Somelieri moldoveni vor participa la Concursul Mondial de Degustare din Franța. Cea de-a 10-a ediție va avea loc în perioada 7-8 octombrie, în provincia franceză Champagne.
La concurs se vor prezenta echipe din circa 30 de țări ale lumii, printre care se numără și Republica Moldova, care va participa pentru prima dată.
Cinci participanți vor pleca în Franța și vor reprezinta Republica Moldova: Mihai Druță, Andrei Știrbu, Dumitru Coșleț, Eugeniu Sîrbu și Anna Grecihina.
În cadrul acestei prestigioase competiții, va avea loc și o Cină de Gală, la care vor fi prezentate vinurile tuturor țărilor participante.
Iar la sfârșitul anului cea mai prestigioasă revistă de vinuri din Franța, La Revue de Vins Francais, va face un articol special, dedicat evenimentului.
Competiția poate fi urmărită în regim online prin accesarea următorului link: https://vimeo.com/event/2391437/f221a9976f
Asociația de Sommelier aduce sincere mulțumiri Companiei Purcari Winery pentru sponsorizare și susținere, iar Ambasadei Republicii Moldova în Franța pentru deschidere și cooperare. Sperăm să obținem rezultate bune și o experiență profesională. Hai Moldova!























