Președinta Maia Sandu a venit cu o reacție la solicitarea lui Eduard Harunjen care a cerut anularea decretului din iulie 2019, prin care a fost demis din funcția de procuror general al Republicii Moldova.
„Lupta împotriva corupției va continua și toți cei care au servit regimuri corupte nu au șanse să revină în sistem”, a declarat șefa statului în exclusivitate pentru TV8.
TV8.md amintește că fostul procuror general Eduard Harunjen anunță că a solicitat președintei Maiei Sandu să anuleze decretul din iulie 2019, prin care a fost demis din funcția de procuror general al Republicii Moldova. Cererea prealabilă a fost depusă la Președinție conform prevederilor Codului administrativ și urmează a fi examinată în ordinea stabilită de lege.