Primarul Capitalei, Ion Ceban anunță că va depune cerere prealabilă de chemare în judecată a premierului Natalia Gavriliță și ministrului Justiției Sergiu Litvinenco, învinuindu-i de lansarea unei campanii de dezinformare la adresa sa, cu scopul de a crea probleme înregistrării partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) și să descurajeze oamenii să susțină această formațiune.
Anunțul a fost făcut de Ion Ceban, în cadrul unui briefing de presă, după ce prim-ministra Natalia Gavrilița și ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, au afirmat că partidul lansat de edilul Capitalei „Mișcarea Alternativa Națională” (MAN), ar fi vizat de sancțiunile Statelor Unite. În realitate, Departamentul Trezoreriei SUA a constatat că echipa de consultanți ai cetățeanului rus Iurie Gudilin ar fi oferit sprijin partidului MAN.
„Doamna prim-ministru, Natalia Gavrilița, și ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, mai nu mi-au pus cătușele. M-au acuzat direct și au spus că spun că sunt în lista acelor entități sancționate. M-au învinuit de toate păcatele posibile și imposibile. Consider acțiunile lor ca fiind vădit intenționate spre defăimarea proiectului MAN și a mea personală. Mai grav e că de la tribuna Guvernului este atacat un partid în formare. Este o metodă murdară de a refuza să fie înregistrat MAN-ul. Am pregătit două cereri. Vom depune cererile prealabile de chemare în judecată a premierului și ministrului justiției”, a spus Ceban.
Primarul a menționat că dacă Natalia Gavrilița și Sergiu Litvinenco nu vor dezminți afirmațiile, atunci el va cere despăgubiri.
„Drept despăgubiri vom cere ca doamna prim-ministru și ministrul Justiției să măture Piața Marii Adunări Naționale un an de zile. Și trebuie să se roage să ne bage în lista de sancțiuni ca să nu măture ei. Repet, dacă rămân în picioare și nu vin cu dezmințiri, vor mătura PMAN-ul un an de zile”, a spus Ceban.
De asemena, primarul spune că va sesiza Consiliul Audiovizualului pentru a cere sancționarea promovării falsului la acest subiect de către mai multe instituții media. Totodată, primarul Capitalei s-a adresat în scris și Ambasadei SUA la Chișinău să ofere explicații publice la situația creată.
TV8 a solicitat un comentariu la acest subiect de la reprezentanții Guvernului.
„Nu înțeleg ce anume atacă instanța de judecată domnul Ceban. el afirmă că Natalia Gavrilița l-a menționat pe el ca fiind în lista persoanelor sancționate. Aceasta este un fals. Prim-ministra nici măcar nu a rostit numele lui. Dacă domnul Ceban insistă pe partea lui, are tot dreptul să meargă în instanță. Doamna prim-ministru a menționat MAN-ul ca fiind beneficiară de bani de la persoane înscrise în lista persoanelor sancționate”, a spus purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Anastasia Taburcean.


TV8 reamintește că miercuri, 26 octombrie, în cadrul briefingului de presă, șefa Executivului a precizat că pe lista persoanelor sancționate sunt menționați și cei care au beneficiat de ajutor financiar ilegal în timpul campaniilor electorale - ajutor care de fapt fură votul oferit al cetățenilor, Igor Dodon și Mișcarea de Alternativă Națională.
În cadrul unui briefing de presă, Natalia Gavrilița a declarat că pe lista persoanelor sancționate sunt menționați și cei care au beneficiat de ajutor financiar ilegal în timpul campaniilor electorale.
Departamentul Trezoreriei SUA a publicat lista completă a celor 9 persoane, cetățeni moldoveni și ruși, incluse în lista de sancțiuni Global Magnitsky. Pe lângă oligarhii moldoveni Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, dar și soția deputatului fugar, Sara Șor, în listă se regăsesc mai mulți cetățeni ruși, care ar fi fost consilieri ai fostului președinte al țării Igor Dodon, și care s-au întâlnit în campania pentru prezidențialele din 2020 cu mai mulți reprezentanți ai PSRM.
Sara Șor (cunoscută cu numele de scenă Jasmin) este o cântăreață pop, decorată președintele rus Vladimir Putin cu titlul de artist al poporului rus.
Igor Ceaika - potrivit Departamentului Trezoreriei SUA, înainte de alegerile parlamentare de la Chișinău din 2021, Igor Ceaika, om de afaceri și fiul fostului procuror general din Rusia, împreună cu secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, a elaborat planuri detaliate de subminare a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu și de a reîntoarce Republica Moldova în sfera de influență a Federației Ruse.
Ceaika și-a folosit relațiile și influența tatălui său pentru a-și acumula și asigura imperiul de afaceri.
Mai mult, același om de afaceri rus a intermediat o alianță între susținătorii lui Ilan Șor și Partidul Socialiștilor din Moldova, reprezentat atunci de Igor Dodon. În schimbul promisiunii de susținere din partea Rusiei în alegeri, Ceaika a obținut sprijin pentru o lege prin care SIS a fost trecut de sub controlul Președinției, sub cel al Parlamentului. Igor Ceaika s-a ales cu sancțiuni pentru complicitate sau implicare directă ori indirectă în folosul Guvernului Rusiei în treburile unui alt stat.
De altfel, Igor Ceaika a fost acționarul principal în companiile care dețineau posturile de televiziune Primul în Moldova și Accent TV, ambele afiliate socialiștilor. În decembrie 2019, Igor Ceaika, om de afaceri și feciorul cel mic al ex-procurorului general din Federația Rusă, a obținut cota parte de 51% în compania Media Invest Service, în timp ce Vadim Ciubara deținea 49%.
În anul 2021, la mijlocul verii, omul de afaceri a renunțat la acționariat, iar beneficiari noi au devenit cetățenii ruși Samvel Grigorian și Natalia Ermilova.
Ivan Zavorotnîi, de naționalitate rusă, este un asociat al lui Igor Ceaika, care face parte din consiliul de administrație al mai multor companii ale omului de afaceri.
Iurie Gudilin este un tehnolog politic rus și fost ofițer al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), care ar fi fost coordonatorul eforturilor din anii 2020 și 2021 de a influența rezultatul alegerilor din Republica Moldova. În acest sens, Gudilin a colaborat cu cetățenii ruși Olga Grak și Leonid Gonin.
Gudilin, Grak și Gonin l-au consiliat pe fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, în timpul campaniei pentru prezidențialele din anul 2020. Consultanții ruși au avut întâlniri cu un număr mare de membri ai PSRM, condus pe atunci de Igor Dodon. În cadrul acestor întâlniri, Gudilin și Grak au făcut presiuni asupra membrilor de frunte ai PSRM să le accepte asistența și sprijinul, în schimbul promisiunii vor fi avantajați în fața Administrației prezidențiale a Rusiei. În 2020, Gudilin a facilitat și un canal de plată, folosind criptomonede, probabil pentru finanțarea operațiunilor de influență electorală.
În 2021, aceiași consultanți au propus serviciile Ministerului de Interne al Rusiei pentru localizarea cetățenilor moldoveni care locuiesc în Rusia și a-i convinge să voteze.
Echipa lui Gudilin a oferit, de asemenea, sprijin unui grup de politic de opoziție, Mișcarea Alternativa Națională (MAN), condus de primarul Capitalei, Ion Ceban. Potrivit Departamentului Trezoreriei, aceste eforturi de influență sunt strâns coordonate cu utilizarea energiei de către Moscova ca armă politică împotriva Guvernului Republicii Moldova. Gudilin și echipa acestuia au plănuit să angajeze o echipă permanentă pentru a posta comentarii pe rețelele de socializare și transmisiuni online.
Iurie Gudilin a lucrat manager al Agenției de Cercetare de Internet, sancționată de SUA, pentru înființarea unei fabrici de troli.
Alexei Troșin este și el un asociat al lui Igor Ceaika. În 2018, cei doi au investit milioane de dolari pentru a înființa Corporația Națională de Inginerie, aparent o firmă de inginerie, care lucrează la proiecte tehnologice pentru întreprinderile rusești și de stat. În realitate, desfășura activități hacking.





























































