Omenia este în inima omului. Este un motto al voluntarilor, care petrec zile întregi la centrele de plasament din țară și ajută refugiații din Ucraina să se adăpostească, după ce au lăsat totul în urmă și au fugit din calea războiului. Printre aceștia l-am surprins pe Petru Sclifos, un bărbat care este la pensie de mulți ani. El spune că vrea să dea o mână de ajutor celor care acum au nevoie de asta și le povestește despre experiența pe care a trăit-o, pe când era copil, în timpul celui de-al doilea război mondial.
„- În Harkov v-ați născut și părinții sunt de acolo?
- Da. Iată și copiii noștri.
- Clar. Vă urez să fie totul bine. Nu vă faceți griji. Eu mă pricep în astfel de lucruri.”
„ - Cum mă simt? Eu am 84 de ani și la mine frica a dispărut demult. Mă simt bine, dar mă doare inima, când văd copiii plini de sânge, în Ucraina, cum mamele nasc în subsol.”
Bărbatul din imagine este Petru Sclifos. Acum - voluntar la centrul de plasament, amenajat la Manejul de Atletică Ușoară din capitală. Toată viața a fost profesor, iar de curând a împlinit 84 de ani. Ne-a povestit că, pe când avea doar șase ani, a început cel de-al doilea Război Mondial.
„În 1944, am fost în aceeași situație și eu, când mergea războiul. Ne-au bombardat casa. Exact ce se întâmplă acum în Ucraina se întâmpla și atunci, în localitatea Răculești, raionul Criuleni. Ne-au dus la Mănăstirea Curchi și ne-au ascuns acolo o lună. Chiar o lună jumătate, tot așa.”
Își amintește foarte bine de greutățile prin care a trecut, iar din acest motiv a decis să nu mai stea acasă, cum obișnuia să facă în ultimul timp, după ce s-a pensionat. La televizor, a văzut unde sunt aduși refugiații, a venit acolo, a îmbrăcat vesta de voluntar și a început să ajute și să discute cu cei care au fugit din calea focului.
„Le explicăm că aici, la noi, se poate rezolva problema, că este mâncare și toate cele necesare. Nu bombardează și este liniște. Totodată, îi învățăm să aibă grijă după dânșii. Să nu facă murdărie, fiindcă atunci când este curat, e mai plăcut. Unde nu vor ei, îi mai ajutăm noi.”
Cu ocazia zilei de 8 martie, la centrul de triere de la Moldexpo, voluntarii au împărțit flori femeilor din Ucraina, care au ajuns la Chișinău în această noapte.
„Felicitări cu ziua femeilor! O să fie totul bine. Sănătate dumneavoastră și răbdare.”
Printre voluntari am întâlnit-o și pe Polina - o femeie refugiată și ea, acum câteva zile, din țara vecină. Polina ne-a povestit că s-a adăpostit împreună cu fiul ei de doar cinci ani la o familie. Dar nu a putut să stea mult fără treabă, iar din acest motiv a decis să facă voluntariat și să-i ajute pe cei care încă nu au reușit să fugă din calea războiului.
„În Odesa, a rămas soțul meu. El are acolo un restaurant și acum pregătește mâncare pentru oameni. Deocamdată, nu vreau să plec departe, fiindcă aici e mai aproape de el. Acum, eu informez refugiații cum să ajungă în Moldova și ce să ia cu ei, cele strict necesare. Noi am stat la frontieră aproximativ o zi și nu am luat multe haine calde cu noi. Eu pe toți îi previn să ia haine mai calde.”
În Ucraina, Polina lucra profesoară de limbi străine, iar fiindcă nu știe cât timp se va reține în Moldova, vrea să se angazeje, pentru a face cât de cât bani pentru trai.
„Eu mă strădui să îmi caut de lucru. Am această dorință, dar până atunci voi fi voluntar. Republica Moldova este o țară foarte ospitalieră, dar și mică. Înțeleg că și vouă vă este greu să adăpostiți atâția oameni.”
Potrivit responsabililor, Primăria capitalei analizează posibilitatea angajării ucrainenilor în câmpul muncii în țara noastră și urmează să discute cu Guvernul la acest subiect. Potrivit lor, au parvenit mai multe solicitări din partea refugiaților, de exemplu, medici sau profesori. În prezent, în cele 44 de centre de plasament din municipiul Chișinău muncesc peste 600 de voluntari de toate vârstele, care au ales benevol să ajute la gestionarea crizei refugiaților fără a primi ceva în schimb.
