Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1403: Atac masiv la Kiev și disperare la Kupiansk. Rusia face o mișcare strategică, iar Trump e optimist

Război în Ucraina, ziua 199: Contraofensiva din estul Ucrainei i-a pus pe fugă pe ruși. Armata Kievului ar fi ajuns la Lisiceansk

missing
10 septembrie 2022, ora 22:40

Forțele ucrainene cuceresc o zonă tot mai mare din teritoriul ocupat anterior de Rusia în estul regiunii Harkov, a recunoscut un oficial regional instalat de Moscova. Câștigurile teritoriale rapide ale Ucrainei au prins Rusia cu garda jos într-o secțiune vulnerabilă a liniei lor de front, într-un atac care amenință un important centru de aprovizionare folosit de forțele rusești din est, potrivit analiștilor militari.

UPDATE Informațiile de ultimă oră provenite din surse deschise ucrainene arată că Forțele Armate ale Ucrainei ar fi pătruns în Lisiceansk, regiunea Lugansk.

UPDATE Abandonarea bruscă a Iziumului a marcat cea mai mare înfrângere a Rusiei pe câmpul de luptă de când forțele sale au fost nevoite să abandoneze asaltul asupra capitalei Kiev, în martie. Forțele rusești au luptat din greu pentru a cuceri orașul la începutul războiului, iar apoi l-au folosit ca bază logistică pentru una dintre principalele lor campanii – un asalt de luni de zile dinspre nord asupra regiunii adiacente Donbas. În ultimele zile, trupele rusești au abandonat rapid zeci de orașe și sate după ce linia frontului lor s-a prăbușit în fața celui mai rapid avans organizat al Ucrainei din timpul războiului.

UPDATE Câteva noi victorii, chiar mici, ale Forțelor Armate ale Ucrainei pe front și trupelor ruse vor începe să fugă, crede ministrul ucrainean al Apărării, Oleksi Reznikov. 

UPDATE Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a Republicii Moldova a luat decizia de a interzice efectuarea operațiunilor aeriene în spațiul aerian al Federației Ruse de către operatorii aerieni naționali. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

UPDATE Purtătoarea de cuvânt a forțelor armate ucrainene care efectuează ofensiva din sudul cucerit de ruși a declarat sâmbătă, citată de Pravda ucraineană, că trupele Ucrainei au spart linia de apărare rusă și avansat kilometri în teritoriul ocupat de invadatori.

UPDATE Ministerul rus al Apărării a spart tăcerea în cazul ultimelor evoluții de pe front. Oficialii nu vorbesc despre o contraofensivă ucraineană, dar descriu situația drept o regrupare și reorientare a forțelor armate. Totodată, Moscova anunță că 2000 de militari ucraineni și mercenari ar fi fost uciși în trei zile.

UPDATE Forțele de ocupație ale Federației Ruse au părăsit orașul Izium și alte câteva așezări din regiunea Harkov. Acest lucru a fost recunoscut de prim-viceministrul informațiilor din Republica separatistă Populară Donețk, Danilo Bezsonov, într-un mesaj transmis pe Telegram și preluat de Unian. Propagandiștii ruși Oleksandr Kots și Ievhen Piddubny, care se autointitulează „războinici”, confirmă și ei plecarea ocupanților din Izium. Potrivit acestuia din urmă, aceasta este decizia corectă a comandamentului „în circumstanțele actuale”. Potrivit acestuia, „înconjurarea grupului rus în Izium ar fi un dezastru”.

UPDATE Ucraina a atins un nivel în care își va putea restabili pe deplin suveranitatea, inclusiv în Crimeea, în cursul anului viitor, a declarat fostul comandant al armatei americane în Europa, generalul în rezervă Ben Hodges, într-un comentariu pentru Newsweek.

UPDATE Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat vineri, la Bruxelles, într-o conferință de presă cu secretarul de stat american Anthony Blinken că Rusia a implicat 80% din forțele sale terestre în războiul din Ucraina.

UPDATE Cea mai recentă generație de mine antitanc rusești ar fi fost capturată în timpul unei ofensive ucrainene în nord-estul regiunii Harkov. Trupele ucrainene au capturat cea mai nouă mină antitanc de fabricație rusească PTKM-1R, cunoscută popular sub numele de mina săritoare. Potrivit agenției ruse de stat pentru exportul de armament Rosoboronexport, PTKM-1R este o muniție inteligentă concepută pentru a avaria sau distruge tancuri și vehicule blindate de luptă. după cum notează agenția de export de armament, PTKM-1R este capabilă să selecteze ce vehicul blindat să lovească, ea alege doar acele echipamente care îndeplinesc parametrii specificați în ceea ce privește zgomotul și vibrațiile la sol.

UPDATE Factorul surpriză și armele primite de la aliați - în special rachetele HARM americane și sistemele antiaeriene germane Gepard - au asigurat succesul asaltului ucrainean în regiunea Harkov, care a eliberat numeroase orașe și amenință să copleșească un mare număr de militari ruși, scrie The Economist. Ofensiva din Harkov, scrie The Economist, este cea mai semnificativă schimbare de inițiativă în favoarea Ucrainei de la sfârșitul lunii martie, când armata rusă, împotmolită în suburbiile Kievului, s-a retras din întreaga regiune din jurul capitalei, în ceea ce a descris drept un „gest de bunăvoință”.

UPDATE Redobândirea controlului asupra Kupiansk de către forțele ucrainene ar constitui o lovitură importantă încasată de armata rusă fiindcă este un punct logistic de aprovizionare a forțelor invadatoare din Donbas, conform evaluării de sâmbătă a Ministerului britanic al Apărării.

UPDATE Kievul anunță că a recucerit Kupiansk, informează AFP. Forțele speciale ucrainene au anunțat că sâmbătă că au intrat în Kupiansk, localitate controlată de mai multe luni de ruși. Un responsabil regional a publicat o fotografie cu soldații ucraineni în oraș, cu textul „Kupiansk este Ucraina!”.

UPDATE Forțele ruse care controlează centrala nucleară ucraineană Zaporojie au ucis doi angajați ai complexului și au reținut și maltratat zeci de alte persoane, a declarat vineri, pentru AFP, Petro Kotin, șeful agenției ucrainene pentru energie nucleară, Energoatom, potrivit The Moscow Times.

UPDATE Oficialii ucraineni au distribuit sâmbătă fotografii care arată trupele ridicând steagul deasupra principalului oraş feroviar care a aprovizionat forţele ruseşti din nord-estul Ucrainei, în timp ce o prăbuşire a frontului rusesc ameninţa să se transforme într-o debandadă, scrie Reuters.

UPDATE Contraofensiva din estul Ucrainei i-a pus pe fugă pe soldații ruși, care au suferit o înfrângere usturătoare pe Frontul de Est. Potrivit Biziday, rușii au fugit din Izium, punct strategic de pe Frontul de Est, lăsând în urmă cantități importante de echipamente și muniții.

UPDATE Invazia rusească a provocat Ucrainei pagube directe în valoare de peste 97 de miliarde de dolari până la 1 iunie, dar costul reconstrucţiei ţării ar putea să se ridice la aproape 350 de miliarde de dolari, arată un raport publicat vineri de Banca Mondială, Guvernul ucrainean şi Comisia Europeană, transmite Reuters.

UPDATE Un think-tank din Rusia, care are legături cu forțele ruse, oferă o recompensă în bani, mai mare decât salariul pe an a celor mai mulți dintre militarii ruși, pentru capturarea „prin orice metode” a unui vehicul robotic de ultimă generație, care este utilizat pentru evacuarea civililor răniți în războiul din Ucraina, dar care poate realiza și misiuni de luptă, relatează Business Insider. 

UPDATE Vladimir Putin este interesat de schimbările care au loc în aceste zile în Marea Britanie. Președintele rus a ținut să îl felicite personal pe noul rege, Charles al III-lea. Liderul de la Kremlin i-a transmis o telegramă noului monarh, prin care l-a felicitat pentru ascensiunea la tron, potrivit Reuters.

UPDATE Un parlamentar ucrainean susține că trupele ucrainene au intrat în orașul strategic Izium din regiunea Harkov. Informația nu este confirmată la acest moment, dar pe unele canale de Telegram ucrainene și rusești se afirmă că trupele de ocupație s-au retras din Izium spre est, dincolo de râul Oksil. „Este incredibil, în primăvară rușilor le-a trebuit o lună să-l cucerească. Acum a fost nevoie de o jumătate de zi pentru a-l elibera”, a spus Oleksii Goncearenko.

UPDATE Oleksii Reznikov spune că Rusia se va confrunta cu un nou proces „Nürnberg” după ce va fi înfrântă, scrie Kyiv Independent. „Sunt convins că tribunalul și viitorul 'Nürnberg' îi așteaptă pe toți, chiar dacă vor fi judecați în absență sau post mortem”, a declarat ministrul ucrainean al Apărării pentru RBK Ucraina.

UPDATE ONU afirmă că a documentat „torturi și relele tratamente” aplicate prizonierilor de război deținuți de forțele ruse în Ucraina. De asemenea, Organizația spune că a coroborat cel puțin 5.767 de morți și 8.292 de răniți în rândul civililor, adăugând că cifrele reale sunt "probabil considerabil mai mari".

UPDATE Ucraina negociază cu SUA alocarea unei tranşe în valoare de 1,5 miliarde de dolari pentru achiziţionarea de gaze – a anunțat premierul ucrainean, Denis Șmihal. Acesta a menționat că în timpul une conversații cu secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a discutat despre securitatea energetică și depăşirea sezonului rece, în special prin asistența partenerilor americani.

UPDATE Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat sâmbătă votul electronic la alegerile municipale şi regionale care au început vineri, 9 septembrie, în Rusia şi se vor încheia duminică, 11 septembrie, în timp ce Moscova îşi continuă campania militară în Ucraina, transmite EFE, preluată de Agerpres.

UPDATE Ministrul german de externe Annalena Baerbock a sosit sâmbătă la Kiev într-o vizită surpriză realizată pentru a „demonstra că Ucraina poate conta” pe sprijinul Berlinului.

UPDATE Potrivit armatei ucrainene, armata rusă a pierdut în ultima zi 350 de soldați, 14 tancuri, 9 transportoare blindate, 22 de piese de artilerie, 5 lansatoare multiple de rachete, 3 sisteme antiaeriene, 1 elicopter, 10 drone și 27 de vehicule și autocisterne, iar 1 rachetă de croazieră a fost doborâtă înainte să-și atingă ținta.

UPDATE Oficialii ucraineni au transmis sâmbătă fotografii care arată trupele ridicând steagul națiunii deasupra orașului Kupiansk în care se află principalul nod feroviar care a aprovizionat forțele rusești din nord-estul Ucrainei, iar prăbușirea liniei de front rusești ar putea să se transforme într-o debandadă totală pentru trupele lui Putin din zonă. Kupiansk ar fi cel mai important câștig de până acum al extraordinarei ofensive ucrainene din această săptămână, care a provocat căderea frontului rusesc în regiunea Harkov, scrie HotNews.

UPDATE Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a făcut apel vineri la continuarea sprijinului statelor europene pentru Ucraina în faţa invaziei ruse, relatează Agerpres.

UPDATE Rusia s-ar putea confrunta cu o recesiune mai lungă şi mai profundă, pe măsură ce impactul sancţiunilor americane şi europene se extinde, afectând sever sectoarele pe care ţara s-a bazat de ani de zile pentru a-şi alimenta economia, potrivit unui raport intern pregătit pentru guvern, relatează Bloomberg.

UPDATE Ungaria nu susţine sub nicio formă plafonarea preţului gazelor naturale în Uniunea Europeană, deoarece aceasta ar fi o măsură de sancţiune camuflată, care va duce la creşterea preţurilor la energie şi la provocări serioase în privinţa securităţii aprovizionării, a declarat vineri, la Bruxelles, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó, conform MTI.

UPDATE Aliații occidentali își îndreaptă atenția spre antrenarea soldaților ucraineni deoarece stocurile țărilor donatoare de echipamente militare se epuizează, potrivit Politico.eu.

UPDATE Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului, forțele ucrainene au cucerit 2.500 de kilometri pătrați în cadrul contraofensivei din Harkov, până vineri.

UPDATE  România își taie pădurile pentru energie. Un reportaj realizat de New York Times peste Prut arată cum suprafețe mari de păduri protejate sunt tăiate la ras, apoi buștenii sunt urcați în camioane și duși la o fabrică de peleți din județul Harghita.

UPDATE Trupele rusești sunt pe cale să fie prinse într-un „cazan la Izium”, afirmă ISW. De asemenea, deși informațiile sunt puține, ucrainenii continuă și contraofensiva din Herson.

UPDATE Rusia trimite 1.300 de militari ceceni în regiunea Herson, potrivit armatei ucrainene. Soldații au fost trimiși pentru a sprijini trupele rusești în părțile ocupate ale regiunii Herson, pe fondul contraofensivei în curs de desfășurare în sud, a informat Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, sâmbătă dimineață, scrie Kyiv Independent.

UPDATE Atmosfera este tensionată la Kremlin după succesului contraofensivei ucrainene pentru eliberarea regiunii Harkov. Armata rusă este pe cale să fie încercuită în Izium, iar Vladimir Putin a convocat, vineri, o întâlnire cu înalți oficiali de securitate națională, potrivit ukranews.com.

UPDATE Potrivit lui Antony Blinken, Putin folosește energia ca armă „în condițiile în care Rusia nu-și atinge obiectivele de pe câmpul de luptă”. Secretarul de stat american a declarat că „Putin mizează pe faptul că Kremlinul poate să intimideze alte țări pentru a le supune”, dar „a pierdut deja acest pariu”. Blinken a mai spus și că sprijinul american pentru Ucraina este „de neclintit” și că SUA va face tot ce îi stă în putință pentru a ajuta Europa să facă față costurilor ridicate ale energiei în această iarnă, scrie HotNews.

UPDATE Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a anunţat că forţele ucrainene au preluat controlul a peste 30 de localităţi din regiunea Harkov. 

„În acest moment, Forţele Armate ale Ucrainei au eliberat şi au preluat controlul a peste 30 de aşezări din regiunea Harkov.Într-o parte dintre localităţile din regiune, acţiunile de verificare şi securizare a teritoriului continuă, preluăm treptat controlul asupra noilor aşezări – peste tot readucem steagul ucrainean şi protecţia întregului nostru popor”, a declarat Zelenski.

/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 198: Plan eșuat în Transnistria. UE suspendă acordul cu vizele, iar Rusia promite un răspuns dur
Război în Ucraina, ziua 197: Sancțiuni și contraofensivă, iar Zelenski îl contrazice pe Putin. Șeful NATO: "Urmează 6 luni grele"

Este posibil să cumperi 10 ari de pământ în luxosul cartier din Valea Morilor cu 50 de euro? Sau 7 ari de teren pentru construcții lângă Circ cu 700 de lei? Pentru Vlad Andronachi și un alt fost fruntaș PD - a fost posibil! Ce se construiește astăzi pe terenurile cumpărate pe bănuți, vedeți la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Invitatul noii ediții a emisiunii Cutia neagră PLUS cu Mariana Rață este directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu. Discutăm cele mai sensibile subiecte ale momentului: Tentative de obținere frauduloasă a cetățeniei și noua lege care schimbă regulile pentru toți. Cum au ajuns mii de străini să ceară cetățenia Republicii Moldova. Retragerea cetățeniei pentru cei implicați în acțiuni împotriva statului. Zeci de examinatori reținuți în dosarele de corupție la permise – de ce fenomenul nu se oprește? Problemele moldovenilor din Marea Britanie la preschimbarea permiselor. Consiliul pentru investiții sensibile ascunde numele companiilor? Toate răspunsurile le aflăm la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este bugetară, dar trăiește în lumea brandurilor de LUX: Chanel, Prada, Gucci, Valentino. Ținutele viceprimarului Chișinăului fac cât o avere întreagă. Conduce doar SUV-uri BMW pentru care ar trebui să adune o viață. Care este secretul Irinei Gutnic pentru o viață de VIP, aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul judecătorilor Curții de Apel Centru provoacă tot mai multe nedumeriri. Aproape jumătate dintre rapoartele Comisiei de vetting privind magistrații de la Apel au fost trimise la reexaminare de CSM. Ce nu e bine în aceste rapoarte? Înseamnă asta că nu își face bine treaba Comisia de Vetting? Despre aceste și alte întrebări, discutăm la Cutia Neagră PLUS: președintele Comisiei de Vetting Andrei Bivol, membra Consiliului Superior al Magistraturii Livia Mitrofan și avocata Cristina Ciubotaru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
La 10 zile după tragedia în care o fată de 13 ani a căzut în gol, alți opt copii au fost surprinși jucându-se pe același acoperiș al clădirii în ruină. Ce s-a schimbat? Cine răspunde? Și câți copii mai trebuie să moară? Clădire privată, ani de promisiuni, zero acțiuni. Analizăm la Cutia Neagră PLUS cu șeful adjunct de la Direcția de Poliție Chișinău Tudor Borș, ex-viceprimarul Chișinăului Victor Chironda și avocatul Constantin Tănase.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Partidul Nostru al lui Renato Usatîi a fost lider la donații primite de la pensionari și șomeri în campania electorală. Peste 60 de persoane au rupt din puținul pe care îl aveau pentru a ajuta formațiunea în alegeri. Echipa Cutia Neagră PLUS i-a căutat pe acești donatori generoși. Spre surprinderea noastră, mulți dintre ei au fugit de întrebări, iar alții s-au lansat în atacuri și amenințări la adresa echipei de filmare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În cei șase ani de la fuga sa din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc s-a pricopsit cu cel puțin șapte identități false — în România, Ucraina, Bulgaria, Rusia, Irak, Vanuatu și Mexic. Colegii noștri din echipa de investigații „Cu Sens” au reușit să meargă pe urmele acestor identități ascunse ale fostului oligarh. „Fețele nevăzute ale lui Vlad Plahotniuc” — la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Oameni de afaceri controversați sau acuzați de legături cu Vlad Plahotniuc, în lista de sponsori de campanie ai PAS. Printre donatori se regăsesc primari aleși din partea altor partide politice. Dar și medici, profesori și pensionari.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un nou Guvern, noi așteptări în justiție. Reforma justiției rămâne unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte în Republica Moldova. Ce a mers bine și ce nu în mandatul actualului ministru? De ce fel de ministru al Justiției are nevoie noul Guvern? Cum avansează procesul de vetting și cât de eficient este el în realitate? Dezbatem prioritățile și restanțele din justiție, practica „capodoperelor legislative” din Parlament și dosarele de rezonanță care pun la încercare independența sistemului, astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitați: avocatul Promo-LEX Vadim Vieru, președinte CRJM Ilie Chirtoaca și ex-ministrul Justiției Fadei Nagacevschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sute de bugetari cu venituri modeste au donat salarii întregi pentru campania electorală a Blocului Alternativa. /O noua investigație marca Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cine a finanțat în realitate campaniile de pe TikTok ale lui Vasile Costiuc? Ferme de boți și bani veniți din afara țării. /Rețeaua Șor, destabilizări și miliarde în cripto – ce s-a pregătit înainte de alegeri și cine a ajuns totuși în Parlament? /Fugarii revin în scenă: Plahotniuc, Țuțu, Andronachi – toți la Penitenciarul 13. Ce planuri se pun la cale din interior? /Răspunsuri la aceste întrebări și nu doar aflați astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitat: șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Apropierea fără precedent a Moldovei de UE a generat o ofertă bogată de partide și blocuri proeuropene pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. În tabăra proeuropeană a partidelor deja cunoscute li s-au alăturat proiecte politice mai noi, unele dintre ele cu totul neașteptate, cu politicieni care până nu demult serveau cauzei ruse în Moldova. Cine sunt politicienii care de-a lungul anilor și-au schimbat radical retorica, vedeți în noul material de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Când și cum va fi adus Plahotniuc în Moldova? Cât de mult s-a extins rețeaua Șor? Bani negri și troli online - şeful Poliției, Viorel Cernăuțeanu, dezvăluie astăzi la Cutia Neagră PLUS culisele campaniei electorale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Pentru unii primari, aflarea timp de mulți ani la conducerea unei localități devine o afacere de familie. Este și cazul primarului Iuri Onofriiciuc din Vadul lui Vodă, cel mai cunoscut loc de agrement din republică. De peste 20 de ani de când conduce orășelul, familia edilului a reușit să se pricopsească cu mai multe afaceri profitabile în localitate. Acestea au fost construite în detrimentul intereselor primăriei și ale localnicilor. Cum a ajuns o companie fondată de portavocea Kremlinului, Gabriel Călin, candidat la parlamentare, să facă afaceri cu primăria? „Țarul din Vadul lui Vodă”, o nouă investigație la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Plahotniuc revine în prim-plan: este pregătită justiția să-l judece? Președintele CSM, Sergiu Caraman, răspunde întrebărilor-cheie despre dosarele de rezonanță, eșecurile din instanțe, presiunile asupra judecătorilor și vettingul controversat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directoarea Institutului Național al Justiției, Ramona Strugariu, vine la Cutia Neagră PLUS. De ce tinerii nu se mai înghesuie să devină judecători și procurori? Cum poate fi schimbată imaginea unei instituții marcate de suspiciuni? Ce efecte au „scandalurile epistolare” din sistem?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sunt peste 20.000 în întreaga republică. Au fost înregimentați în prima linie de atac a lui Șor și suportă astăzi cel mai dur consecințele. Cine sunt oamenii amendați pentru că au luat bani de la gruparea Șor și cine îi apără în judecată, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Președintele Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă, vine la Cutia Neagră PLUS. Cum sunt aleși procurorii în Moldova? Sunt pedepsiți aceștia pentru lipsă de rezultate? De ce stagnează vettingul și ce se întâmplă cu PACCO?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vladimir Andronachi și Alexandru Vîlcu, judecați penal în dosarul „blanchete pentru pașapoarte”, au reușit să mai dea o lovitură. Agenția Servicii Publice a fost obligată să achite 90 de milioane de lei unei companii conectate la cei doi. Cutia Neagră PLUS a descoperit firmele din paradisuri fiscale implicate în schemă.

/FOTO/ Salvează-l pe Mihai! Tânărul din Hîncești are nevoie de un aparat respirator pentru a trăi: „Vreau să ajung acasă”
/FOTO/ Salvează-l pe Mihai! Tânărul din Hîncești are nevoie de un aparat respirator pentru a trăi: „Vreau să ajung acasă”
/VIDEO/ Verde-n ochi: Filtrele de la TRM. Ce (nu) se întâmplă după constatările de la Curtea de Conturi
/VIDEO/ Verde-n ochi: Filtrele de la TRM. Ce (nu) se întâmplă după constatările de la Curtea de Conturi
Prima reacție a lui Vlad Filat după ce a fost dat în căutare internațională: „Sunt pe loc. Nu mă eschivez”
Prima reacție a lui Vlad Filat după ce a fost dat în căutare internațională: „Sunt pe loc. Nu mă eschivez”
/VIDEO/ Escrocheriile online iau amploare în prag de sărbători: Cum ne protejăm conturile și buzunarele
/VIDEO/ Escrocheriile online iau amploare în prag de sărbători: Cum ne protejăm conturile și buzunarele
Vlad Filat, pe lista Interpol: A fost dat în căutare internațională
Vlad Filat, pe lista Interpol: A fost dat în căutare internațională

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1403: Atac masiv la Kiev și disperare la Kupiansk. Rusia face o mișcare strategică, iar Trump e optimist

27 decembrie 2025, ora 22:19

Rusia a atacat Kievul și alte regiuni ale Ucrainei cu rachete și drone sâmbătă dimineață, înaintea a ceea ce președintele Volodimir Zelenski a numit o întâlnire crucială cu președintele american Donald Trump, care va avea loc duminică la Mar-a-Lago, în Florida, pentru a ajunge la un acord care să pună capăt unui război care durează de aproape patru ani, scrie Reuters. Trump a declarat că este optimist în ceea ce privește posibilitatea de a ajunge la un acord final de pace în timpul vizitei lui Zelenski.

Pe front, ruşii sunt într-o situaţie disperată în oraşul Kupiansk: au rămas doar câţiva, se predau şi nu au nicio linie de aprovizionare. Şi la Kiev avem un episod palpitant. Serviciul de Securitate al Ucrainei a dejucat un asasinat împotriva unui ofițer al spionajului militar și a reținut un agent FSB, în timp ce încerca să comită crima.

UPDATE Primarul capitalei ucrainene a raportat victime, în urma bombardamentelor ruseşti de la Kiev. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a declarat că opt răniți s-au înregistrat la Kiev. Primarul orașului Kiev a actualizat numărul victimelor bombardamentelor rusești: acum sunt opt, dintre care cinci au fost spitalizaţi, a anunţat el. Iniţial, Kliciko a raportat cinci victime, scrie Rador.

UPDATE Serviciile de informații ale Rusiei ar apela la tehnici psihologice și neurolingvistice moștenite din epoca KGB pentru a exercita influență asupra unor lideri politici din Occident, afirmă Mikola Malomuj, general ucrainean și fost director al Serviciului de Informații Externe al Ucrainei. Într-o declarație pentru postul Kyiv24, Malomuj susține că aceste instrumente sunt încă funcționale tocmai pentru că nu urmăresc efecte rapide sau punctuale, ci vizează influențarea graduală, pe termen lung, a modului de gândire și de decizie al unor persoane aflate în poziții-cheie. Potrivit fostului oficial, echipa președintelui rus Vladimir Putin ar aplica în mod deliberat astfel de tehnici, inclusiv în interacțiunile cu fostul președinte american Donald Trump, scrie Știripesurse.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că ar accepta un referendum asupra planului lui Trump pentru oprirea războiului, dacă Rusia este de acord cu o încetare a focului de cel puțin 60 de zile, scrie Spotmedia.

UPDATE Salariul anual declarat al lui Putin este de aproximativ 140.000 de dolari, iar activele sale personale listate includ un apartament de 75 de metri pătrați, un mic teren și trei vehicule. Însă, averea lui Putin este una colosală, conform spuselor omului de afaceri Bill Browder, cândva cel mai mare investitor străin de portofoliu din Rusia: aproximativ 200 de miliarde de dolari, o valoare mai mică decât bogăția lui Elon Musk, notează Ziare.com.

UPDATE Președintele american Donald Trump a vorbit despre întâlnirea pe care va urma să o aibă duminică în Florida cu omologul ucrainean Volodimir Zelenski. Totodată, Trump a spus că se așteaptă să aibă o întrevedere cu dictatorul rus Vladimir Putin „curând”. „Nu are nimic până nu aprob eu”, a spus Trump pentru POLITICO despre propunerea de pace prezentată de Zelenski. „Deci să vedem ce are.” Comentariile președintelui subliniază în ce măsură soarta Ucrainei depinde de capacitatea de a-l convinge pe Trump că face suficiente concesii. Cei doi lideri urmează să se vadă duminică, la Mar-a-Lago, în Florida. Trump crede că va avea o întâlnire „productivă” cu Zelenski duminică. Totodată, președintele american a vorbit și despre o viitoare discuție cu Putin, scrie Cotidianul. „Cred că va merge bine cu Zelenski. Cred că va merge bine și cu Putin.” Trump se așteaptă să vorbească într-un fel sau altul cu Putin „curând, cât de mult vreau”. Trump a mai menționat faptul că Rusia este într-o situație complicată în prezent. „Economia lor este într-o stare rea, foarte rea.”

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri pentru Axios că speră să ajungă la un acord de principiu cu președintele Trump privind încheierea războiului, atunci când cei doi se vor întâlni duminică.

UPDATE Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va participa sâmbătă la o convorbire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președintele american Donald Trump și alți lideri europeni, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei pentru Reuters.

UPDATE „Volodimir Zelenski şi Mark Rutte au discutat despre eforturile comune pentru garantarea securităţii şi despre dezvoltarea unor poziţii europene coordonate, care să sprijine nu doar Ucraina, ci întreaga Europă”, a transmis Preşedinşia de la Kiev, conform News.ro.

UPDATE Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut, înaintea întâlnirii cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şase convorbiri telefonice separate: cu preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, prim-ministrul Estoniei, Kristen Michal, prim-ministrul Canadei, Mark Carney, prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, cancelarul federal al Germaniei, Friedrich Merz, şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru a-i informa în legătură cu eforturile diplomatice şi cu cele mai recente detalii ale discuţiilor cu partea americană, anunţă Administraţia Prezidenţială de la Kiev. De asemenea, le-a mulţumit pentru sprijinul acordat Ucrainei, scrie Digi24.

UPDATE Rusia, a cărei economie este tot mai afectată de costurile războiului din Ucraina și de sancțiunile internaționale, va apela la economiile contribuabililor începând cu 2026 pentru a susține campania militară, arată o analiză realizată de EFE. În același timp, industrii-cheie se află în dificultate, iar piața internă este dominată tot mai mult de companii chineze. 

UPDATE „Cunoscută sub numele de Teoria Haosului, aceasta postulează că «lumea veche» a dispărut definitiv, domnește haosul imposibil de gestionat și că fiecare țară este pentru sine – că moralitatea a dispărut, puterea militară este prezentă, iar războiul este noua normalitate”, arată Anton Barbashin – directorul editorial al Riddle Russia – într-un interviu acordat site-ului independent Meduza.

UPDATE La inițiativa președintelui american, negocierile dintre delegațiile din Statele Unite, Ucraina și Rusia s-au intensificat în ultima vreme, în speranța încheierii războiului, care durează de 3 ani și 10 luni. Dar acum Putin vrea să pună mâna definitiv pe un obiectiv major al Ucrainei: centrala nucleară de la Zaporojie. Dictatorul șantajează SUA și pe Trump pentru a gestiona în comun centrala doar cu America, fără Ucraina, scrie Ziare.com.

UPDATE Pentru Steve Witkoff și Jared Kushner, trimișii miliardari ai președintelui Trump care lucrează la un acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina, Rusia este o țară cu vaste resurse naturale și bogate oportunități de afaceri, potrivit The Wall Street Journal.Primirea ei înapoi în economia mondială va aduce bani investitorilor americani și va stabiliza relațiile Moscovei cu Ucraina și Europa, conform comentariilor lor publice și ale unor persoane familiarizate cu gândirea lor. Ei nu sunt primii oameni de afaceri americani care consideră Rusia o țară a generozității - și nici primii care pledează pentru pace prin profituri. Dar mulți veterani ai economiei sale volatile sunt sceptici că țara va recompensa generos capitalul american sau că mulți investitori americani se vor înghesui la regimul lui Vladimir Putin, imediat ce Washingtonul ridică sancțiunile. 

UPDATE Rusia ar putea recurge la o escaladare hibridă pe flancul estic al NATO încă din 2026, avertizează expertul în securitate Taras Jovtenko, potrivit Channel 24. Conform evaluării sale, Moscova nu pregătește o invazie clasică. Operațiunea ar putea părea un atac cu forțe relativ limitate, fără să semene formal cu un război la scară largă, însă efectele asupra Alianței vor fi majore, generând tensiune și incertitudine strategică, scrie Ziare.com. În 2025, șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei, Serghei Narîșkin, declara că Polonia și statele baltice ar fi primele afectate în cazul unui conflict între Moscova și NATO.

UPDATE Rusia ar fi făcut o mutare strategică în Belarus. Moscova ar amplasa noi rachete balistice hipersonice cu capacitate nucleară într-o fostă bază aeriană din estul Belarusului, au descoperit doi cercetători americani studiind imagini din satelit, potrivit Reuters.

UPDATE Kliciko a anunțat patru răniți în urma atacului asupra capitalei ucrainene, dintre care trei au fost spitalizate și una a fost tratată ambulatoriu.„Incendiu în districtul Holosiivskyi. Rapoartele preliminare indică faptul că o benzinărie este în flăcări. În Obolonskyi, resturi au căzut peste o cooperativă de cabane de vară. Resturi au căzut și pe o zonă deschisă din districtul Desnyanskii. Toate serviciile sunt la fața locului”, a scris primarul Kievului, scrie Ziare.com.

UPDATE Primarul orașului Kiev, Vitali Kliciko, a relatat pe Telegram că s-au produs explozii în capitala Ucrainei, iar forțele de apărare aeriană intervin. El le-a recomandat locuitorilor oraşului Kiev să rămână în adăposturi. Un corespondent al AFP aflat în oraș a confirmat, de asemenea, exploziile produse la Kiev. 

UPDATE Forțele Aeriene Ucrainene au raportat că au detectat o serie de ținte care zburau spre mai multe orașe ucrainene, inclusiv ‘ținte de mare viteză, care se îndreptau spre Kiev’. Începând cu ora 01:50 AM, alerte de raid aerian erau în vigoare pe întreg teritoriul Ucrainei, scrie Rador.

UPDATE Mai multe serii de explozii puternice au fost auzite la Kiev în noaptea de vineri spre sâmbătă, a relatat o jurnalistă a agenţiei France Presse (AFP), autorităţile indicând că Ucraina este ameninţată de rachete ruseşti.

UPDATE Întregul teritoriu ucrainean a fost sub alertă de raid aerian noapta trecută, la scurt timp după ora locală 02:00 (00:00 GMT), potrivit unei hărţi publicate de autorităţi. Rusia a lansat mai multe rachete hipersonice Kinjal, rachete balistice Iskander și un grup de rachete de croazieră Kalibr asupra capitalei, a relatat The Kyiv Independent.

UPDATE Banca Centrală a Rusiei a anunţat vineri, 26 decembrie, că va înjumătăţi intervenţiile sale pe piaţa valutară începând cu noul an, o decizie anticipată care va retrage o parte din sprijinul acordat rublei în 2026, economiştii aşteptându-se la o slăbire a monedei, notează Ziare.com.

UPDATE Autoritățile sanitare din Rusia au semnalar un val accentuat de îmbolnăviri cu febră hemoragică cu sindrom renal (FHSR), cunoscută popular drept „febra șoarecilor”. Potrivit datelor oficiale, citate de publicația Izvestia, peste 3.300 de persoane au fost infectate între ianuarie și octombrie 2025, cu 50% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, scrie publicația independentă rusă The Moscow Times. Cu o problemă aseămătoare s-au confruntat și trupele Moscovei, în tranșeele din Ucraina, în luna septembrie. O unitate de forțe speciale a fost afectată de o epidemie de febră hemoragică mortală, potrivit The Telegraph.

UPDATE Rusia aproape şi-a dublat exporturile de gaze petroliere lichefiate (GPL) către fostele republici sovietice din Asia Centrală şi către Afganistan în perioada ianuarie–noiembrie, ajungând la 1,016 milioane de tone metrice, au declarat vineri pentru Reuters surse din industrie.

UPDATE Coreea de Nord și Rusia au împărțit „sângele, viața și moartea” în războiul din Ucraina, a transmis liderul nord-coreean Kim Jong Un în mesajul de Anul Nou transmis președintelui rus Vladimir Putin. Relațiile dintre cele două țări s-au apropiat semnificativ de la începutul invaziei din Ucraina, scrie Adevărul.

UPDATE Ministerul rus al Apărării a anunțat că sistemele sale antiaeriene au interceptat și distrus, pe parcursul nopții, 141 de drone lansate de forțele ucrainene asupra teritoriului Federației Ruse. La rândul său, armata ucraineană susține că a reușit să neutralizeze 106 drone de atac trimise de Rusia, majoritatea vizând infrastructura și obiective din apropierea frontului.

UPDATE În contextul acestor atacuri, locuitorii din nordul județului Tulcea au primit, în noaptea de Crăciun, un mesaj RO-Alert, după ce sistemele de supraveghere ale Ministerului Apărării Naționale au identificat grupuri de drone rusești îndreptate spre porturile ucrainene de pe Dunăre. Ca măsură de precauție, Forțele Aeriene Române au decolat două avioane de luptă F-16 pentru monitorizarea situației aeriene.

UPDATE Autoritățile din Republica Moldova au fost și ele puse în alertă după ce radarele ucrainene au detectat un obiect zburător care a traversat spațiul aerian din nordul țării. Potrivit Poliției de Frontieră de la Chișinău, obiectul a fost urmărit pe direcția mai multor localități, însă ulterior s-a stabilit că era vorba despre un balon cu aer cald. Oficialii moldoveni au precizat că nu a existat niciun pericol pentru cetățeni, iar situația este monitorizată în continuare.

UPDATE Pe linia frontului, luptele rămân intense, inclusiv în zona Kupiansk, unde ambele părți încearcă să-și consolideze pozițiile. În plan politic, publicația Axios relatează că Rusia s-ar declara dispusă să accepte un armistițiu temporar până la semnarea unui acord de pace, care ar permite organizarea unui referendum privind statutul teritoriilor ocupate. Kremlinul respinge însă alte inițiative considerate nefavorabile intereselor sale.

UPDATE În paralel cu evoluțiile militare, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a desfășurat o amplă ofensivă diplomatică înaintea întâlnirii cu președintele Statelor Unite, Donald Trump. Liderul de la Kiev a avut convorbiri separate cu mai mulți lideri europeni și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru a coordona pozițiile și a prezenta stadiul negocierilor cu partea americană. Zelenski a discutat cu președintele Finlandei, premierii Estoniei, Canadei și Danemarcei, cancelarul Germaniei și conducerea NATO, subliniind că Ucraina nu este și nu va fi niciodată un obstacol în calea păcii. În schimb, a acuzat Moscova că tergiversează deliberat procesul diplomatic și încearcă să prelungească războiul.

UPDATE Potrivit Administrației Prezidențiale de la Kiev, echipele de negociere ale Ucrainei și Statelor Unite au înregistrat progrese semnificative în elaborarea unui document-cadru în 20 de puncte, care vizează garanții de securitate, redresarea economică și reconstrucția țării. Zelenski a subliniat că nu trebuie pierdut nici măcar „o zi sau o oră” atât timp cât continuă luptele. Discuțiile au vizat și cooperarea în cadrul inițiativelor europene de apărare, consolidarea apărării aeriene a Ucrainei și protejarea sectorului energetic, precum și coordonarea pozițiilor înaintea întâlnirilor decisive din Statele Unite.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1402: Atacuri de Crăciun, RO-Alert și tensiune la Kupiansk. Putin refuză planul, iar Zelenski are un anunț
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1401: Atac la Nistru de Crăciun, prognoză de pace și refuzul Moscovei. Zelenski: „Fie ca Putin să piară”
/VIDEO/ Pământ pentru șmecheri. Legăturile misterioase de la casa lui Andronachi cu un șantier de construcții deschis lângă Circ
/VIDEO/ Pământ pentru șmecheri. Legăturile misterioase de la casa lui Andronachi cu un șantier de construcții deschis lângă Circ
/VIDEO/ Verde-n ochi: Filtrele de la TRM. Ce (nu) se întâmplă după constatările de la Curtea de Conturi
/VIDEO/ Verde-n ochi: Filtrele de la TRM. Ce (nu) se întâmplă după constatările de la Curtea de Conturi
/VIDEO/ Împreună schimbăm destine: TV8 a revenit cu Moș Crăciun la tatăl care crește singur 4 copii
/VIDEO/ Împreună schimbăm destine: TV8 a revenit cu Moș Crăciun la tatăl care crește singur 4 copii
/VIDEO/ Escrocheriile online iau amploare în prag de sărbători: Cum ne protejăm conturile și buzunarele
/VIDEO/ Escrocheriile online iau amploare în prag de sărbători: Cum ne protejăm conturile și buzunarele
/DOC/ Mandat public și alt job privat: Ce a descoperit ANI în privința unui primar din Moldova
/DOC/ Mandat public și alt job privat: Ce a descoperit ANI în privința unui primar din Moldova

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.