Actualul director al Serviciului Vamal, Igor Talmazan, va fi noul secretar general al Guvernului, în locul lui Dumitru Udrea. În cadrul ședinței de astăzi, 23 noiembrie, cabinetul de miniștri a votat numirea acestuia în funcție.
Potrivit premierului Natalia Gavrilița, Igor Talmazan „este bine cunoscut ca un manager extraordinar”.
Tot în cadrul ședinței, Igor Talmazan a fost eliberat din funcția de director al Serviciului Vamal.
Secretarul General al Guvernului, Dumitru Udrea și-a dat demisia. Informația a fost confirmată pentru TV8 de către premierul Natalia Gavrilița. În cadrul ședinței Guvernului, care se desfășoară la Edineț, cabinetul de miniștri a aprobat demisia lui Dumitru Udrea.




































