Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) l-a desemnat pe Ion Munteanu în funcția de procuror general interimar. Hotărârea a fost luată în cadrul ședinței de marți, 11 octombrie.
Ion Munteanu activează în calitate de procuror în Procuratura Anticorupție din anul 2010.
TV8.md reamintește că miercuri, 5 octombrie, a expirat mandatul actualului procuror general interimar, Dumitru Robu. Prin urmare, atribuțiile procurorului general au fost preluate de către adjunctul responsabil pe domeniul urmăririi penale, Eduard Bulat.
Dumitru Robu a fost desemnat de către CSP, procuror general interimar, după suspendarea lui Alexandr Stoianoglo.
Potrivit magistrat.md, de-a lungul carierei sale Ion Munteanu primit mai multe distincții, chiar dacă a figurat într-o procedură disciplinară intentată după reținerea unui tânăr protestatar minor la 8 aprilie 2009.
În anul 2015, pentru îndeplinirea exemplară a obligațiilor de serviciu, iniţiativă şi operativitate, cu prilejul aniversării a XXIV-a de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, s-a învrednicit cu Diploma de Onoare a Procuraturii de categoria II.
În 22 ianuarie 2016, cu prilejul Zilei lucrătorului în Procuratură, procurorul a primit Insigna de piept „Eminent al Procuraturii”. Ulterior în anul 2018 s-a învrednicit cu Medalia „Pentru serviciu impecabil”, Clasa III.
Procurorul a fost subiectul unei investigații realizate de Ziarul de Gardă care a scris despre averea și casa de milioane în care locuiește și care a fost donată de socrii săi.
Potrivit investigației, Munteanu locuiește într-o casă donată în 2017 de socrii săi, Valentin şi Elena Braşovschi. Valentin Braşovschi, socrul procurorului, este fostul administrator al companiei de construcţii „Dansicons” SRL, una din cele mai cunoscute de pe piaţă, fondată de fostul deputat Iurie Dârda. Braşovschi a plecat de la companie în februarie 2017, familia sa fiind proprietara companiei „Ideal Construct”, care din septembrie 2019 a trecut la Victor Soltan.
Imobilul cu o suprafață de 105,8 metri pătrați este ridicat în com. Stăuceni, mun. Chişinău. Are două niveluri şi a fost construită de soţii Valentin şi Elena Braşovschi în perioada 2012-2013, fiind finalizată în luna octombrie 2013. Pe 26 iulie 2017, în urma unui contract de donaţie, ea ajunge în proprietatea Nataliei Munteanu.

Foto:ZDG
Natalia Munteanu, soţia procurorului, este fondatoare la firma „Activ Grup” SRL, cu activităţi în domeniul construcţiilor, însă procurorul nu indică în declarațiile sale de avere acest lucru sau vreun venit obținut de către soția sa.
Citește continuarea pe Ziarul de Gardă.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md




























































