Președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Vladislav Gribincea, afirmă că va fi greu de convins CEDO că doar finanțarea obscură a unui partid este suficientă pentru interzicerea lui.
„Pana acum, CEDO a acceptat interzicerea doar a partidelor politice care promovau (direct sau prin conducerea sa) violența sau care respingeau principiile democratice. Va fi greu de convins CEDO că doar finanțarea obscură a unui partid este suficientă pentru interzicerea lui (deoarece există alte măsuri de combatere a finanțării ilegale a partidului). Interesantă ar fi totuși discuția despre finanțarea obscură folosită pentru impulsionarea acțiunilor nedemocratice”, a scris Vladislav Gribincea pe pagina sa de Facebook.
TV8 amintește că miniștrii a aprobat, în cadrul ședinței de miercuri, 9 noiembrie, proiectul hotărârii de Guvern prin care Ministerul Justiției propune verificarea constituționalității Partidului Șor.
Potrivit ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, în sesizarea înaintată sunt prezentate suficiente argumente care denotă faptul că, prin toate activitățile de până acum, Partidul Șor a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și pune în pericol suveranitatea și independența Republicii Moldova.
„La toate scrutinele la care a participat, Partidul Șor a fost sancționat pentru încălcarea legislației electorale, inclusiv pentru finanțare ilegală. Mai mult, acțiunile de finanțare ilegală capătă proporții tot mai mari față de ceea ce a fost în trecut, partidul fiind investigat chiar și în prezent în cadrul unor cauze penale privind finanțarea ilicită venită din partea unui grup criminal organizat, dar și pentru sprijinul larg de care a beneficiat și beneficiază acest partid din partea serviciilor secrete ale Federației Ruse”, a menționat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.
Conform sesizării, acțiunile comise de Partidul Șor pe parcursul ultimilor 6 ani sunt incompatibile cu principiile fundamentale ale democraţiei. În plus, pe lângă investigațiile jurnalistice, care demonstrează încercările partidului de a submina vectorul de dezvoltare europeană a Republicii Moldova cu implicarea serviciilor secrete din alte state, în document este menționat și faptul că, recent, liderul formațiunii a fost inclus pe lista de sancțiuni a Statelor Unite ale Americii.




































