Fostul deputat democrat, Vladimir Andronachi, a fost reținut, a confirmat pentru TV8 purtătorul de cuvânt al PCCOCS, Emil Gaitur. Acesta este bănuit de crearea și conducerea unei organizații criminale.
Contactat de TV8, avocatul Vladimir Moșneaga, ne-a declarat că clientul său a fost reținut pentru o cauză penală pornită în 2021.
TV8.md amintește că fostul deputat Vladimir Andronachi a scăpat de arest printr-o decizie a Curții de Apel Centru, după ce procurorul a depus cu întârziere cererea de prelungire a măsurii preventive. Decizia a fost pronunțată la 2 februarie. Reprezentanții Procuraturii Anticorupție (PA) au declarat pentru TV8 că Andronachi nu este monitorizat electronic și nici nu are interdicție de a părăsi țara.
Andronachi este bănuit că ar fi spălat 360 de mii de dolari în primul episod și încă 100 de mii de dolari în al doilea. Acesta pledează nevinovat.
Vladimir Andronachi a fost reținut și deținut în arest preventiv în perioada 2 septembrie - 24 decembrie 2025, după care instanța de fond a dispus înlocuirea arestului în penitenciar cu arest la domiciliu. Măsura a fost însă anulată la final de an de Curtea de Apel Centru, care a decis revenirea lui Andronachi după gratii.
Acesta este vizat și în dosarul „blanchetelor pentru pașapoarte”, care se referă la o serie de contracte semnate în anii trecuți, prin care statul era obligat să plătească taxe de tip „royalty” unor companii private pentru utilizarea tehnologiilor în producția documentelor de identitate. Această taxă „royalty” presupunea ca fiecare cetățean care solicita un pașaport în acea perioadă să plătească nejustificat suma de 13 dolari, inclusă în costul serviciului.
Aceste contracte au făcut parte dintr-o schemă defavorabilă pentru stat și cetățeni. În urma suspiciunilor de abuz în serviciu, corupție și spălare de bani, în 2021 a fost deschis un dosar penal ce vizează fapte comise între 2014 și 2020, cu un prejudiciu financiar total estimat la aproximativ 41 de milioane de euro, cauzat de foști oficiali din instituțiile responsabile cu emiterea actelor de identitate.
Anterior, investigația Cutia Neagră PLUS, „Bomba cu ceas de sub ASP” a scos la iveală schema lui Plahotniuc prin care, începând cu 2014, am fost furați cu toții la fiecare act de identitate pe care l-am perfectat.