Angajații din sectorul public, cu salarii mai mici de 15 mii de lei, vor primi un ajutor unic în sumă de 3000 de lei. Guvernul a aprobat, miercuri, 19 octombrie, decizia privind repartizarea și redistribuirea unor alocații prevăzute în legea bugetului de stat pentru anul 2022.
Prin urmare, mijloacele financiare vor fi acordate pentru susținerea angajaților al căror loc de muncă de bază este în cadrul autorităților/instituțiilor bugetare și care sunt remunerați conform Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.
Potrivit proiectului, din alocațiile bugetare aprobate vor fi repartizate mijloace financiare în sumă de 437,6 milioane de lei, dintre care 107,9 milioane de lei către autoritățile finanțate de la bugetul de stat, 327 milioane de lei către APL de ambele niveluri și 2,7 milioane de lei către CNAS.
„Se repartizează, din alocațiile aprobate în bugetul de stat pentru anul 2022, transferuri către bugetul asigurărilor sociale de stat în sumă de 2664,0 mii lei pentru achitarea plății unice cu caracter excepțional angajaților Casei Naționale de Asigurări Sociale.
Casa Națională de Asigurări Sociale, în calitate de administrator al bugetului asigurărilor sociale de stat, va majora veniturile și cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat cu suma transferurilor primite de la bugetul de stat pentru achitarea plății unice”, se arată în proiect.
Plata unică cu caracter excepțional nu va fi supusă impozitării.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md




































