Acum trei ani, devenea cunoscut peste Ocean după ce un jurnalist american i-a spus povestea în prestigiosul ziar The New York Times. Nu are nimic deosebit, dar a atras interesul presei internaționale pentru că era singurul locuitor al satului Dobrușa din raionul Telenești. A rămas doar el după ce doi concubini, care locuiau în vecinătatea sa, fuseseră omorâți, la o beție.
Primăvara trecută însă Grigore Muntean și-a părăsit satul și s-a mutat la circa 200 de kilometri distanță. A ales o margine de pădure ca loc de trai, chiar lângă hotarul cu Ucraina, într-un canton îndepărtat, ce intră-n componența satului Naslavcea. Și în fosta localitate, și aici este înconjurat de singurătate.
„În urmă cu 30 de ani, satul Dobrușa număra aproximativ 200 de locuitori. La începutul acestui an, (n.r. - anul 2019) avea doar trei. Apoi doi au fost uciși. Și acum nu mai este decât unul: Grișa Muntean, un fermier scund, cu mustață, care poartă adesea o șapcă turtită, o cămașă în carouri și pantaloni rupți, prinși cu un șnur.” Așa-și începea articolul jurnalistul Patrick Kingsley, pentru cunoscuta publicație americană „The New York Times”, despre ultimul locuitor al satului Dobrușa, din raionul Telenești. Povestea i-a intrigat atât de mult pe șefii săi, încât au decis să o pună pe prima pagină. Drama lui Grigore Muntean a stârnit și interesul jurnaliștilor din țară. Echipele de filmare i-au călcat pragul după publicarea articolului.
Toamna aceasta, în timp ce documentam un subiect legat de satele pe care de dispariție, am mers și noi în Dobrușa. Voiam să vedem ce viață duce singurul locuitor al satului, la trei ani distanță de la apariția sa la televizor și în presa străină. Dar, nu am găsit semne de viață printre casele abandonate.
Am reușit să dăm de urmele lui Grigore Muntean. Dar l-am găsit la circa 200 de kilometri distanță. Trăiește tot într-o pustietate. Mai exact, într-o pădure, care face parte din satul Naslavcea - o regiune căreia, pe timpuri, i se spunea Casa pădurarului. „E o singurătate și acolo, și aici. Tot în singurătate trăiesc”, ne declară bărbatul.
A ajuns pe aceste pământuri primăvara trecută, cu puțin timp înainte de Paști. Când l-am întrebat de ce a lăsat un sat pustiu ca să locuiască într-unul aproape la fel, ne-a spus că a fost nevoit să meargă la acest pas, pe care însă nu-l regretă. A dat vina pe un fost comisar de poliție și pe actualul primar la comunei Negureni, că l-ar fi forțat să plece. „Eu sunt om liber. Iată nepotul acesta al meu m-a ajutat și m-a adus aici. Nu am cu nimeni nimic. El îmi mai aduce câte ceva. - Dar și matale te ții bine, așa... - Mă mai dor picioarele, dar cu sufletul, cu vorba îs bun. - Acestea sunt ale matale sau ale nepotului? - Ale nepotului, eu nu am nimic.” Chiar dacă zice că nu are nimic, mai apoi ne arată tot ce are pe lângă casă. Precizează însă că gospodăria nu-i aparține, în acte. I-a procurat-o nepotul, dar acte nu poate să-i facă din cauza că are dosare penale în examinare, în care are statut de inculpat: „Gata, de Dobrușa am uitat. Și raionul Telenești e uitat. - Dar și aici ziceți sunteți a nimănui... - Aici măcar am un aer curat. De toate am, uitați-vă. Am și porci, și păsări. De toate. Aer curat și nu se leagă nimeni de mine. Când se luminează văd pădurea. Aista m-a ajutat pe mine și m-a adus aici. Au venit din India și au dispărut 5 mii de euro, voiau să mă scoată din borta ceea. Am ieșit oricum, cu ajutorul lui (al nepotului) Și aici stau în aer, până să-mi facă documentele. Nu am nimic. A dat 7 mii de euro”, ne spune el.
Și în Dobrușa, dar și aici are stupi de albine: „Albinele gata, acum nu fac nimic. Sunt în amorțire.”
Bărbatul ne asigură că traiul său în această bucată de pădure nu este o formă de a se ascunde de justiție. Toate scrisorile care-i vin de la instanțe ajung la el, prin intermediul nepotului său. Chiar în ziua când i-am spart liniștea, îi aduse o nouă citație. Mai are un necaz. Este convins că după ce articolul din The New York Times a fost citit, niște cetățeni indieni ar fi adunat 5 mii de euro și i-ar fi trimis banii, ca sprijin financiar. Ar fi aflat acest lucru de la fotojurnalista Laetitia Vancon, care în 2019 a fost alături de el și i-a surprins povestea. Am încercat și noi să luăm legătura cu fotografa. În răspunsul pe care ni l-a oferit Laetizia, ne-a spus că a fost o așa inițiativă din partea unei familii de indieni, au setat suma, dar în cele din urmă nu a fost adunată și, respectiv, au renunțat la idee.
Și dacă în Dobrușa, Grigore rămăsese fără vecini, aici are câțiva, în mare parte vorbitori de limbă ucraineană. Ridicând drona peste bucata de pământ, am numărat circa 10 gospodării. Nici primarul satului Naslavcea nu știe câți oameni locuiesc aici, dar spune că mai vine din când în când, în funcție de necesități. De la Grigore aflăm că ambulanțele nu se prea încumetă să intre aici. Iar dacă vrea să telefoneze, trebuie să urce în anumite locuri. În schimb, are curent electric, ce-i drept cam scump, spune el, și dă vina pe actuala guvernare. „Toți spun că e vinovată Maia Sandu, că-i vinovat Dodon... Noi toți împreună suntem vinovați. Noi am votat, noi am făcut, dar până n-o să ne lămurim în toate chestiunile, așa că nimeni nu este vinovat. Nici Maia, nici Dodon. - Nu mai spune, tu ai votat-o! - Am copii peste hotare, am votat-o. Dar trebuie ca un prezident cu alt prezident să se așeze la discuții. Omul de jos nu este vinovat.” discută pe tonuri ridicate cei doi.
Are și televizor, doar că singurele posturi pe care poate urmări sunt cele ucrainene. Pentru că trăiește în pădure, are lemn destul. Așa că a scăpat de problema încălzirii casei - atât de dureroasă în această perioadă pentru mulți alți săteni. „Eu nu tai lemnul, e de pe jos. Mă duc din pădure, care e putregai. Mă duc și-l tai. Iată drujba. Mâncare la cotlon fac.”
Cu bune și cu rele, despărțirea de satul Dobrușa a fost cea mai bună soluție, crede el: „E bine, îi mulțumesc lui nepotul meu, îi mulțumesc și-i pup și mâna. Iată chiar de față cu voi... M-a ajutat să scap de Telenești.”
Totuși, singurătatea e apăsătoare, oricât de bucuros n-ar fi că a scăpat de fostul său sat. „El se duce și eu iarăși o să plâng. -Vă place singurătatea, ați zis... - Îmi place, dar 20 de ani să tragi... Singurătatea te ucide.”
Grigore Muntean figurează în continuare ca locuitor al comunei Negureni, din raionul Telenești, chiar dacă e plecat de mai bine de jumătate de an. De la actualul primar, acuzat că l-ar fi forțat să părăsească localitatea, aflăm că nu are nicio legătură cu plecarea lui. „Un primar sau oricine altcineva nu poate să dea afară pe cineva din sat. Cu dlui nu am avut vreun conflict, cu excepția faptului că atunci când profesam avocatura am fost avocatul fostei sale soții, în procesul de divorț și de partajare a averii. Posibil este o asemănare a funcției mele ca avocat, cu partea în proces. -Mai locuiește cineva în Dobrușa? - Fizic nu, mai sunt case îngrijite de moștenitor. - Viza lui de reședință a rămas în localitate.”, ne spune primarul comunei Negureni, Ion Popa,
În Republica Moldova sunt zeci de sate care nu mai au locuitori sau care sunt pe cale de dispariție. Se întâmplă inclusiv din cauza migrării oamenilor în localități mai mari ori peste hotare. Zilnic, circa 30 de oameni pleacă din Republica Moldova. De altfel, anul trecut, în raionul Telenești a fost înregistrată cea mai mare migrație. Atunci 2% din populație a ales să plece. Cei mai mulți dintre ei – 1,3 la sută – au trecut cu traiul la Chișinău, iar ceilalți s-au dus peste hotare.
Un reportaj de Veronica Gherbovețchii și Vlad Glinjan
