Președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (DA), Dinu Plîngău, trăiește una din cele mai intense perioade din viață. Politicianul a devenit din nou tată.
Lui Dinu Plîngău i s-a născut cel de-al doilea copil, o fetiță. Anunțul a fost făcut de fostul deputat pe pagina sa de Facebook. Micuța Diana a venit pe lume la aniversarea de un an a fratelui ei mai mare.
„Familia noastră a devenit mai mare. Diana a decis să-i facă un cadou frățiorului mai mare și să se nască chiar de ziua lui, la un an distanță. La mulți ani, Diana și Dorian Plîngău!”, a scris Dinu Plângău.
Dinu Plîngău a devenit președinte al Platformei DA, după ce fosta conducere a formațiunii politice și-a dat demisia in corpore.