Telefoanele mobile vor fi interzise la ore, iar în școlile cu o singură clasă de liceu se va mai introduce un profil - pe lângă cel de real și uman - profilul general. Modificări la Codul Educației în acest sens au fost aprobate în ședința de astăzi a Guvernului.
Potrivit primului proiect, elevii nu vor putea utiliza telefoanele în timpul orelor, cu excepția folosirii acestora în scop educațional, în situații de urgență, cum ar fi starea de sănătate precară, dar și în cazul necesității monitorizării sănătății elevilor cu dizabilități.
Prin această măsură, Ministerul Educației își propune să crească gradul de siguranță în mediul școlar, în contextul în care utilizarea excesivă a telefoanelor mobile poate provoca distragerea atenției elevilor. De asemenea, va fi redus fenomenul de hărțuire cibernetică.
Condițiile și modul de utilizare a telefoanelor mobile, dar și a altor echipamente electronice vor fi prevăzute într-un Regulament aprobat de către Ministerul Educației și Cercetării.
Conform ministrului Dan Perciun, inițiativa a venit la solicitarea părinților, cadrelor didactice, în baza studiilor și practicilor internaționale. Conform oficialului, proiectul este susținut de către cetățeni, în baza unui sondaj electronic realizat cu aproximativ 7000 de respondenți, care, majoritar, și-au exprimat acordul.
Cea de-a doua modificare, de introducere a unui nou profil, va fi valabilă în școlile cu o singură clasă de liceu. De cele mai multe ori, astfel de clase au profil uman și respectiv elevii nu pot studia obiectele de profil real, fapt care le afectează posibilitatea de a fi admiși la specialitățile cu profil tehnic din universități.
Măsura este necesară pentru a avea o distribuție mai echilibrată a orelor între obiectele de profil, în așa fel încât, la absolvire, elevii să poată merge la facultăți cu diferite specialități.
TV8.md amintește că în mai multe școli telefoanele mobile deja au fost interzise în timpul orelor în baza regulamentelor interne. Spre exemplu, la Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza din capitală, în fiecare clasă este amenajat un loc special, în care elevii își pot lăsa telefoanele în timpul orelor.