Circa 30 de persoane au refuzat funcția de ministru al Mediului, spune deputatul PAS, Victor Spînu. Trei motive ar sta la baza refuzului, presupune acesta, printre care: contextul actual „foarte complicat”, salariul mic, dar și lipsa unei viziuni pe termen lung. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 15 noiembrie a emisiunii „Freedom” de la TV8.
„Cu 30 de persoane s-a discutat și li s-a propus funcția de ministrul al Mediului. Toate 30 au refuzat. Eu nu pot să spun exact, dar presupun că sunt trei motive de bază pentru care au refuzat, în primul rând, este contextul actual foarte complicat pentru oricine care ar veni în fața unui minister ce are de gestionat un proces extrem de complicat care ține de repartizarea resurselor în mase pentru cetățeni, asta este prima preocupare. Celelalte două motive sunt salariile mici și probabil lipsa unei viziuni pe termen lung”, a precizat Victor Spînu.
TV8.md reamintește că ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, asigură interimatul conducerii Ministerului Mediului. Prim-ministra Natalia Gavrilița a semnat un ordin în acest sens.
Iuliana Cantaragiu a demisionat în data de 8 septembrie de la șefia Ministerului Mediului. S-a întâmplat după ce o zi mai devreme, la ședința Guvernului, prim-ministra Natalia Gavrilița s-a arătat nemulțumită de modul în care sunt distribuite lemnele pentru perioada rece a anului.
După ce a fost mustrată de premier, fosta ministră a Mediului a fost întrebată de jurnaliști dacă se află în prag de demisie. Aceasta a zâmbit și a catalogat observațiile Nataliei Gavrilița ca fiind „absolut normale”.