În timp ce mulți râvnesc la palate ori la case cât mai mărețe și mai arătoase, sunt oameni care se mulțumesc cu locuințele lor modeste, de peste o sută de ani, săpate în pământ. De bordeie vorbim, pe când localnicii preferă să le spună băști. Da, sunt puține la număr, iar traiul în ele devine o raritate. Însă, tocmai acest lucru le face unice și admirate de turiști. Locuiește în pământ și Maria Ardeleanu, o octogenară din satul Rogojeni, raionul Șoldănești, care nu a renunțat la bordei nici după ce și-a construit casă cu soțul. Aici și-a trăit cei mai frumoși ani, aici și-a crescut copiii, de aici și-a petrecut pe ultimul drum soțul și tot aici vrea să moară și ea, se arată într-un reportaj marca "Moldova gândește" de la TV8.
Amplasată la poalele stâncilor, gospodăria mătușii Maria este prima care îți iese în cale. Ca un mărgăritar, frumos îngrijită și scăldată de soare, casa bătrânească cucerește pe oricine care trece pe alături. Mai ales că este puținele în care există și un bordei. Am bătut ușor în ochiul geamului, fără să știm că bătrânica dormita în acel moment. Dar s-a înviorat pe loc când am rugat-o să ne povestească despre traiul într-un bordei.
„- Eu nu mă supăr pe bordei. Dar bordei este și la porci.
-Vă vine lumea? Este interesată de construcție?
-Vin, vin, mai ales aici la mine. Dar mi-e cam rușine, că sunt bătrână și nu prea pot face curățenie”, susține gospodina.
Sute de oameni o vizitează anual, curioși să vadă cum arată o bașcă și cum e să trăiești într-un așa tip de locuință. În timp, această locuință și gospodina casei au căpătat o faimă națională.
„Mă râd pe mine, știți cum îmi spun? Am uitat cum îmi zic. Stai că nu-mi amintesc”.
În timp ce turiștii admiră forma estetică și unică a locuinței, mătușa Maria savurează confortul pe care îl oferă bașca. Vara e răcoare, iar iarna este cald. Nu s-a despărțit de ea, chiar dacă alături și-a construit o casă, mai spațioasă.
„Ei zic că are 100 de ani acest bordei. Eu când am venit, el era. Casa am făcut-o pe urmă. Aici stăteam, aici am crescut copiii”.
Aici și-a trăit cei mai frumoși ani și tot aici a trecut prin cele mai mari nenorociri, care au încărunțit-o mai devreme. Moartea soțului și a unuia dintre cei patru copii.
„A murit din cauza diabetului zaharat”.
Și moartea și-a legat-o tot de această bașcă.
„Din bașcă eu nu ies niciodată, pe urmă m-or scoate și m-or duce în altă bașcă. Acolo tot e cu pământ deasupra”.
Bașca în care trăiește Maria Ardeleanu este o raritate nu doar pentru localitatea Rogojeni, dar și pentru întreaga țară. Interesul turiștilor pentru ea este justificat pe deplin:
„- Întâi de aici încep, dar la băști nu au la cine să se ducă. Am uitat cum se zice cuvântului acesta... Iaca mi-am amintit: vedetă! Așa îmi zic. Dar ce este asta?
- Vă știe foarte multă lume. Eu v-am recunoscut că sunteți doamna Maria.
- Bine că mi-am amintit că nu era să dorm la noapte”.
„Atâta văd și eu lumea. Când vine lumea le spun: atâta văd și eu lumea din cornul acesta. Și mă râd”.
O ajută prin gospodărie una dintre fiice, care s-a mutat cu traiul nu departe - în stația Rogojeni, acolo unde casele sunt mai moderne, iar localitatea este situată pe loc drept, având și drumuri mai bune, dar și alte facilități. Ca ziua să decurgă mai ușor, iar liniștea să nu-i țiuie în urechi, mătușa Maria se mai ia cu singura sursă de zgomot, pe care o poate controla oricând - radioul.
Și-ar dori un televizor, dar crede că deja e prea bătrână pentru asta.
„A fost o fată și mi-a zis că dacă îi dau voie să se uite pe aici, îmi aduce un televizor”.
Ca o gazdă adevărată, ne-a poftit din nou în ospeție, atunci când vom fi prin preajmă.
La câteva case distanță, am cunoscut-o pe una dintre cele câteva vecine ale mătușii Maria. Poartă același nume și are aproape aceeași soartă.
„- Sunt singură, bărbatul a murit. Am fată la gară, fecior în Ucraina, dar nu poate veni din cauza războiului.
- Cu cine vorbiți toată ziua?
- Cu câinele și cu animalele. Dar mai sunt încolo vreo două babe”.
Nu are bașcă, dar se bucură că datorită lor satul este încă viu și atractiv pentru cei din jur
„Ei băștile, ia uite. Sunt de demult, au rămas de la bătrâni. Datorită lor mai vine lume-n sat. S-a făcut și un muzeu”.
„Această bașcă, care datează din secolul 18, a fost transformată în muzeu al satului Rogojeni. Informațiile arată că ultimii care au locuit aici sunt membrii familiei Țara. Este vorba de soț și soție, dar și cei 6 copii ai lor”.
În Republica Moldova, băști mai poți întâlni în satul Țîra și el amplasat pe malul Răutului. Potrivit datelor, acolo mai sunt păstrate circa 30 de băşti, dar foarte puține sunt utilizate de săteni.
