Ucraina îndeamnă cetățenii fugiți care au fugit din țară la începutul războiului să nu revină acasă în această iarnă. Recomandare a fost anunțată de către vicepremierul ucrainean pentru a evita blocarea sistemului național de electricitate, scrie Digi24.
Din cauza bombardamentelor rusești care au vizat sectorul energetic au avut loc deconectări masive de curent în special în estul Ucrainei, Irina Vereșciuk le-a cerut ucrainenilor „să nu se întoarcă încă”.
„Trebuie să supraviețuim în această iarnă. Altfel, rețeaua electrică s-ar putea defecta”, a spus ea, citată de CNN.
„Vedeți ce face Rusia. Toată lumea vede asta. Să te întorci acum înseamnă să te expui pe tine, pe copiii tăi, pe rudele vulnerabile la asta. (...) În primăvară mi-ar plăcea foarte mult să lucrăm împreună pentru a reconstrui regiunea noastră Harkov, regiunea Herson și restul orașelor și așezărilor noastre aici, în Ucraina”, a adăugat Vereșciuk.
Oficialul ucrainean a declarat că situația s-ar putea înrăutăți, dar a subliniat că orice s-ar întâmpla, „supraviețuim în această iarnă și apoi ne gândim la orice altceva”.
TV8.md reamintește că ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a declarat că după atacurile rusești care au avut loc în ziua de luni, 10 octombrie, asupra mai multor orașe ucrainene, atacuri care au dus la distrugeri cumplite și au luat viețile oamenilor, exportul de electricitate către UE și R. Moldova a fost oprit. Andrei Spînu a precizat într-un comunicat că o parte din rachetele care au căzut pe teritoriul ucrainean, au lovit infrastructura energetică.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md





































