Fostul deputat comunist, Artur Reșetnicov, aflat în arest preventiv, fiind bănuit de îmbogățire ilicită, susține că a renunțat la greva foamei, pe care a declarat-o atunci când a fost plasat în izolator.
„Am oprit greva foamei din cauza ca să nu fiu mai slab decât monstrul care a comandat fărădelegile împotriva mea. Cine în R. Moldova e monstrul galben? Suprize pentru doamna Maia (n.r. Maia Sandu) vor fi în continuare, la-o să se gândească, dumneaei știe foarte bine”, a spus Reșetnicov.
Totodată, Artur Reșetnicov se plânge că ar fi fost lipsit ilegal de avocat după ce a publicat declarația din izolatorul CNA, iar asupra familiei sale s-ar face presiuni.
„M-au lipsit de apărător, de asistență medicală, cu scopul ca să mă facă să nu am puteri să vin și să mă apăr și spă vin în instanța de judecată”, a menționat Artur Reșetnicov.
Ex - deputatul și-a întâlnit în sala de ședințe și soția. Cei doi s-au îmbrățișat, iar femeia a plâns.
Artur Reșetnicov, Sergiu Sârbu, Violeta Ivanov, Anatolie Zagorodnîi și Vladimir Vitiuc, toți foști deputați comuniști, sunt bănuiți de îmbogățire ilicită. Aceștia au fost reținuți la începutul acestei luni, după ce oamenii legii au descins cu percheziții, în total, la 13 ex - parlamentari.