Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

Campania „Implicare prin reciclare”: Concurs de desene de la AVI Moldova cu suportul Kaufland Moldova (P)

Cover 2 final
04 octombrie 2022, ora 13:31

Toamna aceasta, AVI Moldova cu suportul Kaufland Moldova anunță ediția a doua a concursului de desen pentru tineri de la 6 la 16 ani în cadrul campaniei „Implicare prin reciclare” care are ca scop sensibilizarea publicului despre necesitatea de reciclare separată a hârtiei.

În prima ediție a campaniei au participat 36 de copii cu lucrările lor, unde au împărțit viziunea lor despre un mediu mai curat și sustenabil. Volumul total al hârtiei colectate spre reciclare s-a dublat.

Pentru a implica un număr cât mai mare de oameni în mișcarea „Implicare prin reciclare”, ediția din acest an va desfășura în orașele Chișinău, Ungheni, Orhei. 

Lucrările câștigătoare în concurs, vor fi expuse în magazinele Kaufland din fiecare oraș în care va avea loc campania.

AVI Moldova împreună cu Kaufland Moldova și-au propus să sporească eforturile de reciclare a hârtiei, și încurajează familiile, copii și tinerii să-și creeze obișnuința de a colecta și recicla hârtia. 

În acest sens, in perioada 3 - 23 octombrie, 2022 se va desfășura concursul desenelor ”3 R: Reducere, Reutilizare, Reciclare” unde copii sunt încurajați să ilustreze viziunea lor despre cum este să „fii eco”, să duci un mod de viață mai sustenabil, cum să ai grijă de mediul înconjurător prin reciclare și separare a deșeurilor.

Concursul se va desfășura în 3 etape în perioada octombrie - decembrie 2022

ETAPA I
Colectarea lucrărilor. 
Toți doritorii sunt încurajați să transmită lucrările lor pe adresa de mail evs@avimd.org, cu următoarele mențiuni:
Nume, Prenume, vârsta.
Instituția de învățământ, clasa.
Localitatea.

Lucrările se vor depune în perioada 3 - 24 octombrie. După care urmează a fi selectate 5 lucrări de către juriul concursului. Urmăriți pagina Avi Moldova pentru a fi la curent cu toate detaliile. Participanții concursului vor fi informați despre rezultate prin email sau la telefon.

ETAPA II
În a doua etapă, cele 5 lucrări selectate vor fi afișate într-o expoziție publică, în care fiecare locuitor a orașelor: Chișinău, Orhei și Ungheni va putea vota în incinta magazinelor Kaufland cu ajutorul unui QR code pentru lucrarea preferată. Toți participanții  vor fi  premiați cu un set de cadouri.

ETAPA III
Câștigătorul concursului va fi anunțat la final de Noiembrie, iar pictura câștigătoare din fiecare oraș va fi imprimată pe caietele produse din hârtia reciclată și vor fi donate școlilor.

Încurajăm toate instituțiile de învățământ, centrele de creație și centrele pentru copii și adolescenți să se alăture acestei inițiative și să se implice în promovarea Reciclării Hârtiei.

Înainte de a aplica încurajăm tinerii să ia cunoștință cu Regulamentul concursului.

Pentru înregistrarea în concurs, lucrările scanate sau fotografiate vor fi expediate la adresa de email: evs@avimd.org nu mai târziu de 23 octombrie 2022, ora 23:59.
Scrisoarea va fi însoțită de:
Numele, Prenumele aplicantului;
Vârsta;
Orașul în care locuiește;
Instituția în care învață;
Titlul și scurta descriere a lucrării
Date de contact: e-mail și telefon.

(P) Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente