Un bărbat din Ocnița a fost amendat cu 900 de lei după ce a fost prins la volanul unui UAZ plin cu lemne „furate”.
Potrivit Inspecției pentru Protecția Mediului din Ocnița, mașina a fost stopată în timpul efectuării raziilor privind contracararea tăierilor ilegale pe teritoriul satului Bârnova. Bărbatul avea mașina plină ochi cu masa lemnoasă de specia salcâm și fără acte legale de proveniență.
În urma măsurilor întreprinse de către inspectorii de mediu, s-a constatat că masa lemnoasă provine din fâșia forestieră din localitate. Bărbatul s-a ales cu un proces verbal și o amendă de 900 de lei. Asta chiar dacă, potrivit inspectorilor de mediu, suma prejudiciului constituie 3 087 de lei.
Totodată, inspectorii de mediu atenționează că raziile se vor intensifica. În această perioadă, fiind atestată o creștere a tăierilor ilicite de pădure. În dimineața zilei de vineri, inspectorii de mediu din Căușeni au raportat despre tăierea ilicită a 57 arbori de salcâm și pomi fructiferi. În acest caz, făptașii nu se cunosc. Prejudiciul cauzat mediului constituie 5417 lei.
Materialele întocmite au fost înaintate Inspectoratului de Poliție Căușeni, pentru identificarea persoanelor care au comis contravenția.