Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1699: Alerta SUA și pericol de Al Treilea Război Mondial. Zelenski acuză, iar Trump îl apără pe Putin

Croația va sprijini Republica Moldova în procesul de integrare europeană. Gavrilița: Avem nevoie în continuare de prietenii noștri

316807018_499646025530544_8502493308366373584_n
22 noiembrie 2022, ora 15:27

Sprijinul continuu al Croației pentru agenda europeană a Republicii Moldova a fost reiterat la întrevederea prim-ministrei cu delegația Comisiei pentru afaceri europene din cadrul Parlamentului Croat, condusă de președintele acesteia, Domagoj Hajduković. 

Oficialii au discutat despre prioritățile de cooperare dintre cele două țări, cu accent pe schimbul de experiență în domeniul integrării europene, dar și despre situația regională, care afectează domeniile cheie pentru dezvoltarea Republicii Moldova.

Șefa Executivului a apreciat asistența umanitară oferită de Croația în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina și susținerea parcursului european al Republicii Moldova, menționând necesitatea reluării consultărilor pe platforma Comisiei interguvernamentale moldo-croate pentru integrare europeană. În același timp, prim-ministra a vorbit despre crizele care au consecințe directe asupra cetățenilor țării noastre, precum cea energetică, subliniind că identificarea surselor alternative de aprovizionare a devenit un obiectiv prioritar pentru autorități.

„Dependența energetică a țării noastre ne face vulnerabili, iar capacitățile Guvernului de a face față crizelor sunt tot mai limitate. Avem nevoie în continuare de prietenii noștri – situația rămâne dificilă, însă cu ajutorul partenerilor, inclusiv cel al Croației, impactul crizelor va fi mai puțin resimțit, iar realizarea obiectivului de integrare europeană va fi mai aproape”, a spus Natalia Gavrilița.

La rândul său, partea croată și-a arătat disponibilitatea de a oferi expertiză în procesul de aderare la UE, dar și de a susține transformările inițiate de autoritățile moldovene. „Suntem la Chișinău pentru a transmite un mesaj puternic de sprijin și solidaritate. Scopul nostru este de a contribui la stabilizarea situației în țara voastră și de a accelera procesul de integrare europeană, pentru că locul Republicii Moldova este în familia UE”, a declarat Domagoj Hajduković.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/HARTĂ/ Cutremur în România, resimțit și în Republica Moldova: E cel mai puternic din 2026
/HARTĂ/ Cutremur în România, resimțit și în Republica Moldova: E cel mai puternic din 2026
/PROMO/ „Acasă - fără frică”, la TV8: Unde se termină grija și începe controlul - astăzi, la știrile orei 19:00
/PROMO/ „Acasă - fără frică”, la TV8: Unde se termină grija și începe controlul - astăzi, la știrile orei 19:00
Ora de iarnă 2026 în Moldova: Când se schimbă ora și cum ne afectează
Ora de iarnă 2026 în Moldova: Când se schimbă ora și cum ne afectează
TV8 angajează noi colegi: Cum poți deveni redactor la tv8.md, reporter TV sau jurnalist de investigație
TV8 angajează noi colegi: Cum poți deveni redactor la tv8.md, reporter TV sau jurnalist de investigație
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente