Situația pădurilor din Republica Moldova este una dezastruoasă. Doar 11 la sută din suprafața țării este împădurită, deși ne dorim să ajungem la 30 la sută. Pentru asta trebuie să sădim păduri pe 100 de mii de hectare. Acest lucru însă costă mult - circa un miliard de euro. Anul acesta, pe lângă faptul că s-a mărit cererea de lemn și se taie mai mult decât anul trecut, se mai și fură peste măsură. Cei care ar trebui să păzească și să protejeze pădurile, sunt cei care le decimează și le distrug. Unii dintre șefii de ocoale și chiar pădurari și-au dezvoltat afaceri în domeniul lemnului. Pe de altă parte, inspectorii de Mediu încearcă să blocheze și să sancționeze aceste abuzuri, dar sunt puțini și nu sunt asigurați cu dotarea necesară. Există și situații în care silvicultorii își fac treaba cu adevărat și acest lucru se vede în situația de pe teren. În sprijinul autorităților vin și voluntarii care, de cele mai multe ori, din resursele proprii și din donațiile celor care sunt interesați de protejarea mediului, cumpără puieți și împăduresc terenuri noi. O picătură într-un ocean putem spune.
Acum 5 zile, Inspectorii de Mediu din Hîncești, au depistat în Ocolul silvic Bujor, în urma controalelor în două parchete, un volum de circa 130 de metri cub de masă lemnoasă necontabilizată. Dacă lemnul nu era depistat în urma acestui control, urma să fie comercializat ilegal cetățenilor, cauzând prejudicii statului în valoare de aproximativ 100.000 lei. Vinovat pentru tăierea ilicită a lemnului a fost găsit șeful ocolului silvic, care a fost sancționat cu 10.000 de lei și a fost eliberat din funcție. Acesta a recunoscut, în prezența inspectorilor, că într-adevăr există o diferență în cantitatea de lemn extras din ocolul respectiv. Altceva ne-a spus Igor Florea. Șef de ocol declară că nu au existat ilegalități la fața locului, totul fiind centralizat și contabilizat conform legii. Am adus acest caz și în atenția ministrului Mediului. Dar, din păcate, aceasta nu este singurul caz de tăieri ilegale. Dacă urmărim pagina de Facebook a Inspectoratului de Protecție a Mediului, vedem astfel de ilegalități aproape zilnic. Deseori însă cantitatea de lemn depistat este într-un volum relativ mic, atât cât să încapă într-o căruță ori camionetă, semn că marile tăieri nu sunt depistate. Defrișările clandestine se produc fără ca oamenii să se gândească la faptul că, în acest fel, pădurile devin tot mai puține, ceea ce atrage o mulțime de probleme, începând cu seceta și terminând cu calitatea solurilor. În prezent, suprafețele acoperite de păduri în Republica Moldova nu depășesc 11-12% deși, ar trebuie să fie de circa 30 la sută. De la Hîncești, am mers către Parcul Național Orhei, un fond forestier cu o suprafață de aproximativ 337.92 km2. O întindere mare de pădure, pe teritoriul a mai multe raioane unde, în vara acestui an au fost descoperiți arbori tăiați ilegal. Ne-am întâlnit cu inginerul silvic Vladislav Grati, pentru a discuta despre lucrările care se fac în acest parc, cum se execută corect întreținerea și mai ales, întinerirea parcului. Există și situații când este necesar să se facă lucrări în păduri, fiind ele chiar și arii protejate, pentru a nu periclita existența întregului ecosistem.
Pregătirea și efectuarea lucrărilor de întinerire a pădurii necesită o anumită tehnică și o perioadă îndelungată de timp. Planurile autorităților sunt foarte ambițioase și anume, împădurirea a 100.000 de hectare de teren. Pentru asta, după calculele Ministerului Mediului, ar fi necesar aproximativ 1 miliard de euro. Cum va fi găsită această sumă și prin ce metode se vor face împăduririle, am încercat să aflăm de la fostul și de la actualul ministru al Mediului. O soluție ar fi ca o parte din împădurire să o facă experții din Turcia, țară care deține o vastă experiență la acest capitol. Însă, pădurile nu cresc atât de repede precum ne-am dori. E nevoie de cel puțin 7-10 ani ca să formeze coroane. Și în timp ce unii ciopârțesc fără milă pădurile, alții le sădesc. Un astfel de eveniment a avut loc săptămâna trecută, lângă satul Bălăbănești, raionul Criuleni. În noiembrie, în Republica Moldova s-a desfășurat campania de împădurire. În cadrul acesteia, au fost plantați 276570 de puieţi pe o suprafaţă de 225.6 hectare. Însă, nimeni nu garantează câți dintre ei se vor prinde și vor rezista, pentru că e nevoie de minimum 3 ani să fie îngrijiți.
Un reportaj de Constantin Niculae
Imagine de Vlad Glinjan












































