UPDATE: Primele imagini, surprinse după atac.
Cel puțin cinci persoane au murit după ce au fost împușcate, într-o stație de metrou din orașul New York, de-a lungul liniei de tren N din Brooklyn în dimineața zilei de 12 aprilie. Alți 13 oameni au fost răniți. La fața locului, au fost găsite mai multe dispozitive nedetonate, notează abc7ny.com.
Persoana care a deschis focul purta o mască antigaz și o vestă portocalie, similară celor pe care le poartă lucrătorii din construcție. Nu se cunoaște, deocamdată, identitatea individului. Oamenii legii îl caută. Potrivit informațiilor preliminare, acesta ar fi un bărbat de culoare, înalt.
Inițial nu a fost clar dacă împușcăturile au avut loc în tren sau în gară. Oamenii legii presupun că în timpul lor a fost folosit și un dispozitiv de fum. În prezent, poliția americană examinează patru pachete considerate inițial suspecte.























