Podul Kerci din Crimeea, cunoscut ca podul lui Putin, a fost aruncat în aer în dimineața zilei de sâmbătă, 8 octombrie. Potrivit RIA, incidentul a avut loc în jurul orei 06:07.
Conform presei ruse, care citează Comitetul Național Antiterorist (CNA) din Rusia, un camion a fost aruncat în aer.
„La ora șase și șapte minute, pe partea auto a podului Crimeea dinspre partea peninsulei Taman, un camion a fost aruncat în aer, ceea ce a dus la aprinderea a șapte cisterne de combustibil ale unei garnituri de tren care se îndrepta spre peninsula Crimeea”, citează sursa.
Potrivit CNA, două secțiuni ale podului auto s-au prăbușit parțial. Autoritățile din Crimeea anunță că nu au existat victime.
Liderul regiunii, Serghei Aksenov a declarat că traficul a fost suspendat, însa navigația în strâmtoare continuă.
ATENȚIE, LIMBAJ LICENȚIOS!
De cealaltă parte, presa ucraineană spune că a avut loc o explozie, în timp ce rușii anunță că vagoane-cisternă au luat foc.
Așa arată podul la câteva ore de la producerea exploziei.
Președintele Vladimir Putin a ordonat înființarea unei comisiue guvernamentală, a declarat secretarul său de presă Dmitri Peskov, citat de RIA Novosti.
Podul peste strâmtoarea Kerci, care face legătura între peninsula ucraineană anexată Crimeea şi partea continentală a Federaţiei Ruse a fost deschis în mai 2018, costul construcţiei fiind de 227,9 miliarde de ruble. Lungimea podului este de 19 kilometri.
Traficul auto pe Podul Crimeii a fost deschis cu aproximativ șase luni mai devreme decât era planificat inițial. Președintele rus, Vladimir Putin, a participat la ceremonia de inaugurare, scrie Meduza.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md





























































