Poliția și reprezentanți ai instituțiilor pentru protecția drepturilor copilului au mers acasă la influencera Marina Cârnaț și soțul acesteia, Teodor Cârnaț, după declarațiile apărute în spațiul public potrivit cărora aceasta ar aplica pedepse fizice copiilor săi. Cei doi spun că oamenii legii s-au comportat „corect și profesionist”, însă vizita a fost stresantă pentru copii.
„Nu pentru că exista o plângere reală sau o situație de abuz, ci pentru că pe internet s-a viralizat interpretarea unor cuvinte dintr-un podcast. (...) Problema este că anumite organizații și pagini nu au citat cuvintele mele exact, ci au sustras din context și au interpretat, făcând amplificare maximă în public”, a spus Marina Cârnaț.
Influencera a menționat că vizita oamenilor legii a fost un moment stresant pentru copii, pentru că aceștia nu înțeleg contextul interpretărilor din internet.
„Faptul că autoritățile au reacționat rapid, eu foarte mult mă bucur. Dar eu mă voi bucura dacă autoritățile au reacționa la toate cazurile în care în realitate copiii sunt abuzați, dar nu la cele cazuri care sunt foarte virale în societate, mai ales când se spune Marina Cârnaț”, a adăugat Teodor Cârnaț.
Cei doi au declarat că au primit numeroase mesaje de ură și amenințări după izbucnirea scandalului.
„Condamnăm orice formă de violență, în special violența în familie”, a spus Marina Cârnaț.
TV8 a încercat să obțină mai multe detalii de la poliție, însă nu am primit un răspuns.
TV8.md amintește că influencera Marina Cârnaț a stârnit critici după ce a declarat într-un podcast că își disciplinează copiii prin pedepse fizice și că, la vârste fragede, aceștia „nu înțeleg decât prin durere”. Declarațiile au fost condamnate de Coaliția Națională „Viața fără Violență”, care acuză normalizarea violenței asupra copiilor și a cerut intervenția autorităților. Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului, Vasile Coroi, s-a autosesizat pe acest caz.
Ulterior, Marina Cârnaț a spus că „regretă dacă anumite fragmente au fost percepute altfel” decât intenția sa reală și a subliniat că nu susține abuzul asupra copiilor.
Astăzi, ministerul Muncii și Protecției Sociale s-a autosesizat în acest caz și a anunțat că a sesizat autoritatea tutelară din municipiul Chișinău pentru examinarea situației și pentru întreprinderea măsurilor necesare, conform cadrului legal.