Premieră medicală! Medicii unui spital din Maryland, SUA au transplantat o inimă de porc unui bărbat.
Pacientul este David Bennet, în vârstă de 57 de ani, care a acceptat experimentul nefiind eligibil pentru un transplant de inimă umană, notează abcNEWS.
„Fie era să mor, fie să fac acest transplant. Vreau să trăiesc. Era ultima mea șansă”, a spus Bennett cu o zi înainte de operație, potrivit unei declarații furnizate de Universitatea din Maryland.
Operația a avut loc vineri, 7 ianuarie și a durat 7 ore. Transplantul a demonstrat că inima unui animal modificat genetic poate funcționa în corpul uman fără respingere imediată.
Deși este prea devreme pentru a ști dacă operația a fost un succes, aceasta marchează un pas important în încercarea de a folosi într-o zi organele animale în scopul salvării vieților oamenilor.
Pacientul se simte bine și este monitorizat de medici și specialiști.



























































