Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1696: Explozie în Moldova, alianța teribilă și 5G FSB. Zelenski: Putin transformă Rusia în Coreea de Nord

Ar fi omorât o pacientă într-un spital de psihiatrie: O femeie de 41 de ani, condamnată la 13 ani de închisoare

catuse-femeie-închisoare pușcărie
01 decembrie 2022, ora 09:47

O femeie de 41 de ani a fost condamnată la 13 ani de închisoare pentru omor, cu executare în penitenciar de tip închis pentru femei.

Potrivit Procuraturii, femeia a fost acuzată de faptul că, la data de 10 septembrie, după miezul nopții, aflându-se în salonul unui spital de psihiatrie, din cauza unui conflict cu o pacientă de 39 de ani, profitând de starea de neputință a victimei, ar fi încercat să o stranguleze cu o haină, după care, ar fi sugrumat-o cu mâniile, iar pentru a-și duce intenția până la capăt, ar fi pus o pernă pe fața victimei și s-a urcat pe ea, fapt ce a dus la decesul acesteia.

Învinuita și-a recunoscut vinovăția, prin urmare, cauza în privința acesteia a fost examinată în procedură simplificată.

În privința învinuitei a fost aplicată măsura preventivă arestul preventiv, care se va menține până la intrarea sentinței în vigoare.

Potrivit raportului de expertiză judiciară psihiatrico-legală în condiții de staționar, expertul a concluzionat că la momentul comiterii infracțiunii, învinuita avea capacitatea de a-și da seama de caracterul acțiunilor sale și de a le conduce, deci a acționat cu discernământ.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

/VIDEO/ Ploi și temperaturi în creștere în Moldova: Cum va fi vremea în următoarele zile
/VIDEO/ Ploi și temperaturi în creștere în Moldova: Cum va fi vremea în următoarele zile
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
Doliu în lumea culturii muzicale din Moldova: Compozitorul și dirijorul Pavel Anton s-a stins din viață
Doliu în lumea culturii muzicale din Moldova: Compozitorul și dirijorul Pavel Anton s-a stins din viață
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
Benzină tot mai ieftină în Moldova: Cât vor costa carburanții pe 17, 18 și 19 octombrie 2026
Benzină tot mai ieftină în Moldova: Cât vor costa carburanții pe 17, 18 și 19 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente