Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1469: Enigma 2.0 și plan secret. Trump se ia de Zelenski, iar Rusia amenință cu Al Treilea Război Mondial

/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 264: Mașină-capcană și vizita lui Zelenski la Herson. Șeful NATO: Următoarele luni vor fi dificile

missing
14 noiembrie 2022, ora 18:05

Războiul din Ucraina continuă și în ziua cu numărul 264. Bucuria ucrainenilor din Hersonul eliberat a fost umbrită de explozia unei mașini-capcane, care a făcut victime.

Totodată, Rusia s-a ales cu noi acuzații de crime de război din partea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care s-a arătat sigur că victoria Kievului se apropie și a vizitat orașul Herson după eliberare.

UPDATE Responsabili ruşi şi americani poartă discuţii la Ankara, a relatat luni cotidianul rusesc Kommersant, citând o sursă, potrivit Reuters.

UPDATE Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA (CIA), William Burns, s-a deplasat luni în Turcia, pentru o întâlnire cu directorul Serviciului rus de Informaţii Externe (SVR), Serghei Narîşkin, pe care l-a avertizat asupra consecinţelor unui eventual atac nuclear al Rusiei în Ucraina. Aceasta este prima întrevedere directă între oficiali din SUA şi Rusia organizată de la începerea invaziei militare ruse în Ucraina, în februarie.

UPDATE Un lunetist ucrainean susține că a executat a doua cea mai lungă lovitură de luptă din istorie, potrivit șefilor militari de la Kiev. Lunetistul, nenumit, a doborât ținta de la o distanță de 2 710 m, potrivit armatei ucrainene, care a publicat o înregistrare a loviturii privită prin luneta armei. Dacă acest lucru se confirmă, trăgătorul de elită ucrainean l-ar depăși pe britanicul Craig Harrison, care a ucis doi luptători talibani la o distanță de 2.475 m în provincia Helmand, Afganistan, în 2009, notează Newsweek.

UPDATE Șeful grupului militar privat rus Wagner, magnatul Evgheni Prigojin, a luat apărarea unei înregistrări video brutale care ar arăta moartea unui mercenar care a dezertat în Ucraina, relatează BBC.

UPDATE Liderul rus Vladimir Putin a acordat primele sale titluri de „Mamă-eroină”, reluând astfel o tradiţie sovietică ce consta în a premia femeile care aveau de la zece copii în sus, potrivit unui decret prezidenţial publicat luni, informează AFP.

UPDATE Locuitorii din Crimeea vor fi la fel de fericiți să întâmpine armata ucraineană precum cei din Herson, afirmă Eskender Bariev, un membru al Mejlis, legislativul tătarilor din Crimeea, citat de revista The New Voice of Ukraine.

UPDATE Mihail Kasianov a declarat că retragerea trupelor rusești din Harkov și Herson este o „demonstrație că Putin pierde războiul”. „Cred că în câteva luni va avea loc ultimul act (de război - n.r.)”, a declarat el pentru Sky News, citat de Mediafax.

UPDATE Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat luni că puterea Moscovei nu trebuie subestimată, în ciuda succeselor recente pe câmpul de luptă ale ucrainenilor, relatează Reuters. „Nu trebuie să facem greşeala de a subestima Rusia. Forţele armate ruse păstrează capacităţi importante precum şi un mare număr de soldaţi şi Rusia şi-a demonstrat voinţa de a-şi asuma pierderi importante”, a declarat Stoltenberg în timpul unei conferințe de presă comune cu oficiali guvernamentali olandezi la Haga. Forțele ruse au lansat mai multe lovituri aeriene cu rachete şi drone kamikaze asupra infrastructurilor ucrainene, în special asupra reţelelor energetice, lăsând fără curent milioane de oameni. În acest contextul, șeful NATO a avertizat că „lunile următoare vor fi dificile”. „Obiectivul lui Putin este să lase Ucraina în frig şi în întuneric în această iarnă”, a mai spus Stoltenberg, notează Libertatea.

UPDATE Oficialii ruşi şi americani ar fi purtat luni discuţii în Turcia, în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat Herson şi a promis că va continua să recupereze toate teritoriile ocupate.

UPDATE Ucraina trebuie să decidă ce condiții sunt acceptabile pentru negocierile menite a pune capăt războiului declanşat de Rusia, a declarat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, avertizând totodată că puterea Moscovei nu trebuie subestimată, în pofida recentelor succese ucrainene pe câmpul de luptă, notează Rador.

UPDATE Întrebat despre înregistrarea video care arată uciderea brutală a unui dezertor din grupul Wagner de către mercenarii „bucătarului” lui Putin, Kremlinul afirmă că un asemenea subiect „nu este treaba” administrației prezidențiale, relatează Interfax.

UPDATE Rusia a comis 46.432 de crime de război în teritoriile pe care le-a ocupat după declanşarea invaziei din Ucraina, pe 24 februarie, relatează Agerpres, care citează agențiile de presă Ukrinform şi EFE.

UPDATE După începutul conflictului ruso-ucrainean, cererea de buncăre private care să poată proteja împotriva atacurilor aeriene crește într-un ritm alert. În urma mobilizării, cererea pentru astfel de adăposturi a crescut și mai mult, notează meduza.

UPDATE În Herson, cântecele ucrainene au fost interzise, vorbirea în ucraineană putea duce la arestare, iar studenților li s-a spus că sunt ruși. Dar localnicii nu s-au supus, se arată într-un reportaj NYT.

UPDATE Retragerea trupelor rusești de pe teritoriul Ucrainei este inacceptabilă pentru Moscova drept condiție preliminară pentru începetrea negocierilor, a declarat Aleksandr Grușko, adjunct al ministrului de externe al Federației Ruse. "Nu, asemenea condiții sunt inacceptabile", a declarat astăzi Grușko jurnaliștilor. "Președintele nostru ne-a spus în repetate rânduri că suntem pregătiți pentru convorbiri. Dar aceste convorbiri trebuie să țină cont, bineînțeles, de situația din teren", a remarcat adjunctul ministrului rus de externe, notează Știripesurse.

UPDATE Un moldovean în vârstă de 36 de ani, originar din raionul Strășeni, a fost condamnat la trei ani și șase luni pentru că ar fi luptat alături de separatiștii pro-ruși în Donețk, Ucraina, fapte comise în schimbul unor sume mari de bani.

UPDATE Ucrainenii l-au identificat pe bărbatul care a furat ratonii și alte animale de la grădina zoologică din Herson înainte de retragerea rusească, povestea acestuia ilustrând soarta nu tot timpul fericită a celor care au susținut anexarea Crimeii de către Moscova.

UPDATE Vladimir Putin, ale cărui trupe sunt în prezent angajate într-o ofensivă în Ucraina, a ales să nu se deplaseze la summitul G20, care îşi va deschide lucrările marţi în Bali (Indonezia), probabil pentru a nu repeta experienţa de acum opt ani, când, după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea în 2014, a mers la totuşi la reuniunea G20 din Brisbane (Australia), unde a fost vizat de numeroase critici, sfârşind prin a pleca acasă înainte de încheierea summitului, notează luni într-un comentariu Agenția France Presse.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că va lăsa fără comentarii vizita lui Volodimir Zelenski la Herson. „Cunoașteți că acesta este un teritoriu al Federației Ruse”, a declarat Peskov.

UPDATE Exodul sutelor de mii de ruși care au fugit de mobilizare a remodelat puternic economiile fostelor națiuni sovietice precum Kârgâzstan, unde prețurile pe piața imobiliară au crescut accelerat, iar unele afaceri locale au prins avânt, notează Digi24.

UPDATE Forţele ucrainene au lichidat 510 militari ruși în ultimele 24 de ore, astfel că numărul invadatorilor ucişi pe front, de la începutul războiului, a ajuns la 81.370 - potrivit unui raport publicat luni de Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei.

UPDATE Acuzat de înaltă trădare, Vladimir Kara-Murza afirmă într-o scrisoare din arest, trimisă BBC, că nu are regrete pentru criticile sale la adresa Kremlinului, „pentru că tăcerea este o formă de complicitate”. De asemenea, opozantul rus își exprimă convingerile că Rusia nu este sortită autocrației și că locuitorii săi nu sunt toți „spălați pe creier" - adepți ai lui Putin, scrie Libertatea.

UPDATE Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a efectuat o vizită-surpriză la Herson. Imagini au fost postate pe rețelele sociale. "Mergem înainte” şi "suntem gata pentru pace, pace pentru întreaga noastră ţară", a spus Zelenski, adresându-se trupelor ucrainene, în Herson. Totodată, el a mulţumit NATO şi tuturor ţărilor care au susţinut Ucraina, subliniind că sistemul de rachete Himars "a făcut o diferenţă uriașă". Zelenski a numit luni retragerea Rusiei din Herson ca fiind "începutul sfârșitului războiului", în timp ce a lăudat soldaţii şi a făcut selfie-uri cu ei în oraşul recent eliberat din sudul ţării.

UPDATE Generalul american în retragere Ben Hodges, fost șef al armatei americane în Europa, a transmis pe Twitter că, odată cu eliberarea Hersonului, armata Ucrainei va începe să tragă cu rachete HIMARS de pe această poziție inclusiv spre Crimeea, care este în raza de acțiune. Hodges afirmă că o contraofensivă ucraineană va elibera Mariupol și Melitopol până în ianuarie, urmând după aceea faza decisivă în Crimeea, notează Digi24.

UPDATE Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei a spus că „unui număr de reprezentanți ai presei care au încălcat regulile de lucru în zona de ostilități le-au fost revocate permisele de muncă și le-au fost anulate acreditările de presă”, notează Adevărul.

UPDATE  Presa de propagandă din Rusia acuză Statele Unite că aduc tot mai multe nave încărcate cu armament, inclusiv vehicule infanterie Bradley și tancuri Abrams în flancul estic al NATO, după ce Putin a ordonat invazia în Ucraina, potrivit Newsweek.

UPDATE Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a fost transportat la spital după ce a suferit o problemă de sănătate în urma sosirii sale la summitul Grupului celor 20 de la Bali, au anunțat luni autoritățile indoneziene, relatează ABC News. Purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Extene a publicat drept dezmințire un video în care Lavrov apare la o masă de la terasă.

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, duminică, într-un nou discurs, că rușii au lovit cu rachete cinci regiuni din Ucraina, potrivit Agerpres.

UPDATE Şeful Comisiei Dumei de Stat pentru investigarea faptelor de imixtiune a statelor străine în afacerile interne ale Rusiei, Vasili Piskariov, a anunţat că în camera inferioară a Parlamentului rus se discută privarea de cetățenie dobândită, pentru discreditarea Forțelor Armate ale Rusiei şi apeluri la încălcarea integrității teritoriale a Rusiei și participarea la activitățile organizațiilor nonguvernamentale, potrivit TASS, scrie Rador.

UPDATE Trupele ruse au capturat localitatea Maiorsk din estul regiunii Doneţk, informează un comunicat emis duminică de Ministerul rus al Apărării, potrivit CNN, scrie Rador. Este prima victorie revendicată de Moscova după retragerea armatei ruse de pe malul vestic al Niprului, în Herson. „Ca rezultat al operaţiunilor ofensive de succes ale trupelor ruse, localitatea Maiorsk a fost complet eliberată pe direcţia Doneţk", a declarat Igor Konaşenkov, purtător de cuvânt al ministerului rus al apărării.

Ucrainenii au revendicat și ei noi cuceriri în Donbas. „Vești de pe frontul regiunii Lugansk: satul Makiivka, care se află în Krasnoricenska din raionul Svatove, se mută în „zona albastră”, a spus administrația militară a regiunii Lugansk. Serghei Gaidai, șeful administrației militare din regiunea Lugansk, spunea săptămâna aceasta la televiziunea ucraineană că forțele armate avansează și a prezis că rușii vor avea pierderi grele pe măsură ce luptele din zona din jurul Svatove și Kreminna vor continua.

UPDATE Sunete de explozii se aud în orașul Zaporojie, controlat de partea ucraineană, informează, duminică, publicaţia "Strana". După cum a anunţat secretarul Consiliului local, Anatoli Kurtev, în oraș a fost emisă o alertă aeriană, potrivit TASS, scrie Rador.

UPDATE Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) precizează, într-un nou raport despre situația din Ucraina, că forțele ruse vor relua ofensiva în regiunea Donețk în următoarele câteva săptămâni, odată cu sosirea trupelor rusești mobilizate și a forțelor retrase din Herson, relatează The Kyiv Independent. Specialiștii de la think thank-ul american estimează că forțele ucrainene din regiunea Donețk „vor fi presate”, iar Kievul va trebui probabil să redistribuie unele trupe pentru a face față ofensivei ruse.

UPDATE O persoană influentă, Valeri Solovei a fost profesor la Institutul de relații internaționale de la Moscova, care spune că are conexiuni la Kremlin, a afirmat că Occidentul i-ar fi făcut lui Vladimir Putin o propunere tentantă pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Vestul a cerut ca Rusia să se retragă din regiunile ocupate, dar nu și din Crimeea, care ar putea deveni o zonă demilitarizată. În schimbul acestor condiții, Putin și acoliții săi ar scăpa de urmărirea penală pentru crime de război și vor putea rămâne la putere, potrivit Daily Mail, notează Ziare.com.

UPDATE Rusia a continuat să bombardeze duminică orașul ucrainean, Torețk, în regiunea estică Donețk, fiind sub unele dintre cele mai intense tiruri, a declarat șeful administrației militare regionale, potrivit CNN.

UPDATE Studenții din autoproclamata Republică Populară Donețk și Republica Populară Luhansk nu vor mai fi chemați la serviciul militar rusesc, a declarat duminică un oficial de la Kremlin pentru presa de stat rusă, notează CNN.

UPDATE Oficial, invazia Ucrainei nu se află pe agenda clubului celor 20 mari economii ai căror lideri se reunesc marţi şi miercuri pe insula indoneziană Bali. Moscova a cerut G20 să se concentreze mai degrabă pe problemele economice şi financiare decât pe probleme politice şi de securitate.

UPDATE Soldații ruși au furat 100.000 de tone de semințe de floarea-soarelui și porumb dintr-o bază agricolă din regiunea Herson, a scris duminică pe Facebook deputatul ucrainean Oleksi Goncearenko, scrie CNN, potrivit Rador.

UPDATE Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a declarat luni că încetarea războiului din Ucraina este cea mai bună modalitate de a aborda problemele economiei globale, fiind un mesaj aparent adresat Rusiei înainte de summitul G20 din Indonezia, scrie AFP.

UPDATE Bucuria ucrainenilor că au recuperat Hersonul a fost umbrită de o capcană lăsată de ruşi. Cel puţin patru persoane au fost rănite după ce o maşină încărcată cu explozibili s-a detonat. Printre răniţi, se numără şi un copil de 11 ani, potrivit Mediafax.

UPDATE Primarul Harkovului, Ihor Terekhov, a raportat că ruşii au bombardat masiv un întreg cartier al oraşului. Potrivit informaţiilor preliminare, o instalaţie industrială a fost lovită. Nu există informaţii despre victime.

UPDATE  Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că investigatorii au descoperit sute de crime de război comise în mai multe zone din Herson, care au fost abandonate de trupele ruse, care s-au retras pe malul estic al Niprului, anunță Rador. "Anchetatorii au înregistrat peste 400 de crime de război ale ruşilor. Au fost găsite cadavrele civililor și militarilor care au fost uciși", a spus preşedintele ucrainean. Zelenski a mai afirmat, în noul său discurs, că simte că victoria se apropie în războiul cu Rusia. El a precizat că în regiunea Herson se restabilesc ordinea şi serviciile pentru populaţie. Zelenski a menționat că armata rusă a lăsat în urmă în Herson aceleaşi atrocităţi ca în alte regiuni.

Cazul de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dereneu a ajuns simbolul unui conflict mai amplu dintre cele două mitropolii ortodoxe din Republica Moldova. În 2025, Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a decis definitiv că dreptul de folosință asupra bisericii aparține Mitropoliei Basarabiei. Clădirea este monument istoric și proprietatea statului, administrată de Ministerul Culturii al Republicii Moldova. Discutăm la Cutia Neagră PLUS despre responsabilitatea statului, rolul justiției, implicarea politicului și despre cum pot fi gestionate echitabil cele peste 600 de biserici aflate în proprietatea publică.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Persoane și companii, conectate la Șor, Plahotniuc sau Andronachi, au fost excluse subit în ultimii ani din lista de sancțiuni a SIS. Printre cei radiați se regăsesc personaje controversate, penali, dar și persoane care s-au apropiat de actuala guvernare. „Evadare din lista neagră”, o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Fostul premier Ion Sturza, invitat la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În căutarea dreptății pentru copiii schilodiți sau decedați. Ce pot face părinții ai căror copii au decedat ori s-au traumat pe terenurile gestionate de autorități? Cine mai poate să-i ajute? Unde să-și caute dreptatea? Doar la Cutia Neagră PLUS!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ambasadorul Ucrainei, Rahovei Paun, la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vama – între securitate, contrabandă și corupție. Șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie, în premieră la Cutia Neagră PLUS. detalii despre contrabanda de arme și cazul Leușeni. rețele criminale, droguri, țigări și trafic transfrontalier. Transnistria – zonă gri pentru controlul vamal și integrarea UE. corupția din interiorul Serviciului Vamal. arestări, dosare penale și funcționari suspendați. taxe vamale pentru colete online (Temu, AliExpress). legături politice, protecție și lipsă de integritate.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
PAS a primit un nou mandat de guvernare: a fost un vot de încredere sau unul strict pentru integrarea europeană? Discutăm despre schimbările (sau lipsa lor) din actul de guvernare, un prim-ministru surpriză, noii miniștri și emisarii speciali. Analizăm retragerea anunțată a lui Ilan Șor și consecințele pentru Orhei și Comrat, dar și despre justiție: Plahotniuc, condamnări fără detenție și dosare care ridică semne de întrebare. Invitați: Igor Boțan, director executiv ADEPT; Eremei Priseajniuc, expert independent; Dorian Istratii, deputat PAS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este posibil să cumperi 10 ari de pământ în luxosul cartier din Valea Morilor cu 50 de euro? Sau 7 ari de teren pentru construcții lângă Circ cu 700 de lei? Pentru Vlad Andronachi și un alt fost fruntaș PD - a fost posibil! Ce se construiește astăzi pe terenurile cumpărate pe bănuți, vedeți la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Invitatul noii ediții a emisiunii Cutia neagră PLUS cu Mariana Rață este directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu. Discutăm cele mai sensibile subiecte ale momentului: Tentative de obținere frauduloasă a cetățeniei și noua lege care schimbă regulile pentru toți. Cum au ajuns mii de străini să ceară cetățenia Republicii Moldova. Retragerea cetățeniei pentru cei implicați în acțiuni împotriva statului. Zeci de examinatori reținuți în dosarele de corupție la permise – de ce fenomenul nu se oprește? Problemele moldovenilor din Marea Britanie la preschimbarea permiselor. Consiliul pentru investiții sensibile ascunde numele companiilor? Toate răspunsurile le aflăm la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este bugetară, dar trăiește în lumea brandurilor de LUX: Chanel, Prada, Gucci, Valentino. Ținutele viceprimarului Chișinăului fac cât o avere întreagă. Conduce doar SUV-uri BMW pentru care ar trebui să adune o viață. Care este secretul Irinei Gutnic pentru o viață de VIP, aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul judecătorilor Curții de Apel Centru provoacă tot mai multe nedumeriri. Aproape jumătate dintre rapoartele Comisiei de vetting privind magistrații de la Apel au fost trimise la reexaminare de CSM. Ce nu e bine în aceste rapoarte? Înseamnă asta că nu își face bine treaba Comisia de Vetting? Despre aceste și alte întrebări, discutăm la Cutia Neagră PLUS: președintele Comisiei de Vetting Andrei Bivol, membra Consiliului Superior al Magistraturii Livia Mitrofan și avocata Cristina Ciubotaru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
La 10 zile după tragedia în care o fată de 13 ani a căzut în gol, alți opt copii au fost surprinși jucându-se pe același acoperiș al clădirii în ruină. Ce s-a schimbat? Cine răspunde? Și câți copii mai trebuie să moară? Clădire privată, ani de promisiuni, zero acțiuni. Analizăm la Cutia Neagră PLUS cu șeful adjunct de la Direcția de Poliție Chișinău Tudor Borș, ex-viceprimarul Chișinăului Victor Chironda și avocatul Constantin Tănase.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Partidul Nostru al lui Renato Usatîi a fost lider la donații primite de la pensionari și șomeri în campania electorală. Peste 60 de persoane au rupt din puținul pe care îl aveau pentru a ajuta formațiunea în alegeri. Echipa Cutia Neagră PLUS i-a căutat pe acești donatori generoși. Spre surprinderea noastră, mulți dintre ei au fugit de întrebări, iar alții s-au lansat în atacuri și amenințări la adresa echipei de filmare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În cei șase ani de la fuga sa din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc s-a pricopsit cu cel puțin șapte identități false — în România, Ucraina, Bulgaria, Rusia, Irak, Vanuatu și Mexic. Colegii noștri din echipa de investigații „Cu Sens” au reușit să meargă pe urmele acestor identități ascunse ale fostului oligarh. „Fețele nevăzute ale lui Vlad Plahotniuc” — la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Oameni de afaceri controversați sau acuzați de legături cu Vlad Plahotniuc, în lista de sponsori de campanie ai PAS. Printre donatori se regăsesc primari aleși din partea altor partide politice. Dar și medici, profesori și pensionari.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un nou Guvern, noi așteptări în justiție. Reforma justiției rămâne unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte în Republica Moldova. Ce a mers bine și ce nu în mandatul actualului ministru? De ce fel de ministru al Justiției are nevoie noul Guvern? Cum avansează procesul de vetting și cât de eficient este el în realitate? Dezbatem prioritățile și restanțele din justiție, practica „capodoperelor legislative” din Parlament și dosarele de rezonanță care pun la încercare independența sistemului, astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitați: avocatul Promo-LEX Vadim Vieru, președinte CRJM Ilie Chirtoaca și ex-ministrul Justiției Fadei Nagacevschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sute de bugetari cu venituri modeste au donat salarii întregi pentru campania electorală a Blocului Alternativa. /O noua investigație marca Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cine a finanțat în realitate campaniile de pe TikTok ale lui Vasile Costiuc? Ferme de boți și bani veniți din afara țării. /Rețeaua Șor, destabilizări și miliarde în cripto – ce s-a pregătit înainte de alegeri și cine a ajuns totuși în Parlament? /Fugarii revin în scenă: Plahotniuc, Țuțu, Andronachi – toți la Penitenciarul 13. Ce planuri se pun la cale din interior? /Răspunsuri la aceste întrebări și nu doar aflați astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitat: șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Apropierea fără precedent a Moldovei de UE a generat o ofertă bogată de partide și blocuri proeuropene pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. În tabăra proeuropeană a partidelor deja cunoscute li s-au alăturat proiecte politice mai noi, unele dintre ele cu totul neașteptate, cu politicieni care până nu demult serveau cauzei ruse în Moldova. Cine sunt politicienii care de-a lungul anilor și-au schimbat radical retorica, vedeți în noul material de la Cutia Neagră PLUS.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1469: Enigma 2.0 și plan secret. Trump se ia de Zelenski, iar Rusia amenință cu Al Treilea Război Mondial
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1469: Enigma 2.0 și plan secret. Trump se ia de Zelenski, iar Rusia amenință cu Al Treilea Război Mondial
/VIDEO/ 34 de ani de mituri și confuzii: Cine și cum folosește conflictul de pe Nistru ca manipulare
/VIDEO/ 34 de ani de mituri și confuzii: Cine și cum folosește conflictul de pe Nistru ca manipulare
/VIDEO/ Igor Dodon acuză o tentativă de preluare a conducerii PSRM: „Sunt unii care speră să fiu închis”
/VIDEO/ Igor Dodon acuză o tentativă de preluare a conducerii PSRM: „Sunt unii care speră să fiu închis”
/VIDEO/ Momentul în care Vasile Costiuc a fost înjurat la comemorarea războiului de pe Nistru
/VIDEO/ Momentul în care Vasile Costiuc a fost înjurat la comemorarea războiului de pe Nistru
/VIDEO/ Mărțișorul, sărbătorit în Elveția: Diaspora moldovenească păstrează vii tradițiile
/VIDEO/ Mărțișorul, sărbătorit în Elveția: Diaspora moldovenească păstrează vii tradițiile

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1469: Enigma 2.0 și plan secret. Trump se ia de Zelenski, iar Rusia amenință cu Al Treilea Război Mondial

03 martie 2026, ora 23:33

Volodimir Zelenski, a declarat că Vladimir Putin este un aliat nesigur al regimului de la Teheran. Președintele Ucrainei a spus că atacarea Iranului de către Israel și SUA a fost o decizie bună, însă a avertizat că o prelungire a conflictului din Orient ar afecta sprijinul destinat Kievului. Mai mult, Rusia ar putea fi un beneficiar neaşteptat al conflictului dintre Iran şi SUA, afirmă un expert. „Planurile rușilor pentru 2026–2027 sunt ocuparea Estului, avansarea în Zaporojie și regiunea Dnipropetrovsk, inclusiv cu privirea pe regiunea Odesa. Am obținut documentele lor, dar aceste planuri, deocamdată, nu au nimic în comun cu realitatea”, a declarat Zelenski.

Totodată, președintele SUA, Donald Trump, se laudă cu o rezervă uriașă de arme și îl compară pe Volodimir Zelenski cu un organizator de circ ambulant. Luna trecută, armata rusă a cucerit „doar” 123 kilometri pătrați din Ucraina, cel mai mic avans din aprilie 2024, conform analizei AFP a datelor obținute de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). Între timp, „Al Treilea Război Mondial poate izbucni în orice moment”, susține nervos vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev.

UPDATE Președintele Ucrainei a declarat că nu este sigur dacă va candida din nou la funcția de președinte, dacă alegerile vor avea loc după încheierea războiului. Într-un interviu acordat publicației italiene Corriere Della Sera, preledintele Zelenski a declarat: „Adevărata întrebare este când vom putea organiza alegeri? Ele vor avea loc cu siguranță după încheierea războiului, nu în timpul armistițiului temporar”, scrie European Pravda. Preledintele a mai menționat că nu s-a hotărât dacă va participa la alegerile prezidențiale. „Nu sunt deloc sigur că voi candida (la funcția de președinte – n.r.), voi vedea ce vor dori ucrainenii”, a spus el, potrivit Digi24.

UPDATE Dorința lui Volodimir Zelenski de a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană privind aderarea Ucrainei încă din 2027, chiar și cu drepturi limitate, nu este înțeleasă de o serie de membri ai blocului, inclusiv de țările lider. Aceștia nu doresc să deschidă cutia Pandorei, generând probleme care, după cum se tem, ar putea apărea ca urmare a posibilității unei aderări rapide la UE, scrie Reuters.

UPDATE Campionul mondial Oleksandr Usik a anunțat că ar dori să intre în politică. Boxerul ucrainean a subliniat însă că nu ia în considerare funcții inferioare celei de președinte. Afirmațiile au fost făcute în cadrul unui interviu. Cunoscutul prezentator ucrainean Andrii Bedniakov l-a întrebat pe boxer despre planurile sale de viitor, iar Usik a anunțat practic că intenționează să-și încheie cariera de boxer și să se îndrepte către o activitate în domeniul public, transmite RBC.

UPDATE Rusia a avertizat marţi că războiul lansat de Israel şi SUA împotriva Iranului ar putea avea exact rezultatul contrar scopului declarat, încurajând Teheranul şi vecinii săi arabi să se doteze cu arme nucleare, transmite Reuters.

UPDATE Conflictul din Orientul Mijlociu escaladează rapid. Iranul a lansat atacuri cu drone și rachete asupra unor ținte civile și militare în Cipru, Arabia Saudită și Qatar, în timp ce Israelul și SUA au ripostat prin lovituri aeriene. Din Rusia, reacțiile sunt împărțite. Oficialii și presa controlată de stat condamnă acțiunile occidentale și avertizează asupra riscurilor regionale și globale, prezentând Moscova ca mediator. În paralel, vocile opoziției și analiștii critici văd în criza din Orientul Mijlociu oportunități economice și strategice pentru Kremlin: de la scumpirea petrolului până la distragerea atenției de la Ucraina, scrie RFI.

UPDATE Ucraina se află sub presiune pentru a permite Uniunii Europene să inspecteze o conductă avariată care transportă petrol rusesc către Ungaria şi Slovacia, după ce cele două ţări apropiate de Kremlin acuză Kievul că exagerează impactul unui atac al Moscovei, în ciuda dovezilor prezentate de oficialii ucraineni privind distrugeri extinse, scrie FT.

UPDATE Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că se teme că livrarea armelor de care ţara sa are nevoie pentru a lupta împotriva Rusiei ar putea fi întârziată de izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, relatează dpa, conform Agerpres.

UPDATE Bashar al-Assad, Nicolas Maduro, Ali Khamenei: în decurs de un an și jumătate, Vladimir Putin a pierdut mai mulți dintre aliații săi străini importanți fără ca Kremlinul, împotmolit în războiul său din Ucraina, să poată face mare lucru, relatează La Libre Belgique, citată de Rador. Liderul rus s-a mulţumit duminică doar cu o scrisoare prin care îşi exprima condoleanțe în urma asasinării ghidului suprem al Iranului, „un om de stat remarcabil care a adus o contribuție personală imensă la dezvoltarea relațiilor de prietenie dintre Rusia și Iran”. Deși a denunțat o „încălcare cinică” a „moralei și dreptului internațional”, Vladimir Putin și autoritățile ruse nu au anunțat oficial niciun ajutor concret către Teheran în contextul atacurilor aeriene americane și israeliene în curs de desfășurare.

UPDATE Forțele aeriene ucrainene au desfășurat în sfârșit avioanele de vânătoare Dassault Mirage 2000, de fabricație franceză, în raiduri de bombardament care vizează trupele rusești de la sol. Este o evoluție binevenită, la un an după ce Franța a donat primul dintr-un număr mic, până în prezent, de avioane supersonice agile, scrie EuromaidanPress.

UPDATE Forțele ruse au înregistrat în februarie cel mai mic avans în Ucraina din primăvara anului 2024, din cauza contraofensivelor ucrainene din sud-estul țării, potrivit ISW. Luna trecută, armata rusă a avansat 123 de kilometri pătrați, cel mai mic câștig de la cei 99 de kilometri pătrați pe care i-a avansat în aprilie 2024. Această cifră exclude avansurile revendicate de partea rusă, nici confirmate, dar nici infirmate de ISW, care colaborează cu Critical Threats Project (parte a American Enterprise Institute sau AEI), un alt think-tank american specializat în studiul conflictelor. Avansul Moscovei de-a lungul liniei frontului a venit cu prețul a sute de mii de soldați uciși și răniți, de la începutul războiului. Progresul său mai lent din februarie s-a datorat parțial mai multor zile de contraofensive ucrainene reușite. De asemenea, trupele ruse au avut de suferit din cauza deciziei lui Elon Musk de a bloca utilizarea antenelor Starlink. Pe 15 februarie, Ucraina a recucerit 61 de kilometri pătrați. De asemenea, a realizat progrese semnificative pe 21 și 23 februarie (55, respectiv 51 de kilometri pătrați), notează Gândul.

UPDATE Conflictul dintre SUA și Iran poate produce efecte în lanț până la Moscova și Kiev. Rusia ar putea profita de blocajele energetice din Golf, Ucraina se teme că va pierde acces la rachete Patriot, iar pe frontul din Iran se conturează deja o problemă de uzură: drone de 20.000 de dolari sunt doborâte cu interceptori de 4 milioane. Întrebarea care planează asupra tuturor: cine rămâne primul fără muniție? Rusia ar putea deveni un beneficiar neașteptat al conflictului dintre Iran și SUA, avertizează Malte Humpert, fondator și membru senior al Institutului Arctic, într-o analiză citată de Politico.

UPDATE Deși s-a trecut în al 5-lea an de război al lui Putin din țara vecină, acesta nu se desfășoară doar pe linia frontului. În paralel, s-a efectuat Operațiunea Enigma 2.0 la care au participat Serviciile de Securitate din Ucraina și Republica Moldova, care au nimicit rețeaua de asasinare dirijată de Moscova.Când FSB-ul din Rusia pune o recompensă de 100.000 de dolari pe capul purtătorului de cuvânt al serviciilor de informații ale Ucrainei, aceasta nu este o notă de subsol dintr-un dosar penal. Este o declarație și o recunoaștere a faptului că, în războiul informațional, pariul nu mai este pe minciuni. Este pe un glonț, potrivit Kiev Post. Operațiunea Enigma 2.0, prin care serviciile de securitate ucrainene și moldovenești au demontat recent o rețea de asasinate dirijată de Moscova, a dezvăluit logica internă a Kremlinului cu o claritate inconfortabilă. Logica unui jucător pus la colț, care și-a dat seama că intimidarea nu mai funcționează. 

UPDATE Cea mai gravă conflagrație din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial a intrat în a 49-a lună, iar dinamica sa din ultima vreme anunță un punct de cotitură pe frontul din Ucraina. Experții afirmă că Vladimir Putin primește o lovitură, Kievul schimbă cursul războiului eliberând peste 300 de kilometri pătrați din mâinile Rusiei. Rusia pierde bătălia de iarnă din Ucraina, forțele de apărare ucrainene au atins un punct de cotitură strategic pe linia frontului, recuperând mai mult teren decât au pierdut din cauza ocupației rusești în perioada recentă, potrivit United 24 Media. Conform declarațiilor făcute de oficiali ucraineni și experți militari pe 1 martie 2026, această schimbare marchează o schimbare semnificativă în dinamica războiului după campania de iarnă, notează Ziare.com.

UPDATE Volodimir Zelenski a prezidat ședința Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei. Au fost aprobate „planurile de reziliență” pentru toate regiunile, cu excepția Kievului, căruia i s-a oferit mai mult timp pentru pregătirea planului. „În prezent, Kievul nu era pregătit — la fel ca și pentru această iarnă”, a declarat președintele Zelenski.

UPDATE „Sper ca această criză iraniană să rămână o operațiune limitată și să nu se transforme într-un război lung; știm din experiență cât de sângeroasă riscă să fie. Americanii ar putea avea nevoie de ele (n.r. – arme), așa cum au avut anul trecut. La acea vreme, Israelul era sub atac iranian, iar programele de livrare a rachetelor către noi erau încetinite. Acest lucru nu s-a întâmplat încă astăzi, dar mă tem că se va întâmpla”, a spus Zelenski, într-un interviu acordat publicației Corriere della Sera, citat de Le Figaro. 

UPDATE Cu o țară aflată în plin război, Volodimir Zelenski vorbește despre aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și îndeplinirea criteriilor impuse de statele membre. Liderul de la Kiev declară că administrația sa va finaliza în câteva zile pregătirile privind deschiderea negocierilor cu Bruxellesul. „Ucraina a afirmat în repetate rânduri că, până în 2027, va fi pregătită din punct de vedere tehnic să devină membră a UE. Ucraina va finaliza în câteva zile pregătirile în vederea deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană”, a anunțat, luni, Zelenski, potrivit Mediafax. În prezent, progresul Ucrainei privind aderarea la UE este blocat de către Budapesta. Ungaria s-a opus, de asemenea, și ultimului pachet de ajutor al UE pentru Kiev, în valoare de 90 de miliarde de euro pentru 2026 și 2027, potrivit Reuters.

UPDATE Ucraina este gata să trimită cei mai buni experți în interceptarea dronelor iraniene în Orientul Mijlociu dacă liderii regionali îl pot convinge pe președintele rus Vladimir Putin să accepte un armistițiu de o lună, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu acordat Bloomberg la 2 martie. Declarațiile sale au venit după ce drone și rachete iraniene au atacat orașe din Orientul Mijlociu, inclusiv Dubai, ca represalii pentru atacurile coordonate ale SUA și Israelului care l-au ucis pe liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, și pe o serie de alți înalți oficiali pe 28 februarie. Teheranul a lansat, de asemenea, atacuri asupra Israelului și a bazelor militare americane din Irak, Bahrain, Kuweit și Qatar, scrie Digi24.

UPDATE Președintele ucrainean a afirmat că Ungaria a refuzat o ofertă a Croației de a furniza petrol, în contextul tensiunilor legate de conducta Drujba. Declarațiile vin pe fondul atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice ucrainene și al schimbului de acuzații dintre Kiev și Budapesta privind tranzitul țițeiului rusesc. Volodimir Zelenski a declarat că a discutat cu premierul croat Andrej Plenković despre posibilitatea furnizării de petrol către Ungaria și Slovacia, scrie Adevărul.

UPDATE Opt țări europene au fost de acord să participe la această descurajare avansată: Regatul Unit, Germania, Polonia, Olanda, Belgia, Grecia, Suedia și Danemarca, a anunțat președintele Franței. Aceste țări vor putea găzdui în special „componente strategice” ale forțelor aeriene franceze, care se vor putea astfel „disemina în adâncimea continentului european”.

UPDATE Analistul Forțelor Armate ale Ucrainei, Olexander Musienko, vede atât avantaje, cât și dezavantaje în contextul războiului din Iran. Un avantaj ar fi slăbirea cooperării militare și tehnice dintre Iran și Rusia. Putin ar putea pierde un aliat important dar și o poziție pe scena internațională, cu Rusia ca stat capabil să vină în ajutor unui aliat aflat într-o situație dificilă. Pe de altă parte, Statele Unite își întăresc autoritatea și rolul în lume, ceea ce va pune presiune indirect pe Rusia. Există însă și câteva dezavantaje. Cum ar fi utilizarea de către Statele Unite a unui număr semnificativ de arme care altminteri puteau fi vândute Ucrainei. Se știe că Donald Trump a oprit finanțarea efortului de război al Ucrainei, dar vinde Kievului echipamente plătite de europeni. Lipsa acestor rachete și muniții va afecta nu doar războiul din Ucraina, ci și planurile SUA pentru un posibil conflict cu China sau chiar Federația Rusă, spune expertul. Mutarea atenției către Orientul Mijlociu de la războiul ruso-ucrainean este un alt dezavantaj resimțit la Kiev. Ca și  creșterea prețurilor la petrol. Cât privește relația ruso-chineză, aici expertul vede o dilemă a Moscovei, scrie RFI.

UPDATE Imaginea Rusiei ca aliat de încredere a suferit o nouă lovitură după ce liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a fost ucis în atacuri comune americano-israeliene asupra Iranului, pe 28 februarie, acțiune care a marcat o nouă izbucnire a ostilităților în Orientul Mijlociu, scrie Kiev Independent.

UPDATE Într-o postare pe Truth Social, președintele SUA l-a comparat pe Volodimir Zelenski, omologul său ucrainean, cu Phineas Barnum, organizatorul unuia dintre cele mai populare circuri ambulante ale secolului.

/VIDEO/ Primele drumuri din Moldova care intră în reparație capitală: Ar putea fi finalizate în 2026
/VIDEO/ Primele drumuri din Moldova care intră în reparație capitală: Ar putea fi finalizate în 2026
/VIDEO/ 34 de ani de mituri și confuzii: Cine și cum folosește conflictul de pe Nistru ca manipulare
/VIDEO/ 34 de ani de mituri și confuzii: Cine și cum folosește conflictul de pe Nistru ca manipulare
Primul mesaj oficial de la Chișinău. Mihai Popșoi condamnă atacurile Iranului: „Facem apel la reținere”
Primul mesaj oficial de la Chișinău. Mihai Popșoi condamnă atacurile Iranului: „Facem apel la reținere”
/VIDEO/ Momentul în care Vasile Costiuc a fost înjurat la comemorarea războiului de pe Nistru
/VIDEO/ Momentul în care Vasile Costiuc a fost înjurat la comemorarea războiului de pe Nistru
Martor secret în dosarul Plahotniuc: Dezvăluiri despre achiziții de lux din umbră și afacerile pe care le-ar fi avut învinuitul
Martor secret în dosarul Plahotniuc: Dezvăluiri despre achiziții de lux din umbră și afacerile pe care le-ar fi avut învinuitul

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.