Marina Tauber rămâne în arest la domiciliu. Hotărârea a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. În fața instanței s-au adunat câteva zeci de susținători ai săi. Tot în fața lor, Tauber s-a plâns, săptămâna aceasta, că este nevoită să poarte la picior brățara- dispozitiv prin care este interceptată.
„Mă simt că fac parte dintr-un experiment. O să vă arăt ceva, dacă s-a ajuns la așa o lipsă de respect. Iată, cu acest dispozitiv sunt obligată să umblu 24 din 7, să dorm, să beau, să mănânc, etc. Și cu acesta tot. Asta e justiția noastră, iată, așa, își bat joc, și cred că, în acest mod, mă vor putea înjosi”.
Li s-a plâns Marina Tauber susținătorilor săi, care au venit la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, după ce ședința de judecată a fost amânată întrucât procurorul pe caz nu s-a prezentat la ședință. Astfel, că la o zi distanță, vineri, Tauber a venit din nou în fața magistraților, unde tradițional a fost întâmpinată de mai mulți susținători.
După ședință, deputată a ieșit la microfon în fața mulțimii și a anunțat decizia magistraților.
„ Solicitarea avocaților mei a fost respinsă, ceea ce înseamnă că eu rămân în arest la domiciliu. Eu vă spuneam ca așteptări mari să nu aveți, pentru că vedeți cât de mult noi îi încurcăm Maiei Sandu.”
Anterior, Președenția a menționat că nu comentează acuzațiile politice. Marina Tauber a ajuns, din nou, în arest la domiciliu, pe 25 octombrie, după ce judecătorii de la Curtea de Apel au admis recursul procurorilor și au schimbat măsura preventivă de arest.
Parlamentara a fost reținută la scurt timp, după ce oamenii legii au descins cu percheziții în mai multe locații din țară, în cadrul unui dosar pornit cu privire la finanțarea ilegală a Partidului Politic Șor. Tauber este vizată în două cauze penale, pornite pe faptul „acceptării cu bună știință a finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat” și „falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului „Șor”.
Potrivit procurorilor, s-a constatat că formațiunea ar fi acceptat conștient bani de proveniență dubioasă, din partea unei grupări criminale, care erau folosiți în interes de partid, precum onorarii pentru artiști, salarii pentru membri și organizarea de proteste. Banii grupului criminal ajungeau în Republica Moldova sub formă de transferuri și convertiri, inclusiv în criptovalută, iar pentru a camufla originea mijloacelor financiare, erau folosite diverse canale de finanțare precum Dubai, Viena, Monaco.




































