Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

Termenul de plată a facturilor pentru gaz ar putea fi extins! Cele mai importante decizii aprobate de Comisia pentru Situații Excepționale

ffa7191-gazpetrop2007201--1-
12 ianuarie 2022, ora 13:05

Comisia pentru Situații Excepționale s-a întrunit marți seară în ședință pentru a aproba o serie de măsuri în privința redresării situației de pe piața gazelor naturale și riscurile pe care le implică aceasta pentru consumatorii din Republica Moldova. Membrii Comisiei au audiat raportul Moldovagaz, dar și cel al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale cu privire la situația pe piețele internaționale de tranzacționare a gazului natural și implicațiile pentru Republica Moldova.

 În baza rapoartelor prezentate s-au constatat dificultăți în acumularea fondurilor necesare pentru achitarea integrală de către SA Moldovagaz către furnizor. Acestea se datorează devierilor financiare negative cauzate de creșterea prețului pentru luna ianuarie și menținerea tarifelor aprobate anterior. 

SA Moldovagaz a informat Comisia Situații Excepționale că, deși condițiile contractuale de plată au rămas neschimbate, furnizorul nu mai acceptă devieri financiare negative și astfel există  riscul de sistare a livrării gazelor naturale în cazul în care nu se vor face achitările în conformitate cu condițiile contractuale. 

Participanții la ședință au discutat despre un set de soluții pentru a evita riscul sistării livrărilor de gaze naturale către Republica Moldova, inclusiv despre eventualitatea contractării unui credit comercial de către SA Moldovagaz. De asemenea, s-a discutat despre compensarea facturilor pentru consumatori în contextul în care tariful pentru aceștia ar putea fi majorat. 

Astfel, Comisia pentru Situații Excepționale au adoptat următoarele decizii:

Instituțiile publice urmează să întreprindă măsuri pentru a raționaliza consumul de gaz și energie electrică în baza recomandărilor Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. 

De asemenea, Moldovagaz va iniția discuții în cadrul Consiliului de Observatori despre posibilitatea extinderii termenului de plată a facturilor până la sfârșitul lunii ianuarie 2022. 

În același timp, SA Moldovagaz va continua negocierile cu băncile comerciale privind contractarea unui credit comercial și va informa în mod oficial membrii CSE despre răspunsul băncilor.

Totodată, Ministerul Finanțelor va analiza opțiunile legale existente privind amânarea plății TVA de către SA Moldovagaz pentru o perioadă scurtă, astfel asigurând compania cu lichidități  necesare pentru plățile curente; 

Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în comun cu Ministerul Finanțelor, vor analiza situația privind creșterea tarifului la gazele naturale și impactul asupra consumatorilor, dar și fondul alocat pentru compensații și va înainta propuneri de îmbunătățire a sistemului de compensații. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale va continua monitorizarea situației și va informa periodic membrii CSE despre evoluția situației.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente