Cinci oameni au murit, luni, 17 octombrie, după ce o dronă kamikaze trasă de ruși a lovit o clădire rezidențială din Kiev. Printre ei, tânărul cuplu Victoria și Bogdan Zamcenko, care închiriase un apartament în blocul transformat într-un morman de moloz, scrie publicația ucraineană Obozrevatel. Însărcinată în șase luni, Vica era somelier, iar soțul ei, specialist IT, notează Libertatea.
28 de drone kamikaze iraniene au fost lansate în capitala Ucrainei. Cele mai multe dintre ei au fost doborâte de apărarea Kievului, dar cinci au lovit ținta, a scris presa ucraineană. Una dintre drone a lovit o clădire veche cu patru etaje. În urma exploziei, o parte din bloc s-a prăbușit complet, iar locuitorii au rămas sub dărâmături. Salvatorii au reușit să elibereze 19 persoane de sub ruine. Din păcate, cinci oameni au murit. Victoria și Bogdan Zamcenko s-au numărat printre ei.

„Am vorbit cu Vica în acea dimineață. Stăteau pe casa scării. Mi-a spus nu pot părăsi casa pentru că o clădire a luat foc în apropiere. Doreau să plece din Kiev la Rivne, locul lor natal. Apoi a dispărut. Am încercat să o contactăm toată ziua până s-a aflat că a murit”, a declarat prietena ei, Ana Petrukova.
„De la salvatori, am aflat că au fost găsiți îmbrățișați!”, mai spune femeia.

Vica și Bogdan se cunoșteau de zece ani, s-au mutat acum trei ani la Kiev, unde închiriaseră un apartament în clădirea bombardată de pe strada Jilianska. Vica era însărcinată în șase luni, a dezvăluit Ana Petrukova.
„Vica și Bogdan aveau o relație foarte bună, erau o echipă, s-au susținut tot timpul. Aveau planuri de viitor. Vica era de somelier, își dorea foarte mult să devină mamă și să se realizeze ca femeie. Se pregăteau să-și cumpere propriul apartament”, a mai afirmat prietena Victoriei Zamcenko.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md




































