Norvegia, cel mai mare furnizor de gaze naturale al Europei, va sprijini Republica Moldova și Ucraina pentru a trece cu bine de iarnă. Premierul norvegian, Jonas Gahr Store, dar și omologii săi din Finlanda, Suedia și Islanda s-au angajat marţi, 1 noiembrie, să ajute țara noastră, dar și pe cea vecină, să-şi asigure aprovizionarea cu gaze în perioada rece a anului.
„Trebuie să asigurăm gaz Ucrainei pentru a putea trece iarna. Este un lucru pe care toţi trebuie să-l sprijinim”, a declarat premierul norvegian, la o conferinţă de presă comună cu omologii săi din țările nordice, după o reuniune a Consiliului Nordic desfăşurată la Helsinki, de la care a lipsit premierul danez Mette Frederiksen, din cauza alegerilor parlamentare.
Premierul norvegian a semnalat că atât Ucraina, cât şi Republica Modova „au nevoie urgent” de garanţii că vor primi în continuare gaz, informează HotNews.
Şeful guvernului de la Oslo nu a oferit însă detalii despre cum ar putea contribui Norvegia la aprovizionarea cu gaze a Ucrainei şi a Republicii Moldova.
Norvegia este acum cel mai mare furnizor de gaze al Europei, potrivit datelor furnizate de Refinitiv Eikon, depășind țara condusă de președintele Vladimir Putin, după ce aceasta a tăiat sau redus livrările de gaze naturale către mai multe „țări neprietenoase”.
TV8.md reamintește că prim-ministra Natalia Gavrilița a avut vineri, 28 octombrie, o convorbire telefonică cu omologul său norvegian, Jonas Gahr Stoere. Oficialii au discutat despre „situația dificilă cu care se confruntă Republica Moldova”, în special despre criza energetică din țară, „tot mai profundă din cauza ultimului atac al Rusiei asupra infrastructurii critice din Ucraina”.
Republica Moldova va primi în noiembrie, 5,7 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi de la concernul rus Gazprom, „ceea ce reprezintă 51% din volumele agreate conform contractului”. Din acestea, 3,4 milioane de metri cubi pe zi vor fi livrate consumatorilor de pe malul drept al Nistrului.







































