Asociația Promo-LEX solicită Parlamentului ajustarea proiectului Codului electoral conform recomandărilor Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR. Mai mult, reprezentații Promo-LEX au transmis câteva aspecte importante din Opinie, asupra cărora Parlamentul ar trebui să-și concentreze eforturile pentru îmbunătățirea proiectului noului Cod electoral:
- clarificarea în proiectul de Cod a „motivelor obiective” care pot determina organizarea alegerilor în două zile;
- perfecționarea mecanismului de constituire a CEC astfel încât să fie asigurată imparțialitatea și neutralitatea politică a instituției;
- revizuirea condițiilor de selecție și numire, dar și demitere a membrilor CEC, specificarea clară a acestor condiții în lege;
- detalierea procedurilor de selecție și numire a președinților CECE II, precum și perioada mandatului acestora, pentru a garanta activitatea liberă de orice influență politică;
- reglementarea în proiectul Codului electoral a proceselor electorale în UTA Găgăuzia;
- asigurarea oportunităților egale de participare în alegeri prin impunerea colectării semnăturilor atât de către candidații independenți cât și de partidele politice, ținând cont de reprezentativitatea acestora;
- revizuirea condițiilor de eligibilitate a candidaților la funcția de președinte și de primar, astfel încât acestea să fie conforme standardelor internaționale;
- revizuirea prevederii privind obligarea președintelui țării și primarilor de a compensa cheltuielile de organizare a alegerilor în cazul demisiei acestora lor la începutul mandatului;
- identificarea unui mecanism de verificare a respectării plafoanelor donațiilor în raport cu venitul anual al donatorilor, în special în cazul donatorilor de peste hotare;
- revizuirea responsabilității exclusive a contestatarilor (alegătorilor și concurenților electorali) de probare a faptelor pe care își întemeiază pretențiile; p
- păstrarea competențelor de confirmare/infirmare a legalității alegerilor locale de către instanța de judecată, etc.
Totodată, solicită Parlamentului să examineze și alte recomandări prezentate anterior de Asociația Promo-LEX în cadrul consultărilor publice.
„Recomandăm, în mod solidar cu opinia exprimată de Comisia de la Veneția și OSCE/ODIHR, identificarea unui consens larg și a unui angajament constructiv, din partea tuturor forțelor politice reprezentate în Parlament, în adoptarea noului Cod electoral”, notează Asociația Promo-LEX.




































