Europa a trecut prin cea mai caldă lună octombrie din istorie. Temperaturi zilnice record au fost înregistrate în mai multe locuri din Europa de Vest. Mai exact, Austria, Elveția, Franța, precum și mari părți din Italia și Spania au avut parte de valori termice cu mult peste normalul acestei perioade, scrie Politico.
Potrivit datelor organismului european Copernicus Climate Change Service (C3S), în luna octombrie, Europa a avut parte de temperaturi medii cu aproape 2°C peste perioada de referință 1991-2020.
Singurele zone ale continentului în care luna octombrie a acestui an a fost mai rece decât media au fost câteva insule grecești și Islanda. În unele părți ale Balcanilor și ale Greciei, s-au înregistrat temperaturi aproape medii, iar în restul Europei, a fost mai cald decât media ultimelor trei decenii.
La nivel global, octombrie 2022 a fost cu 0,41°C mai cald decât media perioadei 1991-2020 și a fost cu doar 0,04°C mai rece decât octombrie 2019 - cel mai cald octombrie înregistrat, a menționat un purtător de cuvânt al C3S.
Potrivit Libertatea, anterior, Copernicus a avertizat că încălzirea climei în Europa este de două ori mai rapidă decât media globală. Experții care au întocmit acest raport avertizează că, pe măsură ce tendința de încălzire continuă, căldura excepțională, incendiile de vegetație, inundațiile și alte rezultate ale schimbărilor climatice vor afecta profund societatea, economiile și ecosistemele.
Din 1991 până în 2021, în Europa, temperaturile au crescut cu o rată medie de aproximativ 0,5°C în fiecare deceniu.





































