbas, războiul se va termina. În pofida tuturor declarațiilor anterioare ale Rusiei, agresiunea s-a intensificat și pur și simplu nu putem avea încredere în partea rusă”, a explicat Zelenski, într-un interviu pentru Rai Italia. „De ce trebuie ca noi ne părăsim pământul pe care îl controlăm? El (Putin – n.r.) nu a reușit să obțină nimic pe câmpul de luptă: nu are forțe. Vrea să îl credem și să plecăm pur şi simplu din teritoriile noastre bine fortificate. Aceste fortificații limitează capacitățile trupelor ruse. Putin înțelege că, dacă ne retragem, își va salva între 300.000 și un milion de soldați, în funcție de intensitatea și durata ofensivei în Donbas. De ce ar trebui să-i credem și să-i facem asemenea cadouri?”, a adăugat Volodimir Zelenski, potrivit Rador.

UPDATE Preşedintele a subliniat că Ucraina este gata să încerce să negocieze încheierea războiului cu intermediari puternici, dar condițiile trebuie să fie astfel încât „să nu ne bazăm doar pe cuvintele Rusiei”. Zelenski a precizat că, dacă Ucraina nu va fi prezentă în Donbas, nu există nicio garanție că Putin nu va continua războiul. „Eu aș spune chiar invers. Este un fapt că el va continua. Nu este, însă, un fapt că va continua imediat”, a adăugat Volodimir Zelenski, scrie Rador.

UPDATE Președintele Volodimir Zelenski a anunţat că a discutat cu secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei (RNBO), Rustem Umierov, despre comunicarea cu partea americană și a subliniat disponibilitatea Kievului pentru activitate diplomatică trilaterală, imediat ce situația de securitate o va permite, scrie Rador.

UPDATE Gest diplomatic fără precedent în plin război total în Orientul Mijlociu. Ambasadorul Ucrainei în Africa de Sud, Olexander Scherba, a refuzat categoric să semneze în cartea de condoleanțe deschisă pentru ayatollahul Ali Khamenei. Într-o scrisoare extrem de dură, diplomatul a transmis Teheranului că liderul suprem iranian „avea pe mâini sângele a mii de ucraineni”, uciși de dronele Shahed furnizate Rusiei: „Nu pot exprima condoleanțe pentru cineva a cărui moarte nu o jelesc”, a spus acesta, potrivit Libertatea.

UPDATE Ucraina s-ar putea confrunta cu o penurie de rachete de apărare aeriană Patriot fabricate în SUA, deoarece Washingtonul se concentrează pe conflictul cu Iranul, în timp ce Rusia nu dă semne că își va reduce atacurile asupra orașelor ucrainene, scrie Reuters. De când au început atacurile americane și israeliene asupra Iranului, sâmbătă, 28 februarie, Teheranul a lansat sute de rachete balistice și drone împotriva statelor din Golf. Majoritatea au fost interceptate, inclusiv cu rachete Patriot PAC-3 – aceleași interceptoare de care depinde Kievul pentru a proteja siturile energetice cheie și instalațiile militare de atacurile balistice rusești. Lockheed Martin produce în prezent aproximativ 600 de rachete PAC-3 pe an, o cifră care deja nu este suficientă pentru a acoperi cererea din partea SUA și a partenerilor săi din Golf, darămite din partea Ucrainei, a declarat Serhii Kuzan, șeful Centrului Ucrainean de Securitate și Cooperare cu sediul la Kiev, scrie Spotmedia.

UPDATE Expertul ucrainean în tehnologie militară, Serhii „Flash” Beskrestnov, a dezvăluit că forțele ruse au început să implementeze drone kamikaze Shahed (Geran) cu motor cu reacție pe linia frontului. Aceste noi modele, cunoscute sub numele de Geran-3, reduc drastic „fereastra de reacție” a apărării ucrainene. Spre deosebire de modelele anterioare cu elice, care erau lente și zgomotoase, noile variante sunt rapide și mult mai rezistente la sistemele de război electronic (EW) datorită antenelor adaptive de tip „Comet”. Beskrestnov subliniază că Rusia nu mai folosește Shahed-urile doar pentru atacuri strategice asupra orașelor, ci le trimite acum la adâncimi de maximum 20 km în spatele frontului. Multe dintre aceste unități sunt controlate direct de operatori prin legături radio/satelit, permițându-le să vâneze ținte dinamice (echipamente militare, depozite de muniție) chiar pe câmpul de luptă.

UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina și partenerii săi din Orientul Mijlociu cooperează pentru a se asigura că personalul militar ucrainean va fi pe teren, relatează Ukrainska Pravda. „Iranul a folosit deja peste 800 de rachete de diferite tipuri și peste 1.400 de drone de atac în ultimele zile”, a precizat șeful statului ucrainean. În acest context, Zelenski a reiterat că Ucraina poate ajuta la doborârea dronelor iraniene. „Ucraina poate ajuta la protejarea vieților și la stabilizarea situației. Partenerii noștri ne contactează în acest sens. Am dat instrucțiuni să prezentăm opțiuni de sprijin țărilor relevante și să oferim asistență într-un mod care să nu slăbească propria noastră apărare aici, în Ucraina”, a subliniat președintele ucrainean. „Armata noastră are capacitățile necesare. Experții ucraineni vor lucra pe teren, iar echipele negociază deja acest lucru. Suntem pregătiți să ajutăm la protejarea vieților, să protejăm civilii și să sprijinim eforturi reale de stabilizare a situației și, în special, de restabilire a unei navigații sigure în regiune”, a mai declarat Zelenski, scrie Libertatea.

UPDATE Rusia a reluat redirecționarea unor transporturi de țiței către India, după ce tensiunile din Orientul Mijlociu au crescut brusc, iar rutele maritime din Golf au devenit tot mai riscante. Datele de urmărire a navelor arată că cel puțin două petroliere încărcate cu țiței rusesc, care indicau inițial destinații în Asia de Est, se îndreaptă acum spre porturi indiene, semn că New Delhi devine „din ce în ce mai dispusă” să accepte aceste volume, relatează Bloomberg.

UPDATE O navă sub pavilionul Panama a fost avariată miercuri seara într-un atac rus cu dronă în timp ce părăsea portul Ciornomorsk, în regiunea Odesa, iar membri ai echipajului au fost răniţi, anunţă joi autorităţile ucrainene, relatează AFP.  „Un atac cu dronă a lovit o navă civilă care naviga sub pavilion panamez în Marea Neagră. Nava transporta porumb. Mai mulți membri ai echipajului au fost răniți în atac”, a declarat Oleg Kiper, șeful Administrației Militare a regiunii Odesa, pe Telegram. El a adăugat că cei răniți au primit îngrijiri medicale, iar echipajul a fost evacuat.

UPDATE Forțele ruse au lansat mai multe drone în sudul regiunii Odesa, noaptea trecută. „Un incendiu a izbucnit la o stațiune de vacanță dezafectată. Incendiul a cuprins câteva clădiri din lemn. O clădire cu patru etaje din apropiere a fost parțial avariată. Mai multe mașini au fost, de asemenea, avariate”, a spus Oleg Kiper, șeful Administrației Militare a regiunii. El a adăugat că incendiile au fost stinse și nu sunt victime, scrie Spotmedia.

UPDATE Vladimir Putin acuză Ucraina că a scufundat o navă rusească cu 61.000 de tone de gaze în largul Libiei. Petrolierul Arctic Metagaz s-a scufundat după o explozie provocată de drone maritime. Putin avertizează că ar putea opri livrările de gaze către Europa ca răspuns la atac, scrie Cotidianul.

UPDATE Liderul rus Vladimir Putin susține că poate opri „chiar acum” livrările de gaze către Europa pentru a se orienta către „pieţe emergente”, pe care le consideră mai promițătoare după declanșarea operațiunii americano-israeliene „Epic Fury” împotriva regimului din Iran, relatează Reuters și The Kyiv Independent. Comisia Europeană (CE) urmează să prezinte pe 15 aprilie o propunere legislativă în vederea interzicerii definitive a importurilor de petrol din Rusia, după ce Uniunea Europeană a aprobat pe 26 ianuarie o interdicție generală asupra importurilor de gaze din Rusia.

UPDATE SUA și Ucraina au început negocierile pentru furnizarea de interceptori care pot contracara atacurile cu drone iraniene Shahed, indică surse din industria de armament ucraineană. Un alt guvern din Golful Persic discută cu Kievul despre furnizarea acestora, costul lor fiind mult mai mic decât al rachetelor Patriot.

UPDATE Pentagonul și cel puțin un guvern din Golf sunt în negocieri pentru achiziționarea de interceptori fabricați în Ucraina pentru a respinge atacurile dronelor iraniene, potrivit unor date din industria ucraineană, citate de Financial Times.

UPDATE Federația Rusă este dispusă să medieze conflictul din Orientul Mijlociu, în cadrul unor posibile negocieri de pace între SUA și Iran. Anunțul a fost făcut joi, 5 martie, de către reprezentantul permanent al Moscovei pe lângă organizațiile internaționale de la Viena, Mihail Ulianov. Oferta Moscovei vine după ce China a anunțat deja că va trimite un emisar special în regiune.

UPDATE Premierul slovac Robert Fico susţine că deține imagini din satelit care ar demonstra că conducta de petrol Drujba nu e avariată, contrazicând afirmațiile ucrainenilor. „Cu excepția unui rezervor mic, ruta principală a conductei Drujba nu este avariată. Deci președintele Zelenski minte în mod demonstrabil”, a afirmat Fico, citat de Kiev Independent. Liderul slovac nu a putut prezenta imaginile presei, susținând că acestea sunt clasificate. Conducta, care trece prin Ucraina și transporta petrol către Slovacia și Ungaria, a fost oprită în ianuarie, după ce Kievul a susținut că a fost avariată într-un atac rusesc. Oficialii slovaci și maghiari sunt considerați cei mai apropiați aliați ai Kremlinului din UE, scrie Spotmedia.

/VIDEO/ Primele drumuri din Moldova care intră în reparație capitală: Ar putea fi finalizate în 2026
/VIDEO/ Primele drumuri din Moldova care intră în reparație capitală: Ar putea fi finalizate în 2026
/PROMO/ Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, invitat la „Cutia Neagră”: De la 20:00, doar la TV8!
/PROMO/ Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, invitat la „Cutia Neagră”: De la 20:00, doar la TV8!
Primul mesaj oficial de la Chișinău. Mihai Popșoi condamnă atacurile Iranului: „Facem apel la reținere”
Primul mesaj oficial de la Chișinău. Mihai Popșoi condamnă atacurile Iranului: „Facem apel la reținere”
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Martor secret în dosarul Plahotniuc: Dezvăluiri despre achiziții de lux din umbră și afacerile pe care le-ar fi avut învinuitul
Martor secret în dosarul Plahotniuc: Dezvăluiri despre achiziții de lux din umbră și afacerile pe care le-ar fi avut învinuitul

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.