Un nou raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU) scoate la iveală atrocitățile la care au fost supuși civilii ucraineni de invadatorii ruși. Militarii au comis numeroase violuri, au împușcat și maltratat sute de civili, au jefuit locuințe și luat ostateci care au trecut, cât au fost prizonieri, prin chinuri groaznice. Victime ale ocupanților au fost inclusiv copiii.
Raportul dezvăluie că în martie 2022, în cea de-a doua lună a invaziei ruse în Ucraina, militarii lui Vladimir Putin au violat o tânără mamă, în vârstă de 22 de ani, l-au supus abuzurilor sexuale și pe soțul ei, după care i-au pus pe cei doi să întrețină raporturi sexuale în fața lor, iar pe fiica lor, o fetiță de doar patru ani, au obligat-o să le facă sex oral, arată raportul ONU.
Documentul mai detaliază modul în care o bătrână de 83 de ani dintr-o localitate din regiunea Cernigov a fost violată de soldații ruși în prezența soțului ei, un bărbat cu dizabilități fizice.
Un alt caz revoltător, scos la lumină în raport, vizează o femeie de 56 de ani din aceeași localitate, care a fost violată de doi militari în timp ce al treilea se masturba în fața lor. Indivizii i-au furat apoi femeii mâncarea și banii. Câteva săptămâni mai târziu, soțul ei a fost torturat și executat de ocupanții ruși.
Raportul mai dezvăluie și momentele cumplite prin care au fost nevoiți să treacă sute de copii ucraineni odată cu începutul războiului. Mulți dintre aceștia au fost ținuți captivi în condiții inumane, iar alții au ajuns să fie executați, de rând cu părinții lor. Este și cazul unui băiat de 14 ani, găsit mort, împreună cu un vecin. Ambii aveau răni la cap, provocate de armă, semn că au fost executați. Șocant este că mai multe fete minore au fost violate.
Războiul din Ucraina a limitat dreptul copiilor ucraineni la educație. În urma atacurilor neîncetate, au fost distruse sute de școli din mai multe regiuni din Ucraina.
Autorii raportului au mai documentat, de asemenea, cazuri de tortură, rele tratamente și detenție ilegală comise în zonele ocupate de forțele armate ruse - toate acestea fiind considerate crime de război.




































