Problemele cu care se confruntă ţara noastră: criza energetică, compensațiile pentru perioada rece a anului, necesitatea de investiții în sistemul de apă și canalizare a localității. Toate acestea au fost discutate de preşedintele Maia Sandu cu primarii şi localnicii din localitatea Mereșeuca, din raionul Ocnița.
Șefa statului a mai discutat cu cetățenii despre problemele micilor antreprenori și soluțiile pentru acestea, dar și despre piețele de desfacere pentru micii fermieri.
„Am vizitat grădinița și școala din localitate și m-am bucurat să văd că și cei mici, și elevii au parte de condiții bune”, a declarat președinta.




















