Emoții mari pentru absolvenții claselor a 12-a, care au susținut astăzi proba la limba străină. Testul a fost ușor pentru cei care au învățat, dar destul de dificil pentru cei care au chiulit de la ore ori n-au fost atenți la materialul care s-a predat. Important e să aibă notă de trecere, ne-au spus unii. Potrivit Ministerului Educației, peste 1500 de elevi au fost scutiți de acest examen, deoarece au nota 10 din oficiu.
Emoționați și fericiți că au mai scăpat de un examen. Așa ieșeau, astăzi, de la BAC absolvenții care au susținut testul la limba străină. Și dacă unii ne-au spus că au scris tot și se așteaptă la note mari, alții speră să ia, cel puțin, o notă de trecere:
„-Tu la ce notă te aștepți?
- Mă aștept la notă mare, dar vedem. Poate să fie o diferență, totuși, poate să fie niște greșeli, pentru că emoțiile și-au făcut apariția".
"- Ai reușit să scrii tot?
- Da.
- Și ce notă crezi că o să ai?
- Care a fi acea a fi, principalul pozitivă să fie".
În acest an formatul testului a fost modificat. Majoritatea absolvenților pe care i-am intervievat ne-au spus că a fost destul de ușor, așa că speră să ia un punctaj bun:
" - Am înțeles că acum s-a schimbat un pic formatul testului de bac.
- Da.
- Și cum ți s-a părut, mai greu sau mai ușor?
- Dacă sincer, mai ușor, nu-i la fel de complicat, cum a fost anii precedenți".
„ - Gramatica nu a fost, e schimbat modelul și gramatica s-a luat din esee, cum răspunzi în baza textului.
- Și ți s-a părut mai complicat sau mai simplu decât cum era?
- Mai simplu".
„ Mai ușor și cu mai multe puncte, care putem să le câștigăm".
Greul, însă, abia începe pentru mulți dintre ei, care au înainte și alte teste complicate. Chiar și așa, tinerii ne-au spus că planuri mari pentru viitor și abia așteaptă să vadă rezultatele examenelor, pentru a putea aplica la facultate.
„- Probabil, dacă dau bacul, Doamne ajută, plec la universitate și termin și colegiul.
- La universitate, unde?
- Aici la noi, la USM”.
" - Cred că mă duc la vreo universitate.
- De la noi sau vrei să pleci?
- De la noi cred că.
- În ce domeniu te gândești să te îndrepți?
- Business și administrare".
Potrivit Ministerului Educației, peste 1500 de elevi au fost scutiți de acest examen, având nota 10 din oficiu, după ce au obținut un loc de frunte la olimpiada Republicană ori au susținut un examen internațional. În acest an, la sesiunea de BAC s-au înscris peste 18 000 de candidați, dintre care circa 2000 sunt restanțieri din sesiunile anterioare.